Damien || tradusă

Chapter 31

Serena Mclane's P.O.V

"Nu îmi place asta." Pufnesc în timp ce îmi plasez fundul pe scaun, punându-mi centura de siguranță.

Toaletele acestea sunt înfricoșătoare.

Aproape am strigat din cauza sunetul asurzitor pe care îl face când o tragi.

Niciodată numai vreau să fac asta.

"Au trecut cinci ore. Relaxează-te." Damien mormăie în timp ce tastează pe telefonul lui.

Ce face?

Poți avea măcar semnal aici sus?

Greg îmi zâmbește și se uită împrejurul cabinei luxoase în culori de bleumarin și auriu.

Dacă nu aş fi urât avioanele, aş fi plăcut locul ăsta.

"Okay deci era rândul meu?" Greg întreabă iar eu aprob.

Greg aprobă și el și apoi se uită prin cameră concentrat.

"Văd cu ochiul meu micuț, ceva începând cu P." Greg murmură fericit, având un zâmbet fercheş pe față.

Damien se uită spre Greg și se încruntă, făcându-mă să îl privesc confuză.

"Plasmă." Anunț fericită. (Am schimbat aici cuvântul și litera ca să înceapă cu ce trebuia :) )

Greg țâțâie în timp ce dă din cap.

Mă încrunt în timp ce privesc în jur.

Gem ușor uitându-mă prin avion.

"Nu credeți că sunteți prea bătrâni să jucați asta?" Damien vociferează, încă concentrat pe telefon.

Dau din umeri către el, fără să îmi  pese.

"Orice ca să îmi iau gândul că sunt aici." Murmur, mintea mea concentrându-se la toate geamurile închise.

Damien le-a închis, aparent mă voi simți mai bine dacă nu mă uit afară.

"Yeah, ce a spus ea." Greg spune, fiind de acord cu mine.

"Și ce e? Renunț." Într-un sfârșit spun în timp ce ochii mei privesc camera doar ca să nu găsesc nimic.

Greg rânjește;

Pun pariu că e ceva copilăros.

Am o presimțire.

"Pu-"

"Greg." Damien mârâie în timp ce ochii mei se măresc.

"Ce naiba?" Întreb alarmată în timp ce Greg izbucnește într-o criză de chicote.

"Ar fi trebuit să îți vezi fața!" Greg răspunde fericit în timp ce îmi înclin capul în jos.

După un timp Greg se calmează, doar mici chicote ieșindu-i din gură acum.

"Okay. Sunt bine. Sunt gata." Greg spune în timp ce își ridică mâinile, uitându-se sfios la Damien.

Oftez ușurată în timp ce îmi ajustez scaunul, centura limitându-mi mișcările.

"Deci ce vrei să faci?" Greg întreabă, încă o dată spărgând tăcerea.

"Cum ar fi să stați tăcuți pentru a putea munci concentrat?" Damien mârâie.

Ridic o sprânceană spre el și mă ridic ușor, încercând să văd peste umărul lui ce face.

Damien se întoarce înapoi și își ridică o sprânceana imaculată.