Damien || tradusă

Chapter 71

Serena Mclane's P.O.V

Mâinele lui Damien care se plimbau pe corpul meu se opresc brusc și ochii i se măresc la cuvintele mele. Amândoi ne holbăm unul la celălalt în tăcere înainte ca mâna lui Damien să se ducă pe talie și să mi-o strângă tensionat. Expresia lui care era plină de dorință și chef de joacă acum e înapoi, ca de obicei, din păcate, plină de seriozitate.

"A spus că-"

Damien face dintr-o dată un pas înapoi, și mă face să mă opresc la jumătatea propoziției atunci când își pune un deget la buze. Făcându-mi semn să tac. Incredibil de confuză, tot ceea ce fac e să dau din cap aprobator, știind că are un motiv pentru care face asta.

Damien vine lângă mine din nou și îmi ia poșeta, trecând cu mâinile peste cusăturile și toate buzunarele variate pe care le are. O amintire îmi apare în minte din timpul în care am ieșit cu Amelia și Daniel pentru prima dată. Când Damien a auzit despre asta, a început să mă atingă pentru a găsi un dispozitiv de ascultat.

O parte din mintea mea se simte incomfortabilă din cauza ghinionului care pare să ne înconjoare pe mine și Amelia atunci când ne întâlnim în timp ce cealaltă parte decide să-l ajute pe Damien în căutarea lucrului tâmpit.

Îmi pun mâinile peste bluză, încercând să mă caut cât mai bine dar realizând că nu prea merită fiindcă nu pot ajunge cu mâinile peste tot. Damien pare să-mi observe dificultatea și îmi lasă poșeta, aruncând lucrurile din ea pe jos cum a făcut ultima dată, și vine spre mine. Degetele lui îmi verifică bluza cu pricepere și încerc să nu mă mișc când mâinile se duc în locuri unde n-ar trebui. Mă uit urât la Damien în timp ce încerc cât pot de bine să îmi ignor obrajii roșii dar bărbatul pare concentrat la sarcina lui.

"Ridică-ți mâinile."

"Ce? De ce?" Întreb alarmată dar asta nu pare să-l deranjeze pe Damien, nici să-l oprească atunci când îmi trage bluza peste cap și o aruncă pe podea. Ochii mei se măresc la acțiunile lui și imediat îi împing mâinile înapoi. 

"Sunt sigură că aș fi observat dacă Sarah ar fi pus un dispozitiv de ascultare în sutien. Termină." Sâsâi la Damien care se oprește din cauza atacului meu, și își ridică mâinile într-o poziție de predare. 

"Trebuie să fiu sigur." Spune și dă din umeri indiferent în timp ce eu mă încrunt.

"Nu, voiai doar să mă atingi." Spun cu un pufnet și îmi iau bluza ca să mi-o pun înapoi.

Damien îmi rânjește, ochii albaștrii lucesc și îndrăznesc să arate inocenți, trăsăturile lui revenind din nou, amuzamentul luând locul seriozității. "Poți să mă judeci iubire?" Întreabă liniștit, "Nu pot să mă abțin, mai ales că mi-a fost dor de tine toată ziua." Damien aproape țuguie buzele și îmi prinde mâinile plasând un sărut cast pe gât, ignorând palmele mele ușoare pe care i le dau încercând să-i spun despre Sarah.

"Vrei să știi sau nu?" Pufnesc iar el se trage într-un sfârșit înapoi, cu brațele încă în jurul meu dar atitudinea mai serioasă ca înainte. Îmi ia mâna în a lui și mă conduce spre canapea unde amândoi ne așezăm. Damien nu-mi dă drumul la mână și o ține mai strâns în timp ce îmi face semn să continui. Luând o gură mare de aer, încerc să-i explic ce mi-a spus Sarah cât de bine pot. Îi dau fiecare detaliu știind că e incredibil de esențial.

"Ce crezi că ar trebui să facem?" Întreb la sfârșitul explicațiilor, privindu-l pe Damien adâncit în gânduri. Analizând situația. Tot ceea ce primesc e o privire precaută și îmi dă un sărut pe mână ceea ce se pare că e deja o rutină pentru el, înainte să mi-o lase și să se ridice.  Damien practic face o gaură în covor atunci când merge înainte și înapoi, mușcându-și buza de jos și punându-și mâinile încrucișate peste piept. Ridic o sprânceană la tacticile lui dar nu spun nimic văzând că e stresat. Se întoarce într-un sfârșit către mine, Damien dă din umeri și lasă o gură adâncă de aer.