Damien || tradusă

Chapter 46

Serena Mclane's P.O.V

Urăsc când nu pot adormi, totuși mă gândesc că persoanele care îmi provoacă asta nu le pasă.

Se simte de parcă sunt plasată într-o înregistrare blocată care se tot repetă atunci când încă o dată, sunt trezită de o zguduitură gentilă dar totuși destul de puternică.

"Trezeşte-te." E tot ce aud în timp ce zguduitura se oprește doar ca să înceapă din nou.

"Ce?" Mormăi în timp ce deschid un ochi și încerc să văd cine mă trezește. Mă aștept să văd soarele sus pe cer și fața mamei mele dar tot ce văd e opusul. Întuneric și o față de bărbat.

O față prea frumoasă a unui bărbat pe care îl disprețuiesc acum.

"Trezeşte-te" El ordonă încă o dată.

"Nu o voi face!" Spun înapoi tare, închizând ochii și ghemuindu-mă în plapumă, "Asta e a treia oară când mă trezești și ultima oară s-a terminat cu mine zburând înconjurul lumii. Dacă ăsta e planul tău din nou, atunci poți să îți iei toate avioanele și mașinile extravagante și să ți le înfigi în fund-"

"Serena!" Damien sâsâie în timp ce îmi întrerupe vorbele rapide.

"Ce?" Oftez enervată în timp ce îmi frec ochii, "E trei dimineața." Gem, fără să mă uit la ceas.

"E unsprezece noaptea, Serena."

"Oh."

Damien se îndepărtează de corpul meu încă pe jumătate adormit și se uită înconjurul camerei.

"Te uiți să vezi ce mai poți fura de la mine?" Ciripesc sarcastic în timp ce îi  privesc ochii, doar ca vocea mea să se blocheze atunci când se uită urât la mine.

"Nu am furat." El răspunde firm.

"Ai luat o posesie de a mea fără să întrebi. Nu sunt un dicționar dar sunt sigură că asta e definiția cuvântului." Spun sfidător.

"De ce faci mare lucru din asta? De ce trebuie să stai aici când ai fi putut foarte ușor să stai în casa noastră?" El comentează înapoi.

"De ce fac mare lucru din asta?" Sâsâi dar îmi micşorez vocea pentru că sunt sigură că părinții mei dorm acuma.

Ei întotdeauna dorm la zece.

"Ai cotrobăit prin lucrurile mele fără permisiunea mea. Dacă ai fi întrebat, ți-aş fi dat documentul. Știi că această afacere nu înseamnă mult pentru mine dar sunt al draculul de sigură că tot ar fi trebuit să întrebi."

Iau o respirație mică de aer după vorbele mele spuse rapid în timp ce îi privesc expresia, doar ca el să facă un pas înainte și să se pună pe patul meu.

"Le voi returna mâine la muncă, îmi cer scuze."

Oftez și mă scald în mormanul meu de perne.

"Nu ești sincer. Nu ești sincer cu scuza ta și până mâine, tu ai fi cotrobăit prin toate hârtiile până când aş fi observat, dacă nu ai făcut-o deja." Îi spun, știind exact cum e el.

"Sere-"

"Nu sunt supărată că le-ai luat sau că ți-ai cerut scuze. Sunt supărată că nu ai avut încredere în mine și acum nici eu nu am încredere în tine."

"De ce nu?" Întreabă.

E prost?

"Tu chiar nu înțelegi? Ugh. Doar lasă-mă te rog. Ne vom vedea mâine la birou." Cu asta, mă întorc cu spatele la el și mă fac comfortabilă în pat, totuși poți spune după poziția mea rigidă că sunt trează.

Damien stă încă câteva minute înainte să ofteze și să se ridice din pat.

"Noapte bună." Șoptește în urechea mea înainte să iasă din cameră.

**********

Asta nu e ceea ce am avut în gând când am spus că voi sta peste noapte. Planurile mele erau să am un somn bun înainte să fiu sabotată de toate treburile care mă așteaptă pentru nuntă.

Totuși, fiind trezită devreme la crăparea zorilor de zi e un lucru pe care clar nu îmi place să îl confrunt.

Crăparea zorilor de zi, ar putea fi puțin departe de adevăr dar oricum, lumina strălucitoare îmi intră în ochi în timp ce mama mea trage perdelele și îmi crează o dispoziție nasoală, iar ziua nici nu a început încă.

"De ce tuturor le place să îmi întrerupă somnul?" Mormăi în timp ce încet mă ridic.

"Ce vrei să spui?" Mama mea ciripește în timp ce vine spre mine, mângâindu-mă pe cap iar eu îi dau o privire ciudată.

"Katelyn e deja aici în cameră de zi așa că grăbeşte-te și îmbracă-te dragă." Mama mea zice în timp ce îmi zâmbește înainte ca practic să fugă din cameră.

Cineva e fericită.

Și e clar că nu sunt eu.

Mă uit la ceas doar ca dispoziția mea să se înrăutățească; șase jumătate dimineața.

Ridicându-mă, mă grăbesc să fac un duş și să mă îmbrac în ținuta mea obișnuită, constând dintr-un tricou de culoare deschisă și o pereche de blugi. Va trebui să mă îmbrac corespunzător mai încolo pentru a merge la birou.

Îndreptându-mă spre parter, plasez un zâmbet adevărat pe față atunci când o văd pe Katelyn ridicându-se pentru a mă întâmpina.

"Deci," Mama mea spune în timp ce ne luăm toți locurile încă o dată, "Ar trebui să începem?"

**********

"Dacă mă uit la altă drăcie de floare, voi izbucni în lacrimi." Exclam în  cameră.

"Când ai ajuns aici?" Îl întreb pe Greg care e îmbrăcat într-o pereche de pantaloni bej și un tricou albastru care îi accentuează ochii.

"Dimineața asta. A trebuit să muncesc pentru acest morocănos." Greg spune în timp ce se ridică să mă îmbrățișeze iar eu îl bat uşor pe spate, încă pe jumătate adormită.

Deabea mă uit la Damien în timp ce mă așez la masă și iau cea mai apropiată ceașcă de mine, luând o gură mare înainte să o scuip înapoi.

"Ce naiba e asta?" Bâjbăi în timp ce îmi șterg gura cu dosul mâinii, cu grijă să nu îmi șterg rujul.

"Asta," Damien vorbește în timp ce ia ceașca umplută cu grețoşenia aia din mâna mea, "A fost cafeaua mea." El se uită la ea înainte să o plaseze departe de mine şi de el, dându-i o privire dezgustată.

"Are gust oribil." Gem în timp ce iau o sticlă cu apă din frigiderul mic.

"E puternică." E tot ce zice în timp ce Greg își clatină capul.

"Mi-a fost dor de voi."

"Ne-am întâlnit ieri?" Spun confuză în timp ce mă uit la fața lui, doar ca el să dea din umeri.

"Știu dar totuși. Deci," El începe după o pauză, observând atmosfera.

"Pare să fie ceva duşmănie între voi doi. Ce am pierdut?

----------------------------------------------

Cum vi se pare cartea până acum?

Cum credeți că va fi finalul?

Vreau să vă văd opinile.

:)