Damien || tradusă

Chapter 70

Serena Mclane's P.O.V

Cuvintele care ies din gura lui Sarah mă fac incomfortabil să mă mișc în loc în timp ce ochii mei se îndreaptă de la ea la o Amelia cu o expresie extrem de vinovată pe față. Stau și mă uit la amândouă pentru câteva momente înainte ca mâna lui Sarah de pe umărul meu să mă strângă amenințător. Nu sunt sigură de ce mă simt așa, dar nu pot să-mi opresc enervarea care mă consumă și îi împing mâna de pe umărul meu înainte să mă uit la ea urât printre ochi încruntați.

"Nu. Nu trebuie." Spun și îi întorc spatele să mă focusez pe Amelia, complet ignorându-mi sora. Pot să aud un pufnet ieșind de la Sarah înainte să meargă lângă scaunul Ameliei în câmpul meu vizual.

"Uite. Dă-mi doar cinci minute. Asta e tot ce îmi trebuie și după poți să-mi spui să dispar. Sună bine surioară?" Sarah întreabă, cu o încruntătură pe fața ei în timp ce stă acolo cu coapsa mai într-o parte și mâinile încrucișate. Dându-i ochii peste cap, zâmbesc Ameliei și mă scuz pentru un moment înainte să mă ridic și să îi arăt lui Sarah să ne conducă, care îmi dă imediat un zâmbet încântat.

Propria mea expresie rămânând enervată. Evitând un mare număr de oameni, amândouă ieșim la aerul mult mai rece și proaspăt decât atmosfera sufocantă a restaurantului din spatele nostru. Mă întorc să mă holbez la Sarah doar să o găsesc deja privindu-mă, ochii depărtați și buzele într-o linie dreaptă, pare că se gândește la ceva.

"Ești îngrijorată de ce face iubițelul?" Spun sarcastică. Tonul vocii mele o face pe Sarah să tresară și aproape îmi cer scuze dar îmi mușc limba.

M-am comportat ca un preș acești ani și sunt al naibii de sigură că nu o să mai acționez așa, cât de mult pot măcar.

"Serena, nu ai idee cât de rău îmi pare. Sincer." Spune, vocea plină de durere și regret atunci când face un pas spre mine, totuși mă găsesc imitându-i ritmul și fac un pas înapoi ceea ce o face imediat să se oprească.

"Poți te rog să zici ce vrei să zici și să termini? Ai spus cinci minute așa că atât ai timp la dispoziție." Murmur, ochii mei holbându-se pe lângă umărul lui Sarah, nefiind capabilă să o privesc în față direct.

Nu sunt sigură dacă e din cauza nervilor pentru că am mințit-o atâta timp. Sau că nu suport să fiu dură cu sora mea mai mare simțind doar regret când îi observ expresia rănită.

"Mă gândesc că merit asta," Sarah spune, vocea ei firavă la fel ca a mea ceea ce mă face să mă cutremur, "Ar trebui să mă urăști pentru ce am făcut."

Urechile mele nu pot crede ce aud și atunci când mă uit în ochii ei pot vedea remușcarea și regretul clar ca ziua pe față. Lăsând o gură de aer, mă uit în jos la pământ încercând să-mi sortez gândurile și mă gândesc dacă ar trebui să-mi păstrez aceiași atitudine.

"Ce faci aici? Spune ce vrei să zici." Murmur încet, văzând fața surorii mele picând și ochii îi lucesc în timp ce își mușcă o parte din obraz. Un obicei pe care îl avem amândouă atunci când suntem emoționate sau adâncite în gânduri.

"Ascultă, vreau doar să spun că îmi pare rău, sincer. Știu că ar fi trebuit să îți spun despre Sam și despre logodna noastră dar nu am vrut să te trag și pe tine în asta. Tu știindu-l pe Sam te-ar fi amestecat în afacerea mafiei și tata deja mi-a dat instrucțiuni stricte să nu te las să afli despre această mizerie. A fost pentru a te proteja, de a rămâne în siguranță." Sarah vorbește. Nu sunt sigură dacă pentru a mă convinge că e nevinovată sau pe ea însăși.

"Nu e vorba doar despre asta. Toate lucrurile care au ieșit la iveală acum mă fac să mă gândesc cu ce am mai fost mințită. De tine și tata." Mă încrunt în timp ce gânduri îmi invadează mintea, în special cele a cât de prea mult sprijin îmi dădea atunci când tata anunțase logodna mea cu Damien.