Damien || tradusă

Chapter 51

Serena Mclane's P.O.V

Este tăcere și aștept cu nerăbdare răspunsul lui foarte important. Trec câteva momente fără să mă pot uita în ochii bărbatului și în schimb mă uit la pieptul lui acoperit de un tricou.

Vreau să fiu sarcastică și calmă dar știu că răspunsul lui înseamnă prea mult pentru mine și nu voi putea să am o atitudine nepăsătoare.

Reușesc să adun cât de mult curaj pot în timp ce mă uit la Damien care arată tensionat, find mai încordat decât de obicei, și asta spune ceva. Buzele lui sunt o linie subțire iar ochii  au o privire sălbatică, surprinsă, mâinile lui dinprejurul taliei mele având acum o strângere slabă.

"Da-" Încep, încercând să scot răspunsul de la el dar rămân surprinsă când acesta revine în acțiune și mă întrerupe.

"Nu!" Sâsâie.

Nu?

Nu?

Nu.

Ochii mei se măresc când îi descifrez răspunsul de un cuvânt și îmi simt sângele scurgându-se din față și încep să mă simt inconfortabil. Gâtul mi se usucă și lacrimi îmi udă genele când aud respingerea.

"Păi," Răspund după ce îmi curăț gâtul înfundat, încercând să acționez de parcă cuvintele lui nu au avut un efect asupra mea, "Asta e ok, am crezut doar că poate-"

Încă o dată sunt întreruptă și începe să mă enerveze. Mă respinge dar nici nu mă lasă să vorbesc.

Ai milă de mine, omule.

"Nu mă poți întreba să ies la o întâlnire. De ce ai face asta?" Întreabă exasperat în timp ce mă trage înapoi -încercând să mă privească mai clar- făcându-mă aproape să cad din poala lui.

Mă agit puțin, mâinile mi se mişcă prin aer dar reușesc să mă prind de scaun și mă ridic, încercând să plec din poala lui, dar mâinile lui cândva slăbite se strâng în jurul meu împingându-mă spre el firm. Fața mea e pe pieptul lui și cuvintele mele se aud deformate în timp ce încerc să mă salvez din acest dezastru.

Ar fi perfect dacă pământul ar fi atât de drăguț încât să se deschidă și să mă lase să mă bălăcesc în rușinea mea pentru restul eternității.

"Doar am crezut-"

"Ai crezut greșit," El sâsâie, "Ai făcut totul un dezastru. Nu trebuia să fie așa." El geme în timp își pune capul pe al meu. Limbajul trupului lui Damien este contrar propriilor cuvinte când își mișcă fața pe a mea.

"Păi îmi pare rău că am fost atât de stupidă încât să fac greșeala asta," Pufnesc, "Nu se va mai întâmplă." Mârâi sfidătoare în timp ce îl împing, uitându-mă urât în acei ochi ai lui frumoși.

Asta e greșeala lui.

Dacă nu ar fi fost atât de frumos și sincer, nu l-aş fi întrebat niciodată.

"Asta face lucrurile complicate acum. Nici nu îmi vei mai spune da." Murmură așa de încet încât deabea îl aud.

"La naiba, adevărat, dar tu ai făcut acest com- Stai. Ce vrei să spui că 'probabil nu îmi vei spune da'?" Întreb în timp ce ochii mei se deschid în curiozitate, corpul meu înclinându-se puțin spre el, atentă.

Damien pufăie printre buzele depărtate în timp ce își așează fruntea împotriva alei mele. Aproape timid, se uită în sus la mine printre gene lungi și negre care ar face orice fată geloasă - chiar și pe mine- și zâmbește timid.