Damien || tradusă

Chapter 10

Serena Mclane's P.O.V

Ochii mei se măresc și stau acolo ca un pește căscat.

"C-ce?" Reușesc să mă bâlbâi.

Nu am crezut niciodată că voi auzi aceste cuvinte, în special de la el.

Damien stă acolo, perfect relaxat ca și când nu a spus ce tocmai a spus.

"Trebuie să ne familiarizăm unul cu celălalt." El murmură în timp ce se apleacă deasemenea în față.

"O făceam." Spun indignată. "Când îți spuneam despre mine. Asta se clasifică ca și familiarizare unul cu celălalt."

Emoțiile mele se transformă de la enervare la dezorientare și recunosc la entuziasm.

Mental mă mustrez la ultima.

Ce fel de persoană sunt?

O persoană ce are ochi. Subconștientul meu adaugă șiret.

Damien se apleacă chiar mai mult dacă e posibil în față, "Ăsta e un mod diferit de familiarizare. Nu ești de acord?"

Sunt?

Înghit emoționată.

Cine știe unde poate duce asta?

Damien este un bărbat imprevizibil, orice se poate întâmpla cu el.

Dar Damien.

E ca o pânză neagră.

O pânză neagră ce nu vrea să fie ştiută și văzută.

Realizez că tot ce fac este să mă holbez la el, deabea clipind, ca o idioată.

Curățându-mi gâtul, mă găsesc răspunzându-i.

"Sunt, într-un fel. Vrei ca noi să fim confortabili în preajma celuilalt, ca să nu părem incomfortabili -dacă vom fi- în public. Trebuie să fim relaxați și nu încordați la atingerea celuilalt." Termin.

Înțeleg scopul cuvintelor lui Damien.

Dar mi-a luat ceva să îmi întorc mintea în altă direcție și nu cea în care a fost înainte.

Deasemenea face mult sens.

Dacă unul din nou pare incomfortabil în public fiind în jurul celuilalt, sigur vom primi priviri ciudate.

Eu, oricum, nu m-am gândit că Damien va veni cu sugestia.

"Întocmai." Damien spune în timp ce se ridică.

Mă simt imens de incomod în timp ce mă uit la figura lui dominantă peste a mea, "Deci cum facem asta mai exact?" Mă găsesc întrebând.

Începem să numărăm până la trei și apoi sărim unul pe celălalt?

Mă pot simți roșind numai gândindu-mă la asta.

Damien se uită la obrajii mei puțin roșii și surprinzător rânjește.

"Trebuie să mergem acum la compania tatălui tău."

Dispoziția mea imediat se înrăutățeşte și  trebuie să mă forțez să nu arăt asta.

Damien observă asta și repede își scutură capul, "Tatăl tău nu va fi acolo."

Oftez în ușurare.

Slavă Domnului pentru asta.

Când mă ridic, Max vine în cameră ținând altă grămadă de hârtii, deabea îi poți vedea fața de ele.