Damien || tradusă

Chapter 43

Serena Mclane's P.O.V

"Dave te va lăsa acasă iar eu voi merge la birou," Damien face o pauză scurtă în timp ce se uită la mine, gândindu-se la următoarele cuvinte, "E bine sau vrei să fi lăsată altundeva?"

Sprâncenele mele se ridică surprinse la cuvintele lui deoarece nu a mai făcut ceva de bună voie așa de drăguț până acum. Damien își înclină capul înainte să își ducă ochii spre telefon iar eu îmi scutur capul. "Are de-a face cu mine, nu cu tine." El îmi clarifică întrebarea nespusă.

"Oh, corect." Murmur.

Ăsta e un mod foarte subtil de a-mi spune că nu mă vrea acolo, dar înțeleg.

Bâzâitul unui telefon mă face să mă grăbesc să îl scot pe al meu dar apoi realizez că vine de la Damien.

Normal.

Nimeni nu îmi trimite mesaje, mă gândesc dureros.

"Schimbare de planuri." Damien vorbește în timp ce se uită de la mine la telefon, scriind cu viteza luminii.

"Ce? Vin cu tine?" Întreb în timp ce mă îndrept.

"Nu. Tatăl tău vrea să vorbească cu tine. Vom avea o cină în familie. Va trebui să te conduc mai târziu."

"Cină în familie?" Întreb, sperând că am auzit greșit. Noi nu am avut o cină în familie de mult timp dar am știut că era cazul să se întâmple iar până la urmă. Ultima oară a fost doar o cină simplă pentru a ne introduce unii pe alții și să fim comfortabili cu familiile celorlalți dar asta, știu că asta va fi mai serioasă.

"Da. Părinții mei vor fi acolo deasemenea."

Las un geamăt mic și îmi scutur capul încercând să mă gândesc la metode de a ieși din mizeria asta. Uitându-mă în sus la Damien printre ochi pe jumătate închiși, las un tuset gentil şi firav.

"Nu mă simt așa bine." Cârâi în timp ce îmi ridic mâna spre frunte ca și când aş avea temperatură.

Ochii lui Damien încet se ridică din telefon şi îmi studiază fața.

Hai Serena. Poți face asta.

Doar prefă-te până reușești.

"Erai bine acum câteva ore." El comentează, neîncrezător.

"Eram? M-am simțit nasol încă de când am decolat. Toată schimbarea din zilele astea nu poate fi bună." Murmur în timp ce las alt tuset,  acesta mai tare decât celălalt.

Damien trage de vârfurile bluzei mele gri pentru a mă duce mai aproape de el. Își ridică palma spre fruntea mea și în acel moment, încerc să îmi fac pielea să se încălzească cu puterea minții.

Nu se spune că dacă înşcenezi o boală corpul tău te va crede bolnav și vei începe să ai sintome? Clar nu merge atunci când Damien se îndepărtează  cu amuzament în ochi.

"Ești mai rece decât mine." El murmură.

"Păi atunci poate ești și tu bolnav. Vino aici." Vorbesc în timp ce îmi plasez palma pe fruntea lui.

"Mmm. Cum am suspectat. Tu ești fierbinte. Amândoi suntem probabil bolnavi, poate am mâncat ceva rău la restaurant. Hmm. Păi atunci, asta stabilește tot. Ar trebui să stăm acasă. Să ne tratăm." Îi spun, privindu-l cu ochi rugători să fie de acord cu mine.

"Din păcate tatăl tău a spus că e important ca voi doi să vă întâlniți. Voi veni cu tine, dacă asta ajută?"

Ajută?