Un sarut la miezul noptii

Capitolul 44 - Atingerea fiicei

 Salut ! 

Stiu ca a trecut mult timp de cand nu am mai scris , stiu ca cartea a pierdut multi cititori dar cu toata astea nu vreau sa o las neterminata fie ca am sa scriu pentru o persoana vreau sa duc totul pana la final . Vreau ca ceea ce am inceput sa aibe un final . 

As vrea sa ma scuz pentru lunile in care nu am mai scris insa nu prea am cum sa o fac , am fost mult prea ocupata cu scoala si totul ca sa mai am timp de scris . As vrea sa ii multumesc mult Georgianei care mi-a redat inspiratia , care desi a trecut mult timp nu a incetat sa imi spuna sa scriu . 

Sper si chiar imi doresc sa scriu mai des , si am sa o fac pentru voi , sa nu credeti ca am abandonat wattpad-ul si cartile mele , momentul cand am sa plec va fi cand toate cartile mele vor  fi finalizate . 

Ei bine gata cu vorbaria , va las noul capitol . 

Scuze pentru cum este scris , am uitat multe sentimente de atunci cand am scris ultimul capitol . 

Love you ! 

Aerul incet simteam ca imi disparea din piept , ochii imi erau legati cu o esarfa fara posibilitatea de a mai vedea ceva . Ma simteam captiva si ingrozita mai mult ca niciodata . 

Pierderea copilului meu m-a distrus complet acum ori niciodata  simt ca am pierdut totul si nu mai am nimic . 

Cum sa mai continui acum ?. Pentru ce pentru cine ?

Nu mai am nimic , viata mea s-a terminat o data cu  moartea unicului meu copil pe care l-am iubit atat de mult dinainte sa se nasca si acum nici nu am avut ocazia sa il ating sa il vad . Mi s-a rapit sansa la fericire dupa atata durere in sfarsit incepeam sa cred ca totul va fi bine la fina, dar viata asta nu pare sa ma lase in pace , nu sau terminat incercarile mele , dar oare ce  se cauta de la mine , moartea mea ? 

Mi-a murit inima o data cu copilul meu iar acum imi va muri incet si trupul,  prinsa intr-un spital de nebuni . Vreau sa fiu libera vreau ca totul sa se opreasca acum cinci luni , vreau sa dau timpul inapoi si sa nu fi venit niciodata inapoi , niciodata in acest oras blestemant in care mi-am semnat condamnarea la moarte mie si fiului meu . 

Nikoleta povesteste .

Linistea din jurul meu domina locul intreg , aerul contaminat cu parfumul de la aparatul de parfumat strica totul . 

Eram singura acum , mai singura ca niciodata neindraznind sa fac fata prezentului meu caci durerea este prea mare acum in inima mea . 

Plansetul unui mic copil scotandu-ma din gandire . Linistita m-am ridicat de pe foltoliul mare si am mers in camera mea , patutul roz era asezat la marginea patului meu facandu-ma sa ma indrep mai repede . 

-Linisteste Rosalinda ! am spus incet in timp ce am luat-o in brate si am inceput sa o leagan . 

Semana asa de bine cu Amy , avea aceasi fizionomie a fetei , iar ochii ii erau ai lui Adrian , albastri ca marea si parul lui castaniu inchis , ma intrebam cum ar arata fetita daca se nastea cu parul verde ? Cred ca durerea sa o tine eu in brate si nu mama ei era mult mai mare . 

Totul in inima mea era sfasiat . 

Sa stiu ca in aceasta zi Rosalinda este in mainile mele , as putea asa de usor sa ii curm suferinta lui Amy si sa ii dau fetita dar acest lucru este imposibil .