Eva

2K 105 0
                                    

- Esti bine?Imi spune Juan dupa ce ies din salon.

- Cum as putea sa fiu!Tu oare cum esti cand iti vezi cel mai bun prieten in starea asta!

- Lucas o sa reziste si totul o sa fie bine.Vii cu mine,merg sa imi iau o cafea?Tu trebuie sa te odihnesti,o sa stau eu aici cat timp o sa fie nevoie.

- O sa stam amandoi aici,nu vreau sa plec nicaieri.Du-te singur dupa cafea,eu raman aici!Îi spun eu lui.

- Iti iau ceva?Ma intreaba Juan inainte de a pleca la chioscul ce se afla in interiorul spitalului.

- Tot cafea,dar sa fie tare.Nu te uita asa la mine,inca nu am patit nimic!

Raman singura pe holul imens dupa ce pleaca Juan si imi aduc aminte ca astazi trebuia sa ma intalnesc cu Alexander.Imi deschid telefonul si primesc o multitudine de mesaje cu apeluri pierdute de la el.

Acum chiar nu pot sa vorbesc cu nimeni,nu ma simt in stare.Asa ca ii testez repede un mesaj in care ii explic ca nu ne putem vedea.

" Imi pare rau dar nu ne putem vedea.O lasam pe alta data".

Telefonul incepe sa imi vibreze in mana,si deschid mesajul primit de la el.

"Esti bine?O sa ne vedem cand vrei tu!".

Ii raspund repede la mesaj:" Sunt bine,nu iti pot spune mai multe,dar sper sa ma intelegi."

Imi raspunde destul de repede la mesaj. " Ai grija de tine!Daca ai nevoie de mine,suna-ma?

- De ce nu incerci sa stai departe de el?Imi spune Juan luandu-ma prin surprindere.

- Cand ai aparut?Ei cine sunt?Doi politisti se apropie de noi,dar se opresc in fata usii unde este internat Lucas.

- Lucas a fost impuscat iar ei trebuie sa il pazeasca!Si sa nu uitam ca aici sunt mai multi politisti decat pacienti.De ce crezi ca a fost adus aici,ca sa il putem proteja in continuare.Nimeni nu o sa il caute intr-un spital de detinuti.

- Crezi ca Alexander l-a impuscat? Spune-mi te rog,trebuie sa stiu daca a fost el.Am evitat sa cred acest lucru,dar oare ce o sa fac daca este adevarat ca el a incercat sa il omoare pe Lucas!

- Nu stiu Eva!Chiar nu stiu,nu am fost acolo.Iar el nu este singurul care il vrea mort.Lucas are mai multi dusmani decat crezi tu.Dar iti promit ca o sa aflu cine a fost si sigur nu va ramane nepedepsit.

Stiu ca inca nu mi-am revenit complet dar nici nu pot sta locului.Nu pana ce Lucas nu se va trezi.Iau cafeaua din mana lui Juan si sper sa ma ajute sa ma tin pe picioare macar pt. cateva ore.

- Du-te sa te odihnesti,eu sunt aici si nu o sa plec nicaieri.Nu arati foarte bine,sper sa ma intelegi.

- Nu plec nicaieri!Ii spun hotarata.

- Nu iti cer sa pleci acasa,este o rezerva aici in spital unde te poti odihni cateva ore.Stai aici de mult timp si nu cred ca o sa rezisti pana dimineata.

Desi nu vreau sa plec,stiu ca nu o sa rezist pana dimineata.Cafeaua nu isi mai face efectul iar calmantele inca nu si-au pierdut efectul.Pleopele incep sa se inchida,iar eu incep sa ii dau dreptate lui Juan.

- Bine,dar ma trezesti daca se intampla ceva?

- Iti promit!

Merg spre locul indicat,iar cand deschid usa dau de o camera destul de placuta,totusi sa nu uitam ca ma aflu inca in spital.Predomina albul in general,are un televizor,o canapea destul de draguta,iar in mijlocul ei se afla o masuta micuta si rotunda.Ma asez pe canapea iar somnul isi face prezenta destul de repede.Sper ca maine sa fie o noua zi mai buna ca azi!

Sper ca va place povestea Evei si a lui Lucas.
Va astept cu impresii, dar nu numai și cu noul capitol din aceasta carte minunată!

Inimi ranite(finalizată) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum