Anii trec dar nimic nu se uita

6.6K 269 3
                                    

Au trecut multi ani de atunci și sufletul meu a rămas tot asemenea cenușei!Imi este frica și acum sa iubesc și sa am încredere în cei din jurul meu.

Merg la psiholog de doua ori pe săptămână și încerc să trec peste rănirile din trecut care au rămas  prezente încă în sufletul meu!

Mi-au dispărut rănile de pe trup dar nu și cele din inima.Inima mea inca sângerează puternic iar totul este atat de pustiu in jurul meu.

Nu am prieteni,sunt singura și nici nu vreau să am pe nimeni alaturi.

Îl am doar pe Juan,el nu ma dezamăgit niciodată în acești ani!Iar despre cel care m-a salvat nu am putut afla nimic.Stiu doar că îl cheamă Lucas și ca e prietenul cel mai bun a lui Juan.

Nu l-am mai văzut din acea zi.

Dar mă gândesc în fiecare zi la el și inima mea ar da orice sa îl audă din nou!

Doar de el am nevoie că să mă pot vindeca cu adevărat!De un necunoscut care m-a ajutat în trecut.

- Ești bine!Eu trebuie sa plec,te descurci până vin?Nu durează mult timp,imi spune Juan.

- Sunt destul de mare să am grijă și singura de mine.Stiu că vrei sa mă ajuți și îți mulțumesc!Oricum trebuie sa plec si eu,am programare la psiholog.

- Te duc eu și mă suni când ieși să vin să te iau?

- Pot sa iau și un taxi,Juan.Nu trebuie sa stai tot timpul după mine.Rezolva-ti treburile si ne vedem diseară.Oricum vreau să fiu singură,iar prezența ta nu mă ajută prea tare!

- Cat o sa mai fugi de oameni?Stiu că te-au rănit dar trebuie sa treci mai departe,sunt multi ani de atunci.Iar eu te-am ajutat cat am putut,știi că poți să ai încredere în mine!

- Cred că tu ești singurul în care am încredere,mergem?
Știu că doar el este sprijinul meu într-o lume atât de nebuna!

Visam să am o familie,copii,să învăț și să devin o persoana mai buna.Sa am un loc stabil de muncă și să am alaturi de mine omul care sa mă iubească necondiționat!
Dar toate sau năruit,îmi este frica sa mă atașez de oameni.

Am ajuns și la cabinetul dr. Javier.Are in jur de patruzeci de ani și arată destul de bine.Iar cel mai mult mă sperie că psihologul meu este bărbat.

Iar bărbații în general m-au făcut să sufăr foarte mult!

Mie îmi este foarte greu să îmi amintesc de trecut.Ranile încă sunt deschise iar eu nu pot trece peste ele atât de usor.

Bat ușor in ușă și intru in cabinet.Trebuie sa stau aici o ora și să îi povestesc psihologului meu cele mai oribile amintiri din viața unui copil.Un copil care a ajuns la maturitate prea repede!

Anii au trecut prea repede și cu prea multă suferință.

- Ia loc Eva,astăzi vom vorbi despre părinții tai.Imi spune psihologul.Vreau să îmi spui tot ce îți amintești despre ei?

- Eu nu am părinți!Îi spun bărbatului din fata mea.
Nu ii cunosc,știu doar că orfelinatul mi-a fost casa multi ani.Am crescut singura,nici macar nu știu ce înseamnă acest cuvânt "părinți".Poate îmi puteți explica dvs sensul acestui cuvant?

- Înțeleg!Atunci explica-mi ce înseamnă să crești in orfelinat?Ma întreba psihologul din nou.

- Ce înseamnă?As putea spune multe despre acest cuvânt...suferință,chin,tortură!

Orfelinatul este cel mai oribil loc unde poate creste un copil abandonat!Acolo este iadul unde eu am crescut până când am decis sa fug.

Știți ce înseamnă să fiți bătut aproape în fiecare zi de cei mai mari si sa adormi flamand aproape de fiecare data,sau aproape să fii violata de unul dintre îngrijitorii de acolo.
Sa nu știi ce înseamnă iubirea de mama și să nu ai pe nimeni aproape lângă tine.Spune-ti cum as putea sa trec peste toate astea?

- Trebuie să uiți de aceasta ură și furie pe care o ai in suflet și să înțelegi că nu toți o sa te facă să suferi!Nu toți suntem la fel draga Eva,trebuie sa mergi mai departe.
Trebuie să îți vindeci inima și rănile din trecut!Iar eu pentru asta sunt aici,să te ajut sa treci mai departe.

- Acum vreau sa vorbim despre fuga de la orfelinat și despre prietenul tau Damian?

- Nu vreau sa vorbesc despre el.M-a trădat și m-a vândut unor traficanți de carne vie.Asa trebuie sa faci cu prietena ta cea mai buna?Am crescut împreună,știa absolut totul despre mine.

- O sa sărim peste această întrebare,dar asta nu înseamnă că nu o sa revin la ea mai târziu!Acum povestește-mi despre cel care te-a adus aici?

- Juan este singurul bărbat în care am încredere.Singurul care m-a ajutat până acum și nu și-a batut joc de mine!Pot spune că il apreciez și este fratele pe care nu l-am avut niciodată!

- Zâmbești când vorbești despre el.Iar eu nu te-am văzut zâmbind niciodată de când ai venit aici.Se vede că însemna ceva pentru tine.Nu e doar omul care te-a ajutat?

- Sa zicem?Nu am sentimente puternice pentru el,dar faptul că mi-a fost alaturi atâția ani,la transformat într-o persoană specială pentru​ mine!

- Știu că nici în preajma mea nu te simți tocmai confortabilă și te înțeleg.Iti este frica de mine,dar eu vreau doar sa te ajut sa treci mai departe de trecutul tau!
Mai avem puțin din oră și vreau să te întreb ce știi despre Lucas Smith?

Nu știu ce as putea sa ii spun despre el.Nu știu cine este el dar inima mea o ia la fuga atunci când îi aude numele!

- Ce as putea sa știu despre el?Daca mă gândesc mai bine acest nume îmi amintește de cineva,dar nu știu de cine?

- De ce minți Eva Collen?Știi foarte bine despre cine vorbesc.

- Iar eu de ce cred că îmi ascundeți ceva?Știu că știți mai multe decât vreți să scoateți de la mine!
Îi spun eu psihologului.

- Din păcate s-a terminat ora,dar vom vorbi despre toate astea la ședința următoare.Ai grijă de tine!
Imi spune el,închid usa si plec din cabinet.

Sunt total confuză după ce am auzit numele lui Lucas.De ce oare nu îl pot uita?

Și de ce Javier a rostit numele lui la ședința.Stiu ca sunt multe la mijloc iar pe Juan nu am curaj să îl întreb nimic,oricum stiu ca nu imi va răspunde!




Sper sa va placa povestea Evei,ne întâlnim în capitolul următor!

Capitol editat!

Inimi ranite(finalizată) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum