Lucas

5.5K 220 3
                                    

După atâția ani tot frumoasă a rămas.Nu am știut nimic despre ea pana acum.Stiam ca e la Juan si atâta tot.Am stat departe de ea,desi era atât de aproape de mine.In același oraș și la câteva străzi distanță.

Am avut probleme cu Don atunci când am salvat-o,dar nimic nu contează.As face orice ca ea să fie bine si sa stea cât mai desparte de lumea asta mizerabilă.

În sfârșit e dimineața si o pot vedea din nou.Ea a rămas închisă într-o celulă iar eu am rămas aici toată noaptea în biroul meu,la secție.Nu am putut sta departe de ea și nu am mai putut ajunge acasă,ea fiind atât de aproape de mine!Iau cheile de pe birou si ma duc direct la ea,deschid celula si intru înăuntru.

- Bună dimineața Eva!Cum ai dormit?

- Am dormit destul de bine,am avut si zile mai rele decât celula asta mizerabilă.Doar nu credeați că o să mă speriați din atât!

- Nici nu am vrut Eva.Stii ca trebuie să vorbim?Dar mai întâi trebuie să te întreb unde ai învățat să tragi atât de bine,l-ai omorât din prima pe Damian.Iar unei începătoare ii este frică să apese pe trăgaci și să nimerească chiar de prima dată!

- Să zicem că am învățat între timp,tot ce vroiam este să îl omor.Si am si reușit si crede-ma ca nu regret chiar deloc!

- As putea să te înțeleg,dar aveam nevoie de Damian în viața.Acum ca este mort nu îmi mai folosește la nimic.

- Nu îmi pasă,am facut-o si gata!Poti sa ma închizi aici pe veci si tot as face-o din nou.

- Vino cu mine,ti-am spus că trebuie să vorbim!Nu te teme,nu o să îți fac nimic,doar mergem la mine în birou.

- O să merg,daca îmi răspunzi la ce o să te întreb.Trebuie sa stiu ceva despre tine?

- Spune?Inca nu stiu ce o să întrebe,dar deja m-a făcut curios!

- În urmă cu sapte ani erai un infractor,un mare mafiot si acum ești un om al legii.Poti să îmi explici?

- Am fost unul dintre ei,dar totul s-a schimbat.Acum sunt de partea legii si sunt împotriva lor.Acum ai înțeles?

- Oarecum.De ce ai stat departe de mine atata timp?Nu ti-ai arătat înfățișarea niciodată,desi știai că Juan este mereu cu mine.Ai știut totul despre mine încă de la început dar ai dispărut?

- Uite Eva,am avut grijă de tine cu ajutorul lui Juan,dar am fost nevoit să stau cât mai departe de tine.Nu am vrut sa te pun in pericol.Don încă te vrea,iar acum că l-ai omorât pe Damian,mana lui dreaptă el e deja pe urmele tale!

Înaintăm spre birou,iar ea îmi transmite un sentiment de teamă.O înțeleg,a trecut prin atâtea.Nici vizitele la Javier nu au ajutat-o foarte mult.Desi am stat departe atâta timp de ea,am știut fiecare pas pe care ea la facut în ultimii sapte ani.Pana Juan a dat-o în bara si a pierdut-o din vedere.E prietenul meu dar trebuia să aibă grijă de ea chiar și cu prețul vieții lui!

Îmi amintesc și acum cum am gasit-o în camera aia nenorocită.Era plină de vânătăi și ii era frica sa nu se atingă din nou nimeni de ea.

Iar eu nu stiu cum poate cineva sa ii facă asta unei femei.Ea nici macar nu era o femeie atunci,era doar o copila speriată si maltratată în ultimul hal.

Am căutat orice informație despre trecutul ei si nu îmi pot da seama cum a putut trece prin atâtea.A fost abandonat într-un orfelinat,unde a a fost bătută și abuzata de cei din jur. Iar apoi a ajuns pe mâinile lui Don care a plătit bani grei pentru ea.Si e decis să o aibă cu orice preț!

Iar când a descoperit că eu am luat-o a înnebunit.De am luat-o de acolo?

Pentru că e prea inocenta si prea nevinovată pentru a ajunge pe mâna unui nenorocit.Si pentru că e prea importantă pentru mine.Iar când voi da mâna cu nenorocitul de Don sigur va muri de mâinile mele.

- Să întâmplat ceva,sa știi că mă sperii.Imi spune Eva cu vocea stinsă în timp ce se retrage într-un colț al camerei.

- Mi-am amintit ceva dar nu trebuie să îți fie frică de mine!O să îți repet până o să înțelegi.Ma apropii incet de ea,dar se retrage din nou.

- Te rog spune-mi mai repede ce vrei să îmi zici?Nu vreau să mai stau aici.

- Tot nu înțeleg de ce vrei să fugi de mine.Am nevoie de tine Eva,trebuie să mă ajuți să îl prind pe Don si o pot face doar cu ajutorul tau?

- Niciodată,ai auzit!Eu încerc să
scap de anumite lucruri și tu vrei sa le aduci din nou în viața mea.Stiu ca îți sunt datoare pentru tot ce ai făcut pentru mine,dar nu îmi cere să fac asta.Acum pot să mă întorc în celulă,cred că am terminat de vorbit cu tine!

- Ești liberă Eva,Juan o să vină să te ia de aici.Si daca te mai gândești știi unde ma găsești.Vei fi mereu în siguranță alaturi de mine,îți promit!

De ce o necunoscută a ajuns atât de aproape de inima mea? Asta mă întreb în fiecare zi și nu găsesc nici un răspuns.Eva a ajuns sa fie atât de importantă pentru mine încât mi-aș da si viața pentru ea.



Capitol editat!

Inimi ranite(finalizată) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum