ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Căderea unui heruvim (I)

Capitolul 48:Seductie demonica

Nu stiu cat timp a trecut sau cat am dormit.Tot ce vad este ca afara cerul este mai intunecat iar lumina lumanarilor mai intensa.Perdeaua baldachinului este trasa pe jumatate,iar eu stau culcata pe partea stanga a patului,acoperita cu o patura calduroasa.Langa fereastra se afla un scaun sculptat si tapitat,pe care se odihneste o silueta.

Am bagat mana sub patura si am mangaiat asternutul.Acum vad ca am pe mine un fel de camasa subtire si lunga pana in pamant,iar mainile si pielea toata imi sunt curate.Am rosit groaznic.Si totodata m-am infuriat asa de tare incat am dat sa sar din pat.Dar rana imi aminteste ca sunt prizoniera durerii si cad inapoi mormaind.

-Te-ai trezit...aud o voce cunoscuta si joasa,putin ragusita.

Am lasat talpile goale jos,pe podeaua care se simte placut.Este calda.Toate apartamentele au caldura aceasta venind parca de nicaieri.M-am uitat cu ochii scaparand in directia lui.El pare insa calm si complet nepasator fata de furia mea si bea ceva dintr-un pocal in forma de cobra.Pieptul mi se ridica si coboara incet,acum respir mai rar,semn ca acea otrava incepe sa imi paraseasca sangele.Am obosit.

M-am asezat pe perne si am continuat sa ma uit spre el.Aud un pocnet si o lumina aurie straluceste deasupra lui,un alt candelabru care il lumineaza ceva mai bine.Ii vad trasaturile nobile si ochii,ca de obicei, plini de intuneric.

-Multumita?Nu mai trebuie sa-ti chinui ochisorii ca sa ma admiri...

Am intors capul indignata.Dar cat...cat de arogant poate fi!Si cat de bine ma cunoaste,fara a se mai osteni sa-mi citeasca gandurile.

-Ti-e foame?

Tonul ii este egal,ca si cand ma intreba daca nu mergem la o partida de vanatoare.

-Si daca mi-ar fi,ce-ti pasa?M-ai tinut destul sa flamanzesc,dar din fericire pentru mine sunt obisnuita cu posturile negre.

-Tu esti cea care nu ai vrut sa te atingi de mancarea noastra.Sper ca esti totusi sigura ca nu urmaresc sa te otravesc,dupa ce ti-am salvat viata.

-Sper ca de acum inainte nu vei considera ca iti sunt datoare,ii zic pe acelasi ton.

-Nu voi uita niciodata ca imi esti datoare si iti vei plati datoria cu varf si indesat.Dar toate la timpul lor...ranjeste el.

-Destul!M-am achitat deja,avand in vedere ca ai ucis-o...

-Da,da...Nyria...Ei bine,nu se putea altfel.Era singura umana dintre noi si aveam nevoie de acel trup pentru Inanna.

-Pentru acea Inanna care a incercat sa ma omoare...Ba nu,nu a incercat,era cat pe ce sa ii iasa...

El se incrunta usor.

-Nu-ti fa griji din pricina asta.Ii voi arata cine este aici la conducere,ca se pare ca a uitat deja.Cine a ajutat-o?

-Banuiesc ca a planuit impreuna cu Lilith,furioase ca nu au reusit sa ma omoare prin tortura in acea pestera...

-Ce ai zis?

Acum vocea lui imi da fiori fierbinti de spaima,desi nu sunt cu nimic vinovata.M-a luat gura pe dinainte.

Se ridica incet de pe scaun,cu gesturi lente si vine spre pat.Se apropie si se aseaza pe marginea lui,aproape de mine.Eu imi trag camasa mai aproape de gat,pentru ca este usor decoltata si ma dau inapoi.

-Nu-ti fac nimic Layra.Nu te mai comporta ca si cand iti este teama de mine...Parca sustineai sus si tare ca putin iti pasa de accesele mele de furie...zambeste el.

M-am uitat intrebatoare in ochii lui.

-Vreau doar sa vad...

Mi-a prins de indata capul si si-a asezat degetele mari pe tamplele mele.A zabovit putin,privindu-ma in ochi intens,iar eu simt ca usor,usor ma incalzesc din cauza electricitatii pe care o emana.Inghit in sec si ma tem sa nu se vada ca am emotii.Pe ISH,pentru ce as avea?Deja m-a vazut goala si acum chiar nu mai am niciun secret.

De obicei,imi smulgea informatiile cu forta.De data asta insa i-am imitat gesturile si i-am prins tamplele intre degetele mele.Parul lui matasos imi atinge usor degetul mare si se prelinge peste pieptul vanjos.

O strafulgerare de lumina imi arata pe unde a fost in ultimele zile.Organiza un fel de armata si discuta cu Marchizul Adraz.Scene din care nu inteleg mare lucru,ci mai degraba simt ceea ce planuiesc ei.La randul sau,Lucifer scormoneste prin zilele ce au trecut,mai ales prin ultimele ore,si vede tot ceea ce am vazut si eu,ca si cand ar fi in corpul meu.Este ceva absolut uimitor!Daca atunci cand ma forta,evenimentele erau vazute din afara,iar noi doar spectatorii,acum eu sunt in locul lui iar el in locul meu,ca si cand am fi facut schimb de trupuri.Vad,aud si simt ceea ce a vazut,spus si simtit el,dar toate sunt ca intr-un vis.Durerea si alte senzatii neplacute nu exista.El vede prin ochii mei ceea ce s-a intamplat si aude ceea ce am auzit,ca si cand toate s-ar intampla acum.

Aceasta contopire,cum o numeste el,naste o ciudata incredere.Nu mi-a mai dat acces nestingherit la mintea lui,ci doar la anumite scene pe care dorea sa mi le transmita.Iar eu nu mai simt nevoia sa ma ascund si sa fug.

Dupa cateva clipe incarcate de imagini si emotii,deschidem ochii si atunci il vad ca este la fel de agitat ca si mine.O linie fina intre sprancene si buzele intredeschise imi arata ca exista un conflict intre furia de a fi vazut cele vazute si dorintele trupului nerostite inca.

-Te vreau...il aud spunand tare si clar.

Nu este vreo urma de ezitare in aceste vorbe si sarpele fierbinte al groazei mi se urca pe sira spinarii amintindu-mi pericolul in care ma aflu,care nu este unul pentru trup,ci pentru sufletul meu etern.Cel mai tare ma sperie faptul ca nu face vreun efort vizibil ca sa ma acapareze in vraja lui,as zice chiar ca eu ii usurez situatia.Cum il pot ura si dori atat de mult in acelasi timp?

Mi-am desprins mainile si le-am lasat sa cada.El insa nu renunta si ma priveste ganditor,desenand cu degetele prelungi linii pe conturul fetei mele.Imi urmareste freamatul usor al buzelor,sclipirile de pe chip,cu ochii unui artist indragostit de opera sa.Stai putin...Indragostit?!

Cred ca mi-am pierdut mintile cu totul daca am ajuns sa cred asa ceva.

-De ce nu recunosti?ii aud vocea aproape soptita.

-Ce sa recunosc?murmur eu si bataile inimii imi cresc.

-Ca ma iubesti...

Inima bate acum puternic in urechi si tample si simt ca o sa lesin.Caut curajul care incepe sa ma paraseasca si cu ultimele forte,ingaim un raspuns.

-Nu te iubesc...

-Mincinoaso!imi zice aspru si se apropie de buzele mele.

Imi feresc capul fulgerator si ma desprind din vraja lui ametitoare.

Rade usor si se indeparteaza,luand un platou de pe alta masuta.Vine si se aseaza iar langa mine,punand platoul pe pat apoi incepe sa culeaga din el boabe de strugure rosu.

-Mananca...Ai nevoie de putere.

-Nu vreau! ma supar eu.

-Mananca singura sau iti voi da eu sa mananci fortat.

Pieptul mi se umfla de furie,cand vad ca ma trateaza ca pe un copil.El ia o boaba si o strecoara printre buzele lui roz,strivind-o,iar ele se coloreaza in rosu sangeriu.Nu se grabeste deloc,savurand incet si agonizant mancarea,ceea ce ma face sa simt pofte de neinchipuit.Pacat ca aceste pofte nu prea au legatura cu foamea.

-Deci...Cum ramane?

Se aseaza lenes pe restul de pat.

-Ai de gand sa te instalezi aici? ironizez eu si incep sa mananc.

-Sunt in propria mea casa...Ai de gand sa ma dai afara?

-Ma tenta...

-Ti-e teama ca daca stau prea mult prin preajma vei ceda patimii pe care o ai pentru mine si vom face dragoste?

Intrebarea lui directa ma face iar sa inghit in sec.Cred ca este mai bine sa mananc si sa nu mai vorbesc nimic.Dar nu ma pot abtine.

-De ce nu m-ai luat cu forta?Nu duci lipsa de asa ceva.

-In pofida faptului ca imi displac Cele zece porunci,nu-mi place sa fur femei.Dar sa ravnesc da,si intrucat nu esti a altuia,decat a mea...Pana la urma ai venit aici singura,nici nu a fost nevoie sa te fur...

Am incremenit si ochii imi sclipesc de pasiune mascata in furie.