ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Căderea unui heruvim (I)

Capitolul 42-Dorinta si ura

Dupa ce mai da cateva indicatii si discuta cu Belial,face un semn spre luciferieni si acestia se preschimba din nou in corbi.Inainte de a-si lua zborul spre inalt,Adraz imi arunca o privire care imi spunea ca voi regreta ziua in care m-am nascut.Am dat sa urc scarile,vazand ca intrunirea s-a terminat,cand un brat puternic ma prinde de mijloc.

-Nu ti-am dat ingaduinta sa pleci.

Lucifer ma intoarce spre el.Ma uit si vad ca acum curtea e pustie,demonii plecand la indatoririle lor.Acesta cred ca este motivul pentru care devine atat de indraznet.Nu ar cuteza sa faca unele lucruri in prezenta supusilor,pentru a nu parea slab.

-Slab?rade el.As putea sa pregatesc un altar chiar aici in curte si sa te jertfesc,iar ei ar rade si m-ar considera inca o data conducatorul lor de drept.

-Dar nu o vei face,nu-i asa?

El ma insfaca de gat si ma apropie de el.

-Nu ma tenta...Deja ai intins prea mult coarda prin ceea ce ai cerut sa fac.Vei fi torturata pentru ca asta e...specialitatea Marchizului.De ce nu ai lasat-o pe acea preoteasa sa sufere pentru tine?

-Poate din cauza ca eu sunt Gardianul!Si eu am fiinte de care trebuie sa port grija si nu voi fi o lasa,lasand pe cineva nevinovat la cheremul unui luciferian sadic!

El ma atrage si mai tare,pana ce fata lui ajunge aproape de a mea.Vocea lui ragusita,acum cu nuante negre,imi da fiori.

-Ai facut o mare prostie.

-Si ce iti pasa?ma smucesc eu furioasa.Doar si tu iti doresti la fel ca si Marchizul.Ma mir ca nu m-ai torturat personal.Poate nu ai destul curaj pentru asta,de vreme ce iti trimiti slugile sa ma chinuie prin Seiram.

-La ce te referi?se incrunta el.

-Cum adica la ce ma refer?La mica sceneta pregatita de Azazel in timpul in care ai fost plecat si a avut"grija"de mine.

Bratele mele sunt prizoniere in ale lui si nu are de gand sa imi dea drumul prea curand.

-Nu am ordonat asa ceva,raspunde sec.Ce s-a intamplat de fapt?

Il privesc uimita.Oare chiar nu stie despre asta sau se preface?

-Azazel a spus exact contrariul.

Atunci ma insfaca de tample cu ambele palme si ochi lui negri ma hipnotizeaza.Simt o unda cum imi intra in minte,la fel ca metalul incins,ce imi cauta gandurile.Stiu ce vrea.Dupa cateva secunde,se opreste si ma ia de mijloc,apoi isi arata aripile.Pana sa ma dumiresc,ma trezesc zburand deasupra curtii.Ma prind de gatul lui cu ambele brate si stau paralizata de frica de a nu cadea.Pletele ni se amesteca.

Am zburat cu viteza mare departe de palat pana am ajuns din nou in Gradina Oaselor.Plutind parca,m-a depus usor in fata altarului rosu.Mi-am adus aminte de ziua in care mi-a transmis o parte din amintirile mele dinaintea vietii pe Pamant.Ce are de gand?

Urc scarile spre acel altar si ma asez pe patul de piatra triunghiular.El vine si se aseaza langa mine tacut.

-Ai spus adevarul.

-Nu cunosc minciuna,spun nepasatoare.

-Dar noi o cunoastem,nu?ma ironizeaza.

-As zice ca tu ai inventat-o.Sau ma insel?

Ma priveste pe sub genele lungi si negre.Aproape simt un impuls sa ii ating chipul.Partea intunecata din mine e atrasa de el.De fapt,asa am fost de la nasterea mea.Asta daca nu cumva tot ce mi-a aratat a fost o fantasma,un joc al mintii,iar eu m-am prins in el ca musca in panza paianjenului.Tresar si ma uit in alta parte.Insa ochii ca sagetile negre imi mangaie obrazul si gatul si se plimba indrazneti peste buzele mele.