ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Căderea unui heruvim (I)

Capitolul 40:Regele Azazel

Acele cateva clipe in care Lucifer a stat lipit de mine au parut o vesnicie.In acelasi timp,o parte din mine dorea sa mai simta inca putin acea caldura mistuitoare.Nu ma temeam pentru corpul meu din carne cat ma temeam de gandurile ce ma incercau uneori.Dorinte nesabuite amestecate cu frica si furie.Si cea mai mare dintre ele...Rusinea.

Cu toate ca il consider cea mai cruda si nemiloasa fiinta,compasiunea pentru lupta ce se da in el creste.Cu cat stau aici mai mult,incep sa inteleg in cel fel l-a acaparat intunericul.Nu-l mai pot condamna.Nu asta este ceea ce ne invata ISH,chiar daca este vorba despre demoni.

O lovitura in usa ma face sa ma intorc si sa las gandurile sa plece,speriata fiind sa nu vad cine stie ce aratare.Nu ma pot obisnui cu infatisarea groteasca a demonilor inferiori,oricat de mult i-as privi.De data asta,este un alt slujitor,scund si had,cu capul mare si ochii afundati in orbite.Merge leganat,ca si cand ar fi o rata si poarta pe el o roba ce ii acopera picioarele.Urechile lui mari si clapauge ii dau un aer comic.Imi vine sa rad,dar in acelasi timp mi-e mila pentru felul in care arata.Se pare insa ca el nu e deranjat de asta,pentru ca isi umfla pieptul si zice cu o voce scartaita:

-Vino.Trebuie sa ajungem in Sala Rosie.

Dupa gesturile lui,l-as putea asemui cu un majordom.Imi vine in minte faptul ca el tine evidenta tuturor incaperilor.Nu ma insel,pentru ca legat de braul hainei,vad un manunchi de chei aurite.Nu stiu unde poate fi Sala Rosie,pentru ca acest palat este urias,dar dupa tonul acestui demon,pare un loc care nu este vizitat de obicei.Imi adun mantia purpurie peste umeri si il urmez.Pasii lui inceti imi dau timp sa cutreier cu privirea coridorul ce pare fara capat.Este decorat cu statui,iar podeaua este ca o tabla uriasa de sah.Coboram niste scari si mergem in alta aripa a palatului,vad asta dupa faptul ca decoratiile sunt aici diferite de incaperile lui Lilith.Aspre,negre,taioase pe alocuri.

Statui de fauni,de nimfe si femei incornorate impodobesc o intrare somptuoasa.O usa inalta,ce seamana cu usa unei catedrale,apare dintre vrejurile unei plante ruginii,care crescuse in voia ei.Paznicul palatului scoate o cheie de la brau si descuie cu gesturi lente.Usa se da in laturi singura,spre interior, si dezvaluie o sala mare,imbracata in marmura visinie.Ferestrele se afla pe partea dreapta,sunt mari si decorate cu tot felul de elemente vegetale,contorsionate,ca intr-o continua lupta.Una dintre ele este deschisa si lasa sa se vada un peisaj arid.Un desert rosu,ars parca de valvataile din iad,pustiu si fara capat.

-Ramai aici,aud vocea ragusita a insotitorului.

El bate din palme si podeaua se topeste,lasandu-l sa se duca in adancuri.Pana sa ma dezmeticesc,raman singura.Ma duc repede spre fereastra,atrasa de peisajul dezolant si il parcurg cu privirea.Ma muncesc in sinea mea,incercand sa imi dau seama pe unde ma aflu iar intrebarea mea capata raspuns odata cu o usa care se deschide.

Ma uit sa vad de unde vine zgomotul si spre uimirea mea,usa e plasata in interiorul coloanei uriase care domina incaperea.Un barbat cu parul blond si drept,cu alura demna,iese din acea coloana.Ochii mi se duc spre cizmele lui lucioase.

-Bine ai venit in cuibul meu ingerule,zambeste el subtire.

Acum stiu unde ma aflu.Sunt apartamentele lui Azazel.Capa aurie pe care o poarta se potriveste de minune cu coroana aurie de pe frunte.Pletele ii sunt pana la umeri,sclipitoare,iar fata e senina."Nu prea arata a demon"gandesc eu,dar imediat imi musc buzele.

-Pot sa iti arat si latura cealalta,daca te intereseaza,ii aud vocea inalta.

-Cred ca ma voi multumi cu ceea ce vad,adaug eu precauta.

El se inveseleste si ma priveste amuzat.Daca nu am fi inamici,chiar as putea crede ca ma simpatizeaza.

-De ce ma aflu aici?

-Directa ca de obicei.Lucifer m-a rugat sa ma ocup de tine cat timp este plecat.

Se apropie pana ajunge la mica distanta de mine.In spatele meu e fereastra deschisa,iar palma mea stanga sta sprijinita de pervaz.Se uita cateva clipe la mine,cugetand la ceva.Ochii lui cenusii sunt de aceasta data de un albastru inchis.Apoi incepe sa se plimbe cu mainile la spate,dintr-o parte in alta,in vreme ce eu incep sa ma agit.

-Nu aveai lucruri mai importante de facut?Cum ar fi sa mai corupi niste suflete?

El zambeste dezvelind dintii albi ca laptele.Buzele rozalii si tenul alb se potrivesc de minune cu pletele balaie.Gesturile lui sunt calculate,fara a fi repezite si au in ele o anumita eleganta.Isi ridica bratul si face un semn spre desert.

-Ceea ce vezi in fata ta se numeste Tinutul Pustiirii sau Regatul Seiramului.Un tinut de foc,mistuitor si fierbinte,ca si cel care l-a creat.

Zambeste si lasa o pauza voita,ca sa ma faca sa inteleg ca despre el este vorba.Apoi continua.

-Aici mi-am statornicit regatul si de aici conduc lucrurile care se intampla in lumea oamenilor.Sub acest desert zac ingropate in strafunduri sufletele pe care le-am castigat de-a lungul mileniilor.Ele se chinuie la nesfarsit si in acest fel imi maresc puterea,iar regatul meu se extinde.

-Cum faci acele suflete sa ti se inchine?Daca ar sti cine esti cu adevarat,s-ar feri sa-ti aduca ofrande de orice fel.

El ridica bratul si isi aseaza o suvita de par.Manecile largi ale hainei sunt brodate cu fir de aur.Ochii lui machiati cu negru ma privesc intrebator.

-Care crezi ca este pacatul ce ma defineste?

-As zice ca...vanitatea.

-Eu nu o consider vanitate,ci cunoastere.Un spirit care stie tainele universului este automat superior.El poate subjuga si folosi aceste forte in folosul sau.Tot ce mi-am dorit eu a fost ca aceasta cunoastere sa ajunga si la oameni,ca ei sa nu mai fie prizonierii elementelor,ci stapanii lor.Sa fii la mila naturii,cand poti imparati peste ea!

-Cunoasterea ar trebui sa ajunga doar la cei care o pot folosi fara sa faca rau,ma incrunt eu.Din cauza ideile voastre a cazut lumea oamenilor.Anumite secrete nu trebuie sa fie stiute inainte de vreme.

-Esti inteleapta Layra.Admiram asta la tine candva.Dar cunoasterea inseamna eliberare,asta inca nu ai inteles tu!

-Nu cred ca sti mai bine decat mine ceea ce gandesc!zic cu fermitate.

-Te cunosc mai bine decat crezi.

Se opreste din mers ,iar eu ma dau putin inapoi.

-Tu ai uitat...Dar noi obisnuiam sa petrecem destul de mult timp impreuna.Bineinteles,asta cand nu te aflai in preajma lui Lucifer,invatand,cunoscand,experimentand.Era mentorul tau.

Simt ca sarpele de foc imi strabate iar spatele.Un fior al amintirii combinat cu spaima ca ceea ce am vazut in mintea lui Lucifer poate fi real.

-De ce te sperii?Ai venit aici cu un motiv.Nu te-ai intrebat inca care este acela?

Isi duce mainile la spate si se uita la mine cu ochii unui profesor ce asteapta un raspuns de la invatacel.

-Fireste ca m-am intrebat.Dar nu sunt sigura ca vreau sa stiu raspunsul.

-Un raspuns diplomat,dar asta nu te va salva de necrutatorul raspuns.Layra,tu stii !accentua el.

Simt ca ametesc si tulburarea imi creste in suflet.

-Nu,nu stiu...

-Ba sti.Doar ca nu vrei sa accepti.Candva,erai de acord cu mine in multe privinte.Vei fi de acord si acum cand iti spun ca iubirea interzisa pentru Lucifer te-a facut sa vii pe Pamant!

Aerul mi s-a blocat in piept si simt ca ma sufoc.Dau din maini si ma aplec peste pervaz,incercand sa respir,dar aerul de afara e coclit.Aceasta fraza imi face asa de rau,incat simt ca imi pierd mintile.

Un fuior de aer caldut se strecoara prin mantia mea si il simt pe Azazel in spate.Ma prinde cu bratul stang de mijloc iar palma dreapta o asterne pe fruntea mea.Inchid ochii,rasufland cu greu.

-Respira,doar respira...ii aud vocea soptita.

In suflet simt o o frica necunoscuta mie pana acum:frica de adevar.