ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Căderea unui heruvim (I)

Capitolul 31:Cuibul Intunecatilor

De cum s-a terminat slujba de seara,am plecat spre chilia mea,fara sa mai mananc nimic.Nu mai doream decat sa ajung in acel loc si sa o salvez pe Nyria,chiar daca nu stiam cum voi putea face asta.Denaida a incercat sa mi se strecoare prin ganduri,dar am pus pavaza,pentru ca nu poate afla nicidecum ce se petrece in mintea mea.Asta ar insemna un dezastru!

Chiar daca eu si Nyria vom sfarsi ucise de demoni,cel putin surorile vor fi in siguranta,pentru ca nimeni nu stie adevarul.Vor ramane fara Gardian,fara inlocuitorul Gardianului,dar o vor avea pe Mama.Vor numi pe alta care sa aiba rolul meu,daca se va putea gasi.Aceste ganduri nu prea ma consoleaza,dar nici nu pot sa-mi imaginez o cale de salvare din cuibul celor mai periculosi demoni de pe Pamant.Sunt doar un om,iar puterea si lumina mea vin de la ISH!Daca el nu ma va invrednici,voi muri.

Astept sa se faca liniste deplina si cand forfota inceteaza si toata lumea e scufundata intr-un somn adanc,ies tiptil din chilie.Am luat pe mine o mantie inchisa la culoare si mi-am pus gluga in cap sa nu mi se vada chipul.Ce mi-as fi dorit sa am sabia cu mine!Demonii urasc argintul,dar poate ca asta i-ar face sa se intarate si mai rau.Oricum,sabia este pusa la pastrare si nu am voie sa o folosesc pana cand nu imi intalnesc tarkul.

Am luat cu mine o sticluta de apa binecuvantata,mir si mi-am desenat pe palme semnul crucii.Asta ii va tine la distanta,cred...

Scutur din cap,pe masura ce ma indrept spre grajduri.Fireste ca eu cred in taria lui ISH!El va lucra prin mine sa izbandesc,nu trebuie sa las loc indoielii.Ma linistesc pentru o clipa,apoi frica ma cuprinde din nou in ghiarele ei.Simt ceva rece pe spate,ca un sarpe care se incolaceste,ce apare din cand in cand.Am scos calul afara si i-am acoperit narile sa nu fornaie,apoi l-am indemnat incet.De indata ce am iesit din gradini,am urcat pe el si am inceput sa merg in galop.Luna nu se afla pe cer in aceasta noapte,este inorat si cred ca se pregateste sa ploua.

Imi aranjez mai bine gluga,simtindu-ma in siguranta pentru ca fata imi este acoperita.E ca si cand mi-as fi facut un mic acoperamant,care imi da iluzia protectiei.Faldurile hainei mele ating burta calului si se unduiesc ciudat.Pe masura ce merg mai repede,curajul incepe sa imi vina,la fel si frica se inteteste.Nu am mai simtit niciodata sentimente asa de contradictorii.

Cumva,stiu exact unde trebuie sa ajung.Acele movile de nisip se gasesc in vestul Templului nostru,intr-un loc unde peisajul este sterp,la vreo cativa kilometri departare.De ce oare s-au apropiat asa de mult de sat?Care sunt intentiile lor?In niciun caz,unele curate.De mic copil,mi se zicea ca intunecatii si-au facut cuib in inima muntelui.Atunci ce oare cauta la poalele lui?

Timpul trece si fulgere incep sa brazdeze cerul.Din cand in cand,lumina lor imi arata calea,care e din ce in ce mai greu de zarit.Poteca se sfarseste abrupt si ma vad in fata unei vai.Privesc de partea cealalta,locul de unde incepe o padure de mesteceni.Nu am fost niciodata asa departe de Templu.

Calul meu incepe sa se agite,ca si cand simte incotro ma indrept.Am stat pret de cateva clipe si am admirat valea care emitea o lumina stranie.De unde vine lumina,nu pot sa stiu.Cerul este de culoarea plumbului si vantul rece a inceput sa imi izbeasca obrajii,facandu-mi mainile sa inghete.

Am oftat adanc,in timp ce calul meu mergea furios in galop.Am strabatut aproape jumatate din tinut si inca nu am vazut nisipurile.Cand am intrat in padurea de mesteceni,vantul s-a oprit subit.Era ca si cand toata suflarea padurii incetase.Nici un zgomot,nici o pasare nu se auzea,nici alte animale.Aerul e statut si cerul de deasupra pare o cupola facuta din cenusa.

Calul refuza sa mai mearga inainte,semn ca ma apropii de pamanturile rele.Am incercat sa il trag de capastru dupa mine,dar s-a speriat si s-a smucit,alergand spre iesirea din padure.Un falfait de aripi,ce semana cu zborul unui liliac urias se aude pe deasupra copacilor.Asta trebuie sa fie cauza pentru care bidiviul meu a luat-o la sanatoasa.Imi strang bratele in jurul corpului si continui sa merg.Cizmele mele lungi se afunda incet in pamantul moale,care e din ce in ce mai sarac.Chiar si mestecenii par ofiliti,desi suntem in miezul verii.Nu stiu de cat timp incerc sa ies din padure,pare ca aici timpul isi pierde semnificatia.Parca merg de zile si totusi nici o ora nu a trecut.Incep sa ma intreb daca nu cumva m-am ratacit.Sau poate acel demon si-a batut joc de mine,chemandu-ma intr-un alt loc.

Se aude din nou acel falfait care ma inghiata.Imi pare ca am mai auzit ceva asemanator,intr-o zi cand eram cu Nyria sa culegem plante de leac.Biata noastra sora!Deodata,ca si cand ma trezesc dintr-un vis,imi amintesc ca ea este prizoniera,ca nimic nu va mai fi la fel,ca urmeaza pentru mine lupte grele cu luciferienii.

Inima mi se face cat un purice,pentru ca acum nu mai sunt la adapostul unui vis si nu ma voi trezi in chilia mea,in siguranta.Poate este ultima mea noapte pe Pamant!Ridic ochii spre cer si Dumnezeu imi ingaduie sa vad cateva stele printr-o spartura de nor.Incerc din greu sa ma abtin,dar imi simt lacrimile cum imi umezesc ochii.Imi e frica.Niciodata in viata mea pamanteana nu mi-a fost asa de frica ca acum!

Padurea se sfarseste brusc si vad in fata mea niste stanci uriase,presarate din loc in loc,care formeaza un fel de templu ciudat,lung ca un coridor.Sunt asa de inalte incat sigur au fost puse acolo de nefilimi.Ma uit cand in stanga,cand in dreapta mea,mergand pe acel culoar natural,care parca ma ghideaza spre ceva.Sub talpile mele,iarba uscata piere si este inlocuita de nisip.Vantul a inceput din nou sa bata si ploaia incepe sa picure cate putin.Imi este asa de frig dintr-o data!

Structura ciudata se opreste in fata unui zid de piatra,care inconjoara ca un semicerc campia din fata mea.Nu pot vedea dincolo de el,pentru ca este prea inalt.Crengi uscate si movile de nisip,presarate cu buchete galbui din plante lipicioase imi ingreuneaza mersul.Cand ridic privirea,locul incepe sa imi fie familiar.O poarta este sapata parca in peretele acelei zid imens.

Fulgerul brazdeaza cerul si imediat urmeaza un tunet infricosator.Imi pun repede mainile la urechi si strang ochii.Stau in fata portii,care nu are niciun zar,nimic care sa indice cum se deschide,pare o sculptura in stanca si nimic mai mult.Zgomotul unor aripi grele se aude din nou si simt in spatele meu o prezenta ce ma infricoseaza.Ma intorc si pun mana pe lantul care imi tine crucea la gat.

O silueta masculina,foarte asemanatoare cu cea din vis,se apropie de mine.Constat acum ca m-a urmarit aproape intreg drumul,de cand am intrat in padurea de mesteceni.Barbatul poarta o pelerina neagra,iar din umerii lui se desprind niste aripi uriase cu membrane,care seamana cu cele de liliac.El paseste semet si mandru spre mine,apoi ii aud vocea.Si o recunosc.