Piramida luceste orbitor sub lumina blanda a Cerului Zece. Imi privesc incaltarile si imi deschid aripile, dorind sa zbor de pe acoperisul ei, cand simt ceva curgandu-mi prin vene ca un foc.
Ma clatin si ma asez la loc, pe muchia piramidei, cu fata spre rasarit. Ochii imi lucesc de parca ar vrea sa imi iasa din orbite si flacari imi dantuiesc in pletele albe. Imi vad infatisarea oglindita de piramida de cristal si simt ca incet incet, incep sa imi pierd mintile...
" Ce se intampla? Kael! Kael !!! "
Insa Perechea mea nu imi raspunde, pentru ca mintea imi este ocupata de altcineva. Si acel cineva e destul de puternic incat sa ma lase neputincioasa in fata invaziei lui nimicitoare. Ma tin cu mainile de piept, vazand cum lumina incepe sa tasneasca din mine, asa cum se strecoara uneori prin zabrelele unei inchisori...In cascada, cu furie, si nu pot sa controlez ceea ce mi se intampla...Pot doar sa strig in mine....
Peisajul din fata mea se schimba, timpul si spatiul se aduna ca un manunchi si ma vad inauntrul Pamantului, inconjurata de flacari. Ma simt ca si cum zbor prin acele tenebre, dar de fapt eu nici nu am parasit piramida. Ametita, ma regasesc in fata unui palat construit din foc si para, inconjurat de copaci argintii si de mii si mii de schelete de cristal.
Intru prin fereastra fara ca ea sa se sparga si ma izbesc de podeaua fierbinte, cu parul pravalit peste umeri si cu aripile desfacute haotic. Cand imi ridic ochii vad un jilt impunator, facut cu totul si cu totul din aur si imbracat cu mii de nestemate, pe care sade un inger.
Imi adun oasele zdrobite si imi strang sabia in mana, apoi o suier in aer amenintator.
- Arata- te!
Umbra se duce dimprejurul siluetei si ma lasa sa il vad pe fostul heruvim, imbracat in negru, cu o cununa de rubine pe cap. Incepe sa rada dispretuitor.
- Sabia nu-ti va fi de niciun folos aici, Lauryel!
- Unde ma aflu?
- In strafundurile Pamantului, la Miazanoapte, acolo unde focul se uneste cu intunericul...
Bate cu degetele de spatarul scaunului, privindu-ma cu atentie. In mintea mea se infiripa o intrebare, dar el raspunde inainte de a-mi dezlipi buzele.
- Vrei sa stii de ce te-am evocat? Pentru ca POT! Pot sa fac orice vreau cu tine, pentru ca ai furat ceva ce imi apartine! Lumina mea!
- Lumina s-a scurs in mine pentru ca nu mai erai demn de ea!
- Cum indraznesti?!
Si zicand asta pe un glas tunator, se ridica in picioare si insfaca sceptrul.
Paseste vijelios si intr-o clipire de ochi, intinde varful sceptrului spre mine ; lumina verzuie care iese din el ma izbeste de podea si ma lovesc cu capul de un perete mozaic. Ametita, cuprinsa de durere, ma ridic, sprijinindu-ma de zid, rasufland greoi si cautandu-mi sabia. O vad la distanta de un brat si ma intind spre ea, dar heruvimul ma ajunge si ma tine prizoniera, privindu-ma cu ura, inlantuita de maini. Abia acum vad intunecimile de smoala ale ochilor sai si un fior cumplit imi petrece madularele, facandu-ma sa tremur de frica.
- Ce vrei de la mine? ingaim, cuprinsa de o fierbinteala ciudata.
- Ce vreau? repeta el taraganat. Ce vreau ?! Vreau sa imi aduci lumina inapoi...Altfel...Nu vei avea niciodata liniste pentru ca Tatal ne-a legat unul de altul...Iti stiu fiecare gand, fiecare traire si vad Raiul prin ochii tai, Lauryel! Vai de tine, oh, vai de tine... caci te voi tormenta la nesfarsit!
- Nu voi parasi Raiul din pricina ta, rebelule! Nu imi poti porunci!
- Si nici nu o voi face, pentru ca de bunavoie vei pleca! Ai fost atinsa de Umbra!
Si zicand asta ma strange de mijloc si isi lipeste chipul de al meu, intr-o imbratisare patimasa, stranie, pe care nu am simtit-o vreodata de la cineva. O impletire de intuneric cu dorinte netrebnice, condamnate de Cer...Ma smucesc, incercand sa ma eliberez de focul sau demonic.
- De ce ma imbratisezi in felul acesta?
Ochii lui sunt ca ai unui animal infometat ce vrea sa se hraneasca.
- Nu ma pot stapani in prezenta Luminii mele...O voi scoate din tine...Fie mi-o dai de bunavoie, fie o rup din tine cu mainile goale! Intr-un fel sau altul, o voi primi inapoi! Si vei sangera!
- Opreste aceasta faradelege! O stii la fel de bine ca mine, esti cazut!
La auzul cuvintelor mele, spuse pe un ton raspicat, ma strange de gat cu ochii aprinsi, zambind pedepsitor, dar buzele lui nu au nicio unduire de bunatate.
- Te voi distruge! Te voi incarcera, asa cum ai facut tu cu mine si vei putrezi in temnitele mele! Iar Perechea ta va suferi crunt, pentru ca STIU ca asta ar fi cea mai potrivita pedeapsa pentru tine! Stiu cat de mult te-ar durea si imi va face mare placere sa il schingiuiesc!
- Sa nu cutezi sa te atingi de Kael! Mai bine as arde decat sa las asta sa se intample!
- Si asa va fi!
Isi lipeste palma de obrazul meu, simtind dor pentru o parte din el si totodata dorinta de razbunare indreptata impotriva mea si a Tatalui Ceresc.
Ma simt smulsa cu viteza gandului si revin in trupul meu culcat pe muchia piramidei...Peisajul sumbru dispare cu desavarsire si mai simt in mine doar atingerile nedemne ale Printului negru...ca semne pe duh. Niste maini imi cerceteaza chipul si ma zbat, vrand sa le indepartez.
- Sunt eu Lauryel! Sunt eu!
Bratele lui Kael ma mangaie incurajator si ma cuibaresc la pieptul lui.
- Oh Dumnezeul meu, ce se intampla cu mine?
Din ochi imi curg cristale si Kael si le prinde de haina argintie, ca pe niste podoabe.
- Plangi?! Ma doare sa te vad asa, ma doare nespus...De ce te porti ca ingerii alungati, Lauryel?
- Nu stiu, nu stiu...Cred ca imi pierd mintile, cred ca...
- A intrat in tine, nu-i asa?
Suspina, tinandu-ma aproape de inima lui, simtind cum blestemul ne cuprinde incet pe amandoi.
- Pana aici! Te voi vindeca, iubirea mea! Te voi elibera de EL!
Kael ma ridica in brate fulgerator, scotandu-si aripile si eu imi incolacesc mainile pe dupa gatul lui, simtindu-ma pierduta si bolnava. Da, sunt bolnava, asa cum am vazut ca erau unii dintre rebeli...Pentru ce mi se intampla una ca asta?
" Se intampla doar ce trebuie sa se intample ". Vocea lui Lucifer imi strapunge dureros fiinta si smucesc din cap ca sa-l alung, dar aud ca si raspuns un ras dispretuitor.
Zburand pe deasupra norilor ca un vartej, Kael ma duce la conducatorul nostru, singurul care imi poate aduce vreo alinare. Il gasim pe Gabriel intr-o gradina, vorbind pe mii de voci cu mii de ingeri, dand porunci si privind cum se indeplinesc, cu un ochi spre Cer si unul spre Pamant. Un picior il are indreptat spre miazazi si mana lui dreapta arata apusul, iar parul galben ca soarele aureste locul. Haina lui imparateasca e presarata cu miliarde de stelute...Toate sufletele omenesti care exista sunt inscrise in el si ori de cate ori o steluta luceste in rosu Gabriel stie ca acel om are nevoie de ajutor. Simte apropierea noastra si se imparte in patru sfere, unele luand un drum si altele un altul, pentru a putea fi in mai multe locuri deodata. Partea care ramane cu noi se intoarce spre mine si Kael imi da drumul din brate. Mainile mele se indreapta spre Gabriel si el mi le strange.
- Nu te teme Lauryel, fiindca nu esti bolnava! Se intampla doar ceea ce Tatal nostru vrea sa se intample, chiar daca uneori nu intelegem voia Sa!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
