ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Căderea unui heruvim (I)

Capitolul 23:Glasul muribundului

Sala de rugaciune incepe sa fie luminata slab de razele amiezii.Totusi,lumina nu imi pare destula,asa ca merg incet si aprind toate facliile,aflate de o parte si de alta a coloanelor.Aerul este inmiresemat datorita coroanelor de trandafiri si a mirului.Ferestrele grele nu se deschid niciodata,dar aerul de aici este mereu curat.Mama spune ca este mirosul sfinteniei.

Imi place sa vin aici dupa rugaciunea de dimineata,cand toate surorile mele au plecat,si sa imi aud pasii pe dalele de marmura.Micul meu ritual cu aprinderea facliilor imi aduce pace in suflet si credinta ca ma asteapta inca o zi binecuvantata.

Apoi,dupa ce stau adancita in ganduri,incep sa revin cu picioarele pe pamant si ma duc sa imi fac indatoririle.Astazi este ziua in care impreuna cu Nyria si Adrena ma duc sa vizitez bolnavii din sat.Le ducem legume din gradina noastra,ceaiuri de plante,cataplasme cu ierburi pentru ulceratii,tincturi si unguente cu proprietati terapeutice.Alaturi de ele luam mir si lumanari facute din ceara alba.Ducem si dulciuri ce contin miere copiilor saraci,alaturi de haine si alte lucruri de trebuinta.

Denaida ne-a spus in repetate randuri ca milostenia este una dintre cararile care duc spre Rai."Nu poti vedea raiul daca tot ce faci faci pentru tine."Egoismul trebuie sa ne fie necunoscut.

In fata portii templului ma asteapta surorile mele.Au cu ele cosuri grele ce sunt asezate pe cai.Desaga mea este la fel de grea,sunt ajutata de una dintre surorile mai tinere sa o urc pe bidiviu.Caii nostri sunt imprumutati de la sateni pentru cateva zile,pentru a ne procura unele lucruri necesare.Am incercat sa tinem cai,dar munca este destul de grea pentru niste femei.Totusi,fierarul din sat ne-a promis ca ne va trimite curand niste baieti sa ne ajute si astfel ii vom putea tine permanent.In schimb,noi ii ajutam cu leacuri pentru orice fel de boli.

Am coborat o carare abrupta si ingusta,templul ramanand ascuns vederii noastre printre coroanele copacilor falnici.Ar fi trebui sa fim mai multe,dar prea putine stiu sa calareasca si acele desagi nu se cara singure.Asta e motivul pentru care trebuie sa mergem mai multe zile la rand,in diferite parti ale satului,care din fericire,nu este prea mare.

Vara si-a luat in stapanire domeniul.De indata ce parasim padurea,campia de un verde smarald se desfasoara inaintea noastra,iar florile galbene,albastre si portocalii ne inveselesc ochii.Mirosul de iarba cosita ma face sa ma bucur de caldura verii.Ne vom intoarce pe la apus,cand soarele nu mai dogoreste asa de tare.Nu de putine ori,ne-a prins noaptea stand in sat,sporovaind cu femeile,lucru de neacceptat pentru Denaida,care ne-a mustrat si ne-a pus sa spalam toata sala si treptele templului.Ma uit la bidiviul care se afla in fata mea.Adrena este prima,ca intotdeauna,urmata de Nyria.Mie imi place sa raman in urma,ca sa pot sa mai prelungesc putin calatoria.Nici un lucru nu ma incanta mai tare.

Am ajuns in fata unei case cu acoperis de paie.Niste copii care se jucau in tarana au inceput sa strige"Au venit maicile"!si sa alerge spre casele lor.Eu si surorile am zambit si am continuat sa mergem spre centrul satului,ca sa vorbim cu zaimul.Zaimul este cineva care vorbeste in numele lor,taranii ii cer adeseori sfatul si totodata el este puntea de legatura intre noi si sateni.

Bardian ne asteapta langa fantana de unde iau femeile apa dis-de-dimineata.Flutura o hartie in aer si se bucura la vederea noastra.Isi lasa cusma pe spate si din ridurile fetei sale se vede o lumina.

-Aveti de lucru maicilor!Familiei Alluza i s-a terminat faina si nu mai au din ce face paine.Cat despre bolnavi,sunt cata frunza si iarba.Poate merge cineva la bolnavul familiei de colo?arata el spre casa de langa falnicul stejar.Mosu' Sterie trage sa moara si are nevoie de cele sfinte.

Adrena se uita la mine intrebator.Nyria face un semn spre mine.

-Se va duce sora noastra Almira.

Am dat un impuls calului si am plecat val-vartej spre stejarul care umbrea casa varuita in alb.Surorile au plecat spre alte parti ale satului.Trebuie sa ne grabim,daca nu vrem sa ne apuce intunericul.Cand am intrat in casa,am simtit un miros greu.Fumul de la lumanarile aprinse la capul mosului Sterie e inecacios.Ferestrele sunt inchise.

-Sora,se chinuie de dimineata sa moara si nu poate,imi zice cu voce scazuta nepoata sa.Isi sterge lacrimile furise.

-Lasati-ne singuri,spun eu cu blandete.

Ei ies din camera saracacioasa.Mosul Sterie sta culcat si acoperit,cu ochii inchisi si mainile asezate pe piept.Ii iau mana sa vad daca mai are puls.El simte si o strange slab.Il ating cu mir pe frunte si ii aprind o lumanare alba,stingandu-le pe cele inecacioase.Atunci el pare ca se trezeste si zambeste.Ne stim de ani,eu si mosul.Nu demult era in putere si intorcea iarba proaspat cosita pe campie.Acum e doar piele si os.Batranetea!

-Sa nu-ti fie frica,moartea nu-i capatul.

-Nu mi-e frica mie de asta,domnita,surade el.Ma duc langa baba mea,Dumnezeu sa o ierte!

-Vrei sa-ti citesc ceva?il intreb eu.

El ingaduie din priviri.Iau cartea de rugaciuni din desaga mea si incep sa ii citesc rugaciunea sufletelor care se pregatesc sa mearga la ISH.El pare din ce in ce mai linistit.Isi muta privirea de la lumanarea alba spre chipul meu.Apoi incepe sa se agite.

Ma uit in spatele meu dar nu vad nimic.Mosul este insa speriat grozav si aproape isi infige unghiile in bratele mele.

-E aici.El e aici!

-Cine,mosule?

-Necuratul.

Incep sa citesc iar,nadajduind sa il protejez fata de demonii care se arata inaintea mortii.El ma insfaca si ma apropie de el,zicand cu vocea suierata:

-Daca nu te supui lui,va va face rau la toate.

-Cui,mosule?intreb consternata.

-Printului...horcaie el si isi da capul pe spate.

Batranul scoate un oftat si ramane nemiscat.Eu ii tin mana si lacrimile imi curg pe obraji.Nu doar din cauza plecarii lui ci si pentru ca auzisem din nou acele cuvinte.Cuvinte blestemate.