ÎMBRĂȚIȘAREA LUI LUCIFER: Căderea unui heruvim (I)

Capitolul 18:Plante de leac

Ma trezesc odata cu cantatul cocosilor simtind o mana cum imi atinge usor umarul.Desi somnul meu este neinchipuit de greu,ma trezesc la orice soapta pe care o aud,simtind un pericol nedefinit.Un sentiment care nu-si are rostul,pentru ca ma aflu in siguranta in cladirile de langa Templu.Nyria imi zambeste cu bunatate.E imbracata intr-un caftan verde inchis acoperit de o mantie iar parul ii este ascuns de mandra,acoperamantul specific surorilor cu har tamaduitor.

-Deja este timpul?murmur eu.

-Sa mergem sora,inainte sa dispara roua de pe frunze.

Ea paraseste chilia mea si ma lasa sa ma imbrac.Imi iau peste camasa mea lunga roba de zi cu zi si imi adun parul la spate.Apoi imi pun marama peste par.Imi spal fata cu apa neinceputa,adusa cu o seara inainte si mestec cateva petale de trandafir dulce,adus din gradina noastra de la rasarit.

Merg cu pasi vioi spre iesirea din anexa si strabat poteca din piatra alba,spre iesirea din gradini.De indata ce am iesit,in fata mea se desfasoara padurea de un verde intunecat.Strang mai bine traista ce o port pe umar,privind modelul ei geometric trasat pe panza.

Un vanticel mai rece imi mangaie obrazul si ma infioara.Nyria ma asteapta la liziera padurii,purtand pe umar o traista impletita.Obrajii ei sunt usor rosii,in contrast cu pielea mea palida.Ochii ei caprui-verzui ma urmaresc cu acelasi aer calm pe care il au toate surorile mele.

-Avem mult de mers,sora?intreb eu.

-Trebuie sa ne afundam in padure pana la luminisul cu apa curgatoare,spune ea si indica drumul cu bratul intins.

Nu sunt decat cateva zile pe an in care putem culege plante de leac si aceasta este una dintre ele.Ne aflam in miezul verii.Padurile,campiile si dealurile sunt incarcate de plante si flori.Ca in fiecare an,Nyria ma ia cu ea sa o ajut la culesul plantelor,spunand mereu ca am rabdarea necesara pentru o astfel de munca migaloasa.Plantele se vor transforma in tincturi si prafuri pe care le va folosi pentru bolnavii din sat.

Nu-mi amintesc sa fi fost bolnava decat o data in viata mea.Ma aflam in bratele mamei mele pamantesti,iar ea se tanguia la capataiul meu.Tatal meu mersese zile in sir cautand o descantatoare sau o baba care cunostea leacul fierbintelii mele.Insa ce mi-au adus babele din sat nu mi-a folosit la nimic,iar starea mea se inrautatea.Totul s-a schimbat intr-o zi de toamna cand o femeie imbracata in valuri negre a sosit in casa noastra umila si a stat de vorba cu mama.

Imi amintesc ca mi-a dat sa beau o tinctura care imediat m-a facut sa ma simt mai bine,apoi glasul femeii aspre care a zis"Dami-o mie si voi avea grija de ea.Destinul ei nu este aici".Mama era inlacrimata,dar parea ca intelesese,in vreme ce tata infuriat.Eu urlam din toti ranunchii si plangeam,neintelegand de ce mama m-a dat acelei femei imbracata in negru.Cu timpul,mama spirituala a luat locul celei care mi-a dat viata.Cateodata ma intristez gandindu-ma unde o fi mama mea pamanteana.Insa Preoteasa Denaida mi-a zis ca acum am o noua familie la care trebuie sa ma gandesc si un scop mai mare decat dorintele mele egoiste.Multi ani am urat-o pana am inteles ca asa trebuia sa fie.Probabil ea vazuse ceva la mine inca de atunci,desi abia eram un copilas de cativa anisori.

Scutur din cap si o urmez pe Nyria prin hatisurile verzi.Plante agatatoare se lipesc de roba mea si le indepartez bland,incercand sa nu le rup.Este un sacrilegiu sa rupi o planta daca nu ai de gand sa o folosesti pentru un scop mai nobil decat insasi existenta ei.

Am mers vreme de o ora pana am ajuns intr-un luminis fermecator.Pasarile canta voioase,ascunse printre copaci,iar fluturii multicolori impanzesc aerul si se aseaza pe florile in forma de stea.Nyria incepe de indata sa culeaga frunzele visinii ale unei plante lungi ca o lumanare,care poate ajunge si la doi metri inaltime.Ca niste stalactite vegetale,ele domina iarba si florile,intrecute fiind doar de stejari si carpeni.Frunzele ei lucioase si groase parca sunt lustruite cu ceara.

-Priveste...Narnica arata mai bine ca oricand.Nu cred ca am vazut vreodata frunze de marimea asta,zice Nyria si imi arata o frunza asezata in palma ei,care aproape o acoperea.

Incepem sa culegem cu sarg,simtind pe degete roua ce incepea usor sa dispara.Prin luminis incepeau sa se vada timid primele raze de soare.Ma indepartez la o oarecare distanta de Nyria si incep sa cant cu glas scazut un imn,ca sa treaca vremea mai usor si munca sa imi fie mai placuta.Traista mea este umpluta mai mult de jumatate,multumita degetelor mele repezi.

Ma aplec la baza narnicii si culeg cu atentie,ca nicio frunza sa nu fie irosita.Pe cand stau asa si cant,simt o prezenta neobisnuita in spatele meu,pitita printre arbori.Ma opresc din cantat si ma uit in spatele meu,dar nu zaresc nimic.Incep sa cant din nou,zicand ca a fost doar o parere,dar senzatia unor ochi sfredelitori nu imi da pace.Ma ridic in picioare si scrutez luminisul,dar fara sa indraznesc sa imi parasesc locul.Ochii aceia fierbinti nu ma lasa sa ma linistesc.Imi iau inima in dinti si simtind oarece curaj ma duc sa vad ce se intampla.Atunci aud un falfait ca de aripi mari si vad o umbra neagra cum parca isi ia zborul printre tufisuri.Scap traista din mana si inima incepe sa imi bata puternic.Ma intorc de indata la Nyria,care culege linistita.

-Ai auzit?spun eu tematoare.

-Ce sa aud,sora?

-Acel zgomot.

-Care zgomot?

-De aripi...adaug eu,apoi incerc sa schimb vorba,vazand ca ea ma priveste neincrezatoare.

-Poate o fi vreo pasare pe aici,de ce te-ai speriat?

-Pareau niste aripi foarte,foarte mari.

-Nu sunt asa pasari pe aici,sora Almira.

-Poate mi s-a parut,murmur eu,desi stiam ca nu este asa.

Pe drumul de intoarcere m-am uitat mereu in urma,simtind ceva nevazut cum imi priveste pasii.Cu fiecare miscare,un sentiment de groaza mi se infasoara in jurul inimii,dar mintea incearca sa ma linisteasca ca este doar o parere.