Înțelesesem și eu că nu era o coincidență, că de altfel nu m-ar mai fi trimis Arnold. Dar cum puteam să le spun si lor că Gaiuțul are dreptate când mă enervează așa rau când își susține părerile (uneori fie cat de idioate) , hai să mă prefac că nu știu nici eu atâtea, ca ei.
Voiam să scap cât mai repede de cufărul și de armele astea. M-am apropiat din nou de cufărul pe care îl lăsasem în spatele casei, deschisem capacul și spusem :
-Hai, duceți-vă toate la stăpânii vostri! Hai, haideti odată! Le goneam eu.
Dar în clipa în care spusesem toate astea, privirile tuturor colegilor fuseră ațintite în spatele clasei, prima oară am crezut că sunt mirați de ce spun și cu cine vorbesc, dar apoi uitându-mă în stânga mea, domnul Metruț tocmai intrase în clasă cu burta lui grea înainte, aplecâdu-și capul care era la 2 metri înălțime, să înțeleagă ce făceam. Îi zâmbeam scurt încercând să scap. Toți începură să râdă în hohote.
-Vaco Fițoasă, mă întrebam cu cine vorbești.
Îmi spuse el mai mult certându-mă decât asteptând o explicație. Vocea lui groasă răsuna până în ferestrele bine tencuite din celălalt capat al clasei.
-Ăm.. Nimic, domnule Metruț. Admiram doar peisajul.
Mă întrebam dacă ceva mai rău de atât puteam să spun.
-Eu nu văd decât un cufăr de culoarea abanosului.
Se apleca domnul Metruț mai tare ca să îl vadă.
-Întocmai!
Îi zambeam eu iar ceilalți râdeau din nou. Cel mai cu poftă râdea Aia cu Poop pe nas, care avea un râs mai rău decât a unei broaște ploate. Am avut noroc că jumătate din priviri erau aruncate ei, iar colegii nu știau dacă să râdă de mine sau să se sperie de ea.
Domnul Metruț se uitase înăuntrul cufărului. Eu mă uitam la expresia lui facială. Brusc acesta se albise ca varul proaspăt zugrăvit pe perete. Pupilele lui se umflaseră ca burta unei broaște când își trage aer în piept.
-De unde îl ai?
Mă întrebase domnul prinzându-mă de bluza mea șifonată pe care a încercat și Snapchaterul să o aranjeze.
Mă uitam in ochii lui ca în ochii unui elefant care ar vrea să mă ucidă.
-Un prieten mi-a dat-o...
Nu intelegeam de ce se comportă așa.
-Ce prieten??
Se răstise mai aspru la mine.
Piranda se ridica în picioare speriată crezând ca domnul Metruț o să îmi facă rău sau ceva. Mătura era pregătită să îl tragă de picioare, cu părul ei lung și încâlcit cu toate că ar fi avut de suportat consecințe, fiindcă domnul Metruț dădea pedepse foarte aspre.
-Nu pot să vă spun..
-Cum adică nu poți? Zi-l imediat pe nume când te-am întrebat!
Se răstise la mine deparcă aș fi ascuns o servietă cu bani în străfundurile pământului.
Mă îndepărtasem de el cu un pas. Mă uitam adânc in ochii lui speriată.
-Acum! A țipat din nou încât am tresărit. Sunt profesorul tău și îți ordon să îmi spui!
-Fiindu-mi profesor nu aveți niciun drept de a-mi impune să vă spun unul din secretele mele personale!
Bătuse cu piciorul în parchet cu putere. Se enervase pentru cuvintele pe care i le adresasem.
-Serios? Spuse indignat, luându-mă peste picior. Atunci n-ai decat să asculti de cei din Cott.. Adică vreau să spun ca mă doare în cot dacă imi spui sau nu.
Se corectase domnul Metruț, profesorul de Istorie și Geografie și ieși din clasă, întorcându-și mai greu costumul decât propriul corp si mai privindu-mă o dată cu mânie și ură.