Eram nervoasă deoarece le-am dat armele iar acum ei mă batjocoreau. Măcar dacă aș fi putut să îmi iau armele înapoi. Dar mai apoi , mi-am amintit de vorbele lui Arnold "Fiecare armă a fost creeată pentru cineva anume și doar el o poate folosi."
Dar de unde știa el asta ? Și ..cine le-a creat ? Oricum , în momentul acesta , numai ca să mă ajute pe mine nu le-ar fi folosit.
Îmi doream atât de mult să ajung pe planeta Cosmorio. Era cel mai mare vis al meu încă de la 5 ani , iar dorința de al împlini devenea din ce în ce mai mare odată cu maturizarea. Nu am renunțat niciodată să îmi doresc deși kadîn Marseleișăn , doamna Bidai , chiar și Mami și mulți alții mi-au spus că șansele sunt foarte mici ca să reușesc și să mă gândesc la alte opțiuni. Dar pentru mine nu exista nicio altă opțiune ! Nici dacă aș fi vrut nu aș fi găsit alta ! În fiecare moment am simțit că asta trebuie să fac.
Așa că am început să mă pregătesc. Nu puteam să mă duc pur și simplu acolo și să dau probele dacă nici măcar nu știam cum să fac. Voiam să fiu actriță ! Lista probelor sună așa :
1. Recitarea și interpretarea unei vrăji inventate de Vrăjitoarea Supremă , Cloanța Clonțina
2. Relatarea unei aventuri din viața ta în care să incluzi 3 persoane diferite .
3. Păstrarea ritmului dintr-un lucru (la alegerea candidatului) . Ex. folosirea bulelor de apă , emiterea unor sunete din gură , tăierea unghiilor în fața juriului etc
4. Cântarea unei melodii săltărețe (ex. când sar notele muzicale și vorbesc, P.S. nu acceptăm ca notele tale să se certe în timpul reprezentației , drept urmare vei avea scăzută jumatate de notă).
Trebuia să găsesc o vrajă potrivită pentru mine ca să o pot interpreta însă aveam nevoie de ajutorul cuiva , a unui actor priceput cu de-ale teatrului dar nu am găsit pe nimeni oricât am căutat. Nu prea era nimeni prin zona asta , toți actorii erau pe planeta Cosmorio iar eu nu aveam cum să ajung acolo , doar dacă luam probele. Și cum să le iau dacă nu era nimeni care să mă învețe ?
La proba a 2 a , Mami mi-a zis să îmi scriu întâmplarea pe o foaie de hârtie și să o învăț însă eu nu voiam să aud de așa ceva , voiam să improvizez.
La a 3a probă , trebuia să găsesc un lucru unic cu care să bat ritmul , ceva ce nu a mai folosit nimeni , dar nici măcar nu eram sigură dacă eram în stare să păstrez un ritm . Nu cred că am încercat niciodată. Exceptând dățile când băteam în masă , dulap , birou , noptieră când Trenul punea melodiile mele preferate la TV.
De ultima probă mă temeam cel mai tare. Nu am reușit niciodată să mă împrietenesc cu notele muzicale deoarece nu le-am înțeles niciodată sensul iar ele s-au supărat pe mine. Cât despre glasul meu duios , suna ca vocea unei ciori răgușite. Mami mi-a zis că , cu timpul . vocea o să mi se formeze dar a rămas la fel . Adoram muzica . Era o parte foarte importantă din viața mea. Poate nu înțelegeam notele , dar simțeam muzica. O simțeam pânâ în măduva oaselor , poate mult mai presus de cuvinte. Însă cântam doar pentru mine. Nu am cântat în preajma altor persoane în afară de Mami , Tati și Tren. Aș fi spus ca Tati m-a auzit cel mai puțin deoarece e plecat o mare parte din timp , însă cânt mult mai mult decât credeți. Tati m-a auzit cel puțin de vreo 14 milioane de ori , cântând.
YOU ARE READING
Ascunzând realitatea dură
Humor"Am văzut diferența dintre a crede și a vedea Și uite așa am reușit să păcălim realitatea. " *Dar nu în toată măsura ei* **Realitatea a început să vină și să vină ... Până când mi-a luat din nou totul..**.
