60. Cum să spargi un cont corect

2 0 0
                                    

-La mulți ani! Îi întind cadoul Snapchaterului ignorând pe cât posibilul încercarea Satanei de a mă face să mă simt mai exclusă decât eram.

-Oh, mersi. Se bucură acesta deși al meu fusese singurul cadou pe care nu îl deschise în fața tuturor. (Probabil s-o fi gândit că intenționez să îl fac de râs sau ceva de genul. Nu e ca și cum aș fi pus îmbrățișări în cutia aia).

Snapchaterul și Gaiuțul postau pe snap un catralion de poze cu ei doi cu dedicație pentru ziua sa. (De parcă nu ar fi unul lângă altul deja). Râzoasa mai apărea din când în când în cadre făcând botic însă era atât de înaltă încât în unele cadre apăruse de la gât în jos (deși Gaiuțul și Snapchaterul stăteau în picioare). Aia cu Poop pe Nas o ajuta pe mătușa Nna în bucătărie, organizând prăjiturelele și mâncarea în ordine alfabetică (nu știu ce sens are asta), iar Satana stătea cât mai aproape de Snapchater, încercând să îi atragă atenția cu glume în care se supraaprecia :

" Am fost odată la o agenție de modeling să o văd pe verișoara mea pe podium, și când am întrat efectiv toată lumea s-a oprit și au zis ca dacă nu vin în echipă o să închidă agenția. Le-am zis că nu am timp de prostii și au închis-o."

sau

"Am mers într-o zi de miercuri pe o stradă din Pinovichi Black și m-a oprit Struțu :
-MIE CU RIța veverița de tine mi-ar sta bine.
Iar eu i-am zis :
-MIE CU Rinocerul de tine mi-ar fi rușine în public."

Ori

"Dacă ai fi un ac, aș vrea să te înțep."

Pe bune, ultimele două nici măcar nu au logică. Nu cred o iotă din ce spune Satana însă credeam că e mult mai strategică dar am impresia că spune ce-i trece prima dată prin gură fără să-i mai treacă și prin creier. Mă rog, a-ți prins ideea.

Acest lucru mi-a dat o idee mult mai strategică și mai dăunătoare decât credeam, fără să intenționez să îi fac rău, bineînțeles. Cine știe câte lucruri aș găsi despre ea dacă i-aș știi parola de pe Reallitybook ? Nu am cum să știu dacă nu încerc. Și ca un Psiho Lingu- Hacker, Poop a promis că mă ajută.

-Tot ce trebuie să faci e să te apropii de Satana și să încerci să te uiți în telefonul ei timp de câteva secunde.

Nimic mai simplu, mi-am zis. După ce am citit prima din instrucțiunile lui Poop.

-Și cum o să mă ajute asta să îi aflu parola? Îi scriu eu nedumerită încercând să aflu tehnica lui de a sparge conturi în timp ce Gaiuțul ii furase wirless-ul Snapchaterului pentru că văzuse că își trimite mesaje cu vărul său din Attragon. (Putea să îi ia telefonul nu tot internetul, totuși.)

-E o vrajă, Vaco. Eu am să mă conectez în mintea ta, am să văd ce vezi tu și prin puterea telepatică a amândurora am să văd dincolo de aparențe, chiar și sub ***** cenzura parolelor.

-Nu înțeleg cum e posibil asa ceva. Dacă e chiar atât de ușor de ce nu facem asta mai des?

-Nu e atât de ușor, Vaco! Trebuie să fie o persoană specială. Sau ambele să fie.

-Când credeam că mi-ai făcut un compliment fără să te supraapreciezi am rămas uimită. A fost doar o secundă. O evoluție bună, de altfel.

-Hai, Vaco odată.

Fără să realizez inițial, partea grea fusese să mă apropii de Satana. M-am așezat pe o canapea lângă ea și am văzut că se uita pe un site cu articole vestimentare foarte ciudate. Erau niște bluze cu tentacule de calamar, șosete cu picioare de struț care îți trec deasupra genunchilor, pălării cu cap de crocodil și spre surprinderea mea, le adăugase pe toate în coș.
"Credeam că Satana are gusturi mai bune." Mi-am zis buimăcită.

-Ți-ar sta bine.
Sparg eu tăcerea în timp ce ea era concentrată la un palton cu dungi de vacă.

-Sunt sigură de asta.
Spuse ea aproape tresărind dar păstrându-și în continuare aerul arogant.
Dar ce cauți aici? Continuă ea pe același ton.

-Uite, cred că acesta îmi place mai mult. Penele sunt un simbol al libertății și a prosperității.
Zic eu ignorând complet încercările ei repetate de a-mi strica buna dispoziție.

-Nu, nu îmi place culoarea alb.
Continuă ea liniar cu starea pe care o aveam eu.

Cam repede a funcționat totul. În următorul minut primise un mesaj de la Struțu și m-am aplecat ușor să văd ce scrie însă nu am putut descifra. Stai. De la Struțu? Ce au Satana și Struțul de împărtășit? Poate plănuiește să o răpească și pe ea. Oricum voi afla dacă planul lui Poop a funcționat.

-Vaco, trebuie să vezi neapărat asta.
Vacooo
Răspunde
E urgent
Am găsit parola Satanei
E Iubire2525
Cine și-ar pune o parola ca asta?
Și mai ales Satana?
În fine, nu asta e chestia urgentă.
Însă ți-aș sugera să intri pe cont doar după ce pleci acasă.
1 fiindcă e posibil să fii descoperită
2 e mai ok pentru sănătatea ta.

Ascunzând realitatea durăWhere stories live. Discover now