Ascunzând realitatea dură

19. Nu știu

Cioc, cioc 

Cineva batea in ușa de la camera noastră. Eu cu Trenul ne uitam la canalul cu Vehiculeauto HD. (Eu eram obligată să mă uit fiindcă ea face mereu cum vrea.)  Atenția noastră fusese brusc îndreptată spre bătăiele din ușă.  

Poop intrase în camera noastră cu nasul pleoștit de câteva puncte negre mult prea evidente. Fără niciun cuvânt se așezase pe pat plin de fițe femeiesti. Își căutase în borseta sa cat o palmă, până găsise o foaie de hârtie împachetată bine și mi-o aruncase în cap. Se uita repede in partea opusă mie, aranjându-și bluza de trening ca o doamnă ce i s-a sifonat rochia în timpul balului.

O deschisem repede. Hârtia conținea un mesaj scurt pe o foaie mare.
"Dacă cu ochii nu ai privi
Mașina lui Hocurus o ai zări".

-Ce e asta?  Întreba Trenul înainte să mă gândesc să intreb eu. 

-E un indiciu.. Zisem eu plina de curiozitate dar parcă biletul mă lămurise sau parcă nu.
De unde îl ai?
Mă adresasem lui Poop. 

-O să ți se pară ciudat, zise el întorcandu-se spre mine de parca era sora mea care îmi spusese ca iubitul său s-a despărțit de ea,  dar l-am gasit lipit de Creierul de sticlă pe care mi l-a dat Drăcuțul tău. 

-Că tot veni vorba, interveni și Trenul, și eu am găsit ceva legat de mașinuța mea de jucărie. 

-Ia să văd!  Îi zisem eu. 

Scotocise prin cutia ei plină de culori fiindcă Trenului îi place să deseneze, până a dat de un bilet mic și mototolit. Mi-l întinsese :
- Uită-te

-"Doar simțind o să gasesti dezlegare." Ce sunt toate astea? 

-Dacă tu nu întelegi, noi de unde să mai stim?  Se mirase Poop. 

-Nu înțeleg nimic din ce scrie acolo. 

-Dar e pe română.
Rase Poop cu râsul său de broscoi. 

-Știu. Dar nu e pe înțelesul nostru. Ce să simt?  Râsul tău?
Zisem eu în aceleași timp râzând dar și cu sarcasm. 

Seara, după ce mă pusem în pat si mai pierdeam timpul pe telefon, iar mă deranja careva. Un băiat pe nume Struțu. După ce mi-a dat ador la toate pozele de pe rețelele de socializare, mi-a și scris. 

-Bună, ce faci? 

-Bună, bine, tu?
Zisem eu cu stimă și să nu par nesimțită. 

-Bine și eu. Ai prieten?
Struțul era dragut la înfățișare dar era si el din genul ăla care vor totul din prima. 

-Nu, nu am.
Îi spusem eu adevărul. Aceasta întrebare îmi adusese aminte de Dracu... 

-Și nu ai vrea să ai? 

-Când cineva o să mă merite si o să mă iubească cu adevărat atunci fi sigur ca o sa am! 
Mă enervasem deja pe el. 

-Și nu aș putea fi eu acela?
Continua el să insite. 

-Dragă, mă enervasem eu până în toți rărunchii, de unde vrei să îți spun dacă nici nu te cunosc? 

-Aa, scuze. Am uitat să mă prezint. Mă cheamă Struțu, dar prietenii imi mai zic si Gufi, după cum vezi in poze sunt înalt, am un metru optezi, sunt slab dar am cât de cât pătrățele, locuiesc în Bordău.. 

-Am auzit de Bordău dar unde e mai exact? 

-Păi după Gatthucchi urmează Golod și după el e Bordău. 

-Aa, în Gatthucchi am fost.
Și după Bordău urmează Cottburg, așa-i? 

-Da, de ce întrebi? 

-Păi cunosc pe cineva de acolo și de asta.. 

-Aa, păi eu nu.. Zise el.
Și?  Tu de unde ești?  Sau dacă nu te superi te poți prezenta puțin? 

-Eu, mă enervasem dar totuși am zis să nu mor singură,  mă numesc Vaca Fițoasă, am un metru șaizeci și șase.. Ăm.. Ce mai vrei să sti? 

-Nu știu. 

-Sunt o persoană sensibilă, râd mult, îmi place să joc teatru.. 

-Mie îmi place fotbalul. 

-Aa.. Deci ești fotbalist. Zisem eu cu un rânjet enigmatic pe buze. 

-Da, sunt. Și tu de unde ești? 

-Din Pinovichi Black. 

-Stai ce??!  Serios? 

-Da. De ce? 

-Stau acolo de două săptămâni la mătușa mea și chiar in seara asta am venit inapoi acasă în Bordău. 

-Pe bune?  Și cum de nu te cunosc? 

-Nu știu.