Ascunzând realitatea dură

6. Autobuzul școlii

-Va fi o călătorie lungă și periculoasă..
Le spusem eu plecându-mi capul și privind podeaua. 

-Am zis cumva că mă bag?  Intrerupe scena dramatică Gayuțul. 

-Dacă iubi nu se bagă nu mă bag nici eu.
Stricase și Snapchaterul atmosfera cu blițul de la Snap și făcându-si din nou un selfie. 

Mă uitam cu gura căscată la ei și mă întrebam cum pot fi atât de ignoranți. Mă intorsesem cu o fragedă speranță către prietenele mele. 

-Fetelor, voi?.. 

-Știu și eu Văcuțo fițoasă.., zise Mătura căzându-i fața de aproape că o mătura de pe jos, chiar tu ai zis că va fi periculos. 

-Dar... 

-De ce tocmai noi?  Revenise la normal Piranda. De ce nu poate să salveze altcineva lumea și să își bată capul cu asta?  De ce trebuie să ne riscăm tocmai noi viețile? 

-Fiindcă suntem singurii care stim.. 

-Toata lumea a văzut stirea!  Mă intrerupse Mătura. 

-Da, dar nu toată lumea știe ce stim noi. Voi chiar credeți că la televizor o să ne dezvăluie cele mai mari secrete ale mașinii? 

-Nu, dar... 

-Dar ce?  Acum vă temeți?  Adineaori puneam toți încet lucrurile cap la cap și acum când e vorba de pus în aplicare renunați toți. Sunteti niste lași!â

Ieșisem de mai că înghițeam pământul la fiecare pas. Făcusem din nou vraja Himnoxix Convingerry și îi și auzisem cum strigau în urma mea să mă întorc. Vroiam să par egoistă așa că nu mă opream. Dar văzusem părul Măturii cum mi se încolăcea pe picioare si mă trăgea până la ei. 

-Suntem de acord. 

-Aa, așa repede? 
Îi priveam eu râzând, suflându-mi firele de păr ale Măturii ce mi-au mai rămas pe pantaloni. 

-Da....
Se simțiră ei prost că mă refuzaseră. 

-Cum facem? 
M-a întrebat Piranda. 

-Vedem, le spusem eu, mai vorbesc cu Trenul și Poop și ne facem un plan. 

-Ce??!  Și ei sunt? 
Părea să nu îi convină Snapchaterului. 

-Avem nevoie de mult ajutor.
Îl lămurisem eu. 

-Mai trebuie să căutăm?  Mă întrebase Piranda. 

-Cred că ar trebui să găsim.
Le zisem și plecasem. A vrut Mătura să mă tragă din nou de picioare dar am himnotizat-o să nu știe unde i se afla podoaba capilară timp de o oră.

Când am ieșit din curtea școlii ce noroc avusesem că în stație era chiar autobuzul școlii asteptând elevii să iasă de la ore. Bucuroasă că nu mai am să merg 20 de minute pe jos până acasă, m-am urcat în acesta. 

-Bună ziua, domnule Lelea Lelu! 

Mă asezasem pe scaunul din față că îmi e cam rău de obicei dacă stau în spate. Era gol și prinsesem loc. 

-Bună, Vaco Fițoasă, ce mai faci? 

-Bine, abia astept sa ajung acasă. 

-Uite-i că vin.
Ceilalții copii urcară de grabă în autobuz împingându-se până unul m-a călcat pe picior. 

-Auuu.. 

-Scuze.
Îmi zâmbise inocent Măturișcă, fratele mai mic al Măturii.

Domnul Lelea Lelu pornise. 

-Alo?
Raspunse acesta le telefon.
-Da, bine. Atunci nu mai opresc, vin direct in Gatthuchhi.
***
La revedere! 

Îmi pare rau, mi se adresa mie Domnul Lelu, nu mai pot opri acasă la tine ca maxim in 7 minute trebuie să fim in Gatthuchhi. 

-De ce?  S-a intamplat ceva?
Intrebasem eu curioasă dar nervoasă că nu puteam ajunge acasă. 

-S-a stricat autobuzul școlii de acolo iar Domnul Levander are nevoie de ajutor. 

-Aa, bine...
Zisem eu dezamăgită. 

-Dar nu e nimic, mă încuraja domnul Lelu, o să vă facă bine o scurtă călătorie dar mai frumos va fi să vă vedeți și cu ceilalți copii de la școala vecină, mai ales dacă nu ați avut ocazia până acum.

Alții se bucurau, alții nu cunoșteau pe nimeni dar se bucurau că o să cunoască, alții aveau emoții dar zâmbetul pe buze nu le lipsea, doar eu mă simțeam ciudat și ca și cum cineva mi-ar fi bagat un cuțit în piept. Adevărul e că nu am mai fost niciodată la școala din Gatthuchhi dar știam că acolo învață Dracii.