Ascunzând realitatea dură

34. Ora de oglinzi

A doua zi, la școală, intru mândră în sala de clasă pentru că fusesem și eu în parc. Însă nimeni, nimic. Nu mă băga în seamă nimeni. Toți își vedeau de treaba lor și chiar acum când am mers și eu în park mă ignorau. Ma asteptam sa spuna din nou : "Uau, Vaco! ". Dar nu. Nu au zis asta. Plus ca nu a fost niciunul dintre ei și abia acum mi-am dat seama că nu aveau de unde sti.
-Ce faci?
Ma intreaba Piranda.
-Bine. Sunt obosită.
-De ce?
-Pentru că am fost aseara in Parrkk!
Ridic eu tonul ca să audă ceilalți însă ma ignorau total.
-Serios?!  Se mira Piranda.
-Da, serios.
-La ce oră ai fost? Interveni Mătura în discuția noastră uitându-se la mine ciudat.
-Nu mai tin minte însă era noapte.
-Serios?  Se mira ea. Dar eu credeam ca nu te lasă Kadîn Loredeișăn să stai până la ora aia târzie. Spuse ca și cum ar fi speriată de ceva și își încolăcea părul în jurul gâtului.
-Ei, se pare că de data asta m-a lăsat.
-De data asta. Zise Piranda.
-Solocon ce mai face?  O întreb eu deși ma gandeam ca nu ar avea cum sa mai fie împreună. Piranda e genul ăla care peste o săptămână comunica cu alt băiat iar celălalt nici nu a existat.
-Bine. Zice ea spre uimirea mea. Chiar ieri ne-am văzut.
-Serios?  Ma mir eu. Se pare că amândouă avusesem întâlniri importante.
-Da. Zice ea. Tu cum stai la categoria " Dragoste "?
-Aia în care iti saltă fluturi în stare de ebrietate în stomac și de lovesc de pereții intestinali fix cand iubi vrea să te sărute?
-Da, aia. Imi răspunde Piranda stand puțin pe ganduri.
-Iti spun un secret.
-Ăm. Ăm.
Tuși Mătura.
-Va spun un secret. Ma corectez eu.
-M-am împăcat cu Dracu.
Ele s-au uitat una la alta apoi au început să zburde de fericire prin clasa. Piranda s-a rostogolit pe tot Parchetul schimbandu-si culoarea pielii în lemn auriu lucios iar Mătura își agață părul în candelabru și dansa Huța-Huța prin clasă. Deși era ceva normal, ele au reușit să atragă în sfârșit atenția colegilor. Însă ei tot nu se uitau la mine.
Din cate am văzut, fetele erau foarte fericite pentru mine. fOARTE.
- Bonjorno! Intra doamna Bidai profesoara Oglinzilor.
Toți se opriră din ce făceau și păreau copii cuminti.
Va rog sa va scoateti fiecare oglinda.
Toți scormoneau prin ghiozdane după oglinzi. A mea era albastră și rotundă, al Pirandei capătă mereu diverse culori (nici nu ma mir) și era lungă ca un dreptunghi.
-Deschideti-va cărțile la capitolul 99.
-Și la ce pagina e capitolul ăla? Întreabă Ghemotoc.
-La 99,evident. Se enervează doamna Bidai deși Ghemotoc avea dreptate. Da, chiar avea dreptate.
-De fapt e la 107. Ma uit eu mai bine și îi spun.
-E la 99. Ma corectează doamna Bidai nervoasă strângând din dinți.
-Dar e...
-Așa. Deci ridicați-va oglinzile. Continuă doamna Bidai încercând să ma ignore și aruncandu-mi o privire răutăcioasă. Uitati-va drept în ea astfel încât să vă vedeti imaginea clară a întregului chip.
Toți am facut asta.
Țineți drept și priviti-va cu încredere. Astfel, va veti putea vedea adevărată față. Fiecare pe adevărata lui față.
Eu ma strambam de parcă eram o bătrânică cu două perechi de ochelari la volan și incercam să disting marginea drumului. Vedeam o fata cu ochii negri  cu buze mici și roz și cu par creț și negru.
-Râzoaso, tu ce vezi? A intrebat-o doamna Bidai.
-Văd.. Se uita ea atentă. Mă vad cu o medalie.. E greu de citit pentru ca e în oglindă.. Parca e la voley...
Râzoasa era atât de slabă încât dacă o lovea mingea o dădea la o parte 7 metri.
-Tu, Liliduș? Părea doamna Bidai să nu fie prea încântată.
-Vad un sportiv.
-Piranda? 
Ea se uita atentă, studia dar parca mai mult se gândea la ce sa spuna decât la ce vede.
-Văd o șopârla albastră ce atinge focul. Și îl îmbrățișează. Îl iubeste.
Doamna Bidai parea să fie mult prea interesată de data asta. La fel eram și eu.
-Vaco Fițoasă, tu ce vezi?
Nu stiu cum am facut încât oglinda mi-a alunecat din mâna și a căzut pe banca astfel încât a reflectat-o pe Piranda. Însă nu mai era ea. Era o figura geometrică, adică mai degrabă era un cerc care încerca să scape dintr-un semn care era infinitul și care era de foc. Își schimba culoarea la fiecare colt de unde încerca să iasă și la un moment dat a trecut prin foc iar acesta s-a încolăcit în jurul ei și i-a dat puteri. Am clipit speriată începând să cred ca am halucinații mult mai bizare decât ar trebui. Apoi am văzut fața ei însă în loc de limba avea un șarpe și m-a mușcat. Și am inceput sa tip astfel încât am scăpat oglinda si am spart-o. Toată lumea s-a uitat la mine, inclusiv doamna Bidai.
-Esti ok? Ma intreaba.
-Stati liniștită. Începe să râdă Gaiuțul. Cred ca si-a vazut fața adevărată. Dacă stiti la ce ma refer.
-Sau poate moaca păroasă de monstru. Râde mai cu pofte , Snapchaterul.

-Da. Zic eu. Incercand să îi ignor pe băieți dar ma simțeam stânjenită.Nu am mâncat nimic azi, cred ca de aceea.. Cautam eu o scuza însă cred ca ma făcusem și mai tare de rușine.
-Iti dau voie să mănânci. Zise doamna Bidai mai mult cu ironie decât cu ingrijorare. Pentru ca era un gest înfiorător ca la ora ei să mănânci.
-O să iau un sandich.
-Sendvich. Ma corectase ea cu accent pe " Ch".
-Thanks. Îi zic eu.
-Thank you. Ma corectează ea din nou.
S-a sunat. Ea se grăbea sa iasa din clasa pe tocurile ei portocalii, îmbrăcată toată în portocaliu. Chiar parul îi era vopsit portocaliu.
-Bonjurno!
Strigase Ghemotoc după ea.
-Bonjorno!
Îl corectase intenționat doamna Bidai strigând de pe hol.