Ascunzând realitatea dură

49. Start !

Când am ajuns în clasă Vrăjitoarea Urâților și Sperietoarea Negrilor se băteau. Cum credeam, din cauza brățării. Nu știu cum ați descrie voi această bătaie dar imaginați-vă că pe jos era plin de fire de păr rupte (pe care Mătura le lua pe furiș si și le punea ei, asta explică multe), trăsnete, fulgere la tot pasul, puteam să jur că cerul s-a înegrit mai ceva ca în Cottburg iar becul din clasă abia mai licăream. Ceilalți stăteau pe margine ca la box și nu făceau nimic.

Idioți. Mi-am zis. Trebuie să opresc bătaia până nu va fi prea târziu.

Așa că, cu toată spaima am intervenit între ele.

-Gata ! Destul !

Ele se opriră brusc. Fulgerele încetară, norii negri se risipiră.

-Ce faceți, fetelor ? Totul... Totul pentru o brățară ?

Am ridicat brățara care nici măcar nu era la una din ele ci aruncată pe jos la 3 metri distanță.

-Vaco, dar tu nu înțelegi..

Încerca Vrăjitoarea să mi-o fure din mâini.

-Nici să nu te gândești ! Am zis eu. Destul cu joaca ! S-a terminat ! Nu e de glumă ! Da-ți-mi armele înapoi !

-S-o crezi tu ! Râse Aia cu Poop le Nas ! Armele și-au ales stăpânul iar acum sunt ale noastre.

-Sunt doar niște obiecte ! Zic eu plictisită dar mai apoi am tresărit din cauza unui trăsnet brusc. La ce vă ajută ? Vreți să le țineți în vitrină ca pe niște bibelouri ?

-Vaco, nu înțelegi ! Mucul ăsta m-a ajutat cu toate planurile pentru bal ! Sunt toate gata iar noi mai avem o lună ! Fără el nu m-aș fi descurcat ! Îți mulțumesc enorm pentru că dacă nu erai tu ele nu ne găseau !

-Găseau ? Rămân eu uimită.

-Adevărat ! Râse Snapchaterul. Dacă nu era Îngerul ăsta de Sticlă nu îmi umpleam eu harta pe snap.

-Ignoră-l, zise Aia cu Poop pe Nas serioasă, el doar Snap are în cap. Vaco, sinceră, nu îmi e frică că ne vei lua armele pentru că ele oricum se vor întoarce la noi însă vreau ca să nu ne mai certăm, ok ?

-Ok, zic eu. Ok !

I-am ascultat însă din ziua aia Vrăjitoarea Urâților și Sperietoarea Negrilor nu și-au mai vorbit. Și-au trasat chiar și o linie magică în mijlocul clasei iar dacă una din ele o va depăși chiar cu vârful unghiei va fi electrocutată și transportată la morgă. Da, chiar atât de grav era în ciuda faptului că ele au fost cele mai bune prietene. Oricum brățara a rămas sigilată pe dulapul clasei tot de o vrajă de a lor.

Însă tot nu mi se părea ceva în regulă. Am zis că îi mai las un timp după care o să le iau fără sa le observe. Poate chiar când nu vor mai avea nevoie de ele.

Era 24 mai. Astăzi trebuia să dau probele. Eram pregătită și în același timp emoționată. Dacă nu intram ? Dacă mă împiedicam ? Dacă uitam versurile Clonținei ? Dacă îmi pica tavanul în cap ?

În fine, Trenul ne-a chemat un Audi H și am plecat împreună cu Șoferița mami și cu doamna Bidai, care vroia să o ducem la mama ei, în vârstă de 264 de ani. În 3 secunde mașina s-a dat peste cap în aer și am zburat departe departe. Mașina era înconjurată de sclipici colorat. Doamna Bidai se minună. Eu și mai și. Nu am mai luat-o pe drumul ăsta niciodată.

Pe drum, privirea mi s-a dus spre oglinda retrovizoare mai ales că stăteam în dreapta în față, adică locul meu de Suflet. Am zis să îmi aranjez părul să nu îmi stea totuși, ca la o curcă.

-Ai grijă ! A zis doamna Bidai din spatele meu.
Am putut-o vedea reflectată în oglinda retrovizoare iar bătrâna asta mă înfiora.

-Nu contează, continuă ea, cum te vezi în oglindă ci cum te vezi fără ea !

Am tăcut. În mașină a fost liniște tot restul drumului, dar chestia asta mi-a dat de furcă. Ce naiba înseamnă să te vezi fără oglindă ? Adică cum te vezi ? În nisip, în apă ? În stâncă ? În farfuria de mâncare a lui Ruțu ? Sau unde ? Nici măcar Mami, Kadîna Supremă și profă de română nu a știut să îmi explice.

Mă rog, după juma' de oră am realizat că preocuparea mea ar trebui să fie probele nu asta.

Când am ajuns nu îmi venea să cred ochilor. Totul era magic. Curcubee, sclipici, unicorni totul era atât de colorat și fantastic. Aș spune cu exactitate că locul ăsta ar fi opusul Cottburgului. Am văzut toți actorii faimoși pe care am visat să îi văd ! Toți erau aici iar aici puteam să fiu și eu dacă aș trece probele. Aa, da. Probele.

Simt cum genunchii mă lasă, tremuram de emoție. Am mers cu mami pe podeaua mișcătoare până am ajuns în locul unde se dădeau probele. Sala era imensă la fel ca și emoțiile mele. Era plin de copii speriați care au venit pentru același scop ca și al meu : TEATRU.

Eram atât de entuziasmată, așteptam cu nerăbdare să îmi fac prieteni noi. Așteptam în fața ușii . Eu eram numărul 11 iar abia intrase a 3 a persoană.
Un băiat gras, înalt de 2 metri și lat de tot atât, se bagă în seamă cu mine :

-Hei, la probe la probe ?

-Da.. Zic eu puțin rușinată. La fel și tu presupun.

-Grasu XXL, încântat !

-Asemenea !

-Și tu..

-A, ăm.. Scuze. Vaca Fițoasă !

-Ah ! Ce nume drăguț !

-Mulțumesc !

-Văcu ! Vino te rog cu mine până afară și ascultă-mă la poezie te rog să nu o uit !

-Ok, hai ! Zic eu.

-"Spiriduș cu patru ochi
Hai încoace să te prind de bot
Dacă vi sau dacă stai
Ca struții vei juca..."

-Stai, ce ? Mă gândeam eu.

- "Și în Honolulu dacă
Vom zbura pe o Mătură
Până la nebuni la măturat
Vei veni cu botul spart."

-Ha ? M-am gândit din nou. Unde a găsit poezia asta ?

Dar inainte să mă mai gândesc Grasu XXL scoate din buzunar o ciggaretă electronică Vix pe care din câte știu eu le folosesc doar drogații și îmi spune :

-Văcu, sper că nu o să îi spui mamei !

-Nu.. Zic eu puțin dezamăgită de viitorul coleg.

Urmam eu. În orice clipă putea să iasă fata din fața mea și să îmi dea ștafeta de intrare. Picioarele îmi zăngăneau de frică. Cum naiba o să cânt eu ? Nu am cântat în viața mea în public sau în fața unui juriu ? Cum o să zic eu că sunt din Pinovichii Black când nimeni de aici nu a auzit de orașul ăsta ? Cum o să...

-Vaca Fițoasă ?

-Da ! Eu ! Eu ?! Zic speriată .

Era fata care ieșise. Îmi ajungea abia până la brâu. Avea o bărbie ascuțită ca de vrăjitoare. (Nu ca a Vrăjitoarei Urâților, of course).

-Dă tot ce e mai bun din tine, Vaco ! Acum ori niciodată ! E momentul tău, lumea ta ! Într-o zi vei cuceri planeta asta !
1, 2, 3...

Start !