Ascunzând realitatea dură

12. Armata

Eu, Trenul si mai ales Poop ne uitam mirați unul la altul dându-ne seama cât de proști suntem.
Arnold mai cotrobăise o dată în cufar, de data asta cu mai multă atenție până scoase o nouă "jucărie" de acolo. Se întoarse spre Tren si i-o întinsese.  

-Domniță, făcuse o plecăciune oferindu-i jucaria aia de parcă îi dăduse cel mai scump lanț cu cristale din lume. Mai lipsea să îi spună : "Îmi acordați acest dans fără muzică? ".

Poop începuse să râdă ca un elan într-o rachetă din care țâsnesc aburi. Probabil credea că Arnold se da la ea și nu îi  venea sa creadă. Nimănui nu îi venea să creadă.
O numesc "jucărie" fiindcă îi dăduse o mașinuță pentru copii, și ea o putea pune în buzunar. Trenul făcuse expresia aia facială cu sprâncenele, aia când nu întelegi nimic.  

-Asta, continua Arnold văzând cum stăteam noi trei cu gurile căscate, asta iti va permite o SINGURĂ dată în viață sa te transformi o zi în persoana pe care o alegi. Tot ce trebuie să ști e că acea persoană să nu afle de asta, iar dacă te-ar vedea, ar muri.  

-De ce îmi dai mie asta?  Ce e cu toate astea? 
Voia Trenul să i-o înapoieze nevoind să încerce vreodată fiindcă nu voia să riște un asemenea pericol. 

-Astea, i-o întinsese Arnold inapoi, sunt armele voastre în lunga călătorie ce ne așteaptă : CĂUTAREA MAȘINII LUI HOCURUS.  Fiecare armă îl reprezintă pe cel care o poartă și a fost creată pentru el.  

-Dar cu celelalte arme din cufăr ce facem? Întrebasem eu.  

-Eh hehe, începuse Arnold să râdă, doar nu credeați că pornim singuri la bătălie, nu?  

-Ha ha ha, incepuse să râdă Poop mai cu poftă decât Arnold, de data asta cu un râs de dalmațian fără pete pe perete, dar ai făcut tu rost de armata otomană după ce a cucerit Instambulul? Îl lua peste picior pe Arnold.  

-Nu, dar am o armată de prieteni.  

Râsul lui Poop se transforma în vocea unei broaște înecate în stomacul unui pelican vrând să prindă un titirez.
-Stai să înteleg, acum aduci armata Dracilor să ne ajute sau ce?  

Trenul i se alătura la râs. Pufnea de ziceai că i s-au aburit circuitele. Mai că și mie îmi venea să râd dar aveam niște fițe încât știam că lui Arnold nici nu i-ar trece prin gând așa ceva.  

Acesta nici nu se supărase măcar, spusese mai apoi cu atâta calm si atâta convingere :
-Nu, o armată de prieteni adevărați.  

Dar Poop nu încetă :
-De unde?  Aduci tu extraterestrii de pe Marte să danseze cu tine fără muzică?  

-Poop!!  Țipasem eu nervoasă la el nemaiputând suporta.
Măcar ascultă ce are de zis, că îmbătrânim aici și tot nu o să  aflăm.  

-Bine.
Îl convinsesem eu să tacă.  

-Eu cred, se plimba Arnold prin hol, că cei cărora le sunt predestinate aceste arme sunt tocmai cei care s-au oferit să vă ajute.  

-Cine Dracu s-a oferit?
Întreba Poop retoric si nervos.  

-Hai să nu îl pomenim, ziceam eu. Cottburg-ul nu e așa departe.  

-Eu cred că raspunsul e la Vaca Fițoasă.  

-Aaa, mă trezisem eu după ce mi-a amintit Arnold, Piranda, Mătura, Snapchaterul, Gaiuțul..
Îi enumerasem pe cei care îi convinsesem să mă ajute.  

-Pe bune???!  Făcuse Poop din nou crize. Ai vorbit cu ăia să ne ajute?!  

-Da!  Mă enervasem și eu. Vreo problemă?  

-Drăcuțul tău vorbea de prieteni adevărați și tu îi alegi tocmai pe cei falși!  

Mă aprinsesem. Îmi era destul. Nu mai suportam ca Poop să vorbească așa.  

-Nici măcar nu ii cunoști îndeajuns. Îmi sunt colegi de 8 ani și cred că știu cum să îmi aleg singură prietenii!  Una cu două te aprinzi ca o țigară și arunci cu vorbe peste ambalaje fără ca măcar să le deschizi!  Te îneci atât de mult în cunoștiințele tale încât crezi că totul e cum zici tu și nici măcar nu apuci să cunoști un om. Până la urmă, ei au sărit să mă ajute și să îmi fie alături într-o misiune ce probabil o să ne schimbe tuturor viața, dar tu și până și acum încerci să te ferești și fugi ca un laș!  Și atunci, dacă e să vorbim despre prieteni falși, care sunt mai falși?  Ei sau tu?