Privea firma cu un nod în gât, era cu totul altfel decât şi-o imaginase ea. Sau sperase că va fi. Lester vorbea la telefon ceva mai departe de ei, în timp ce Dylan căuta cu privirea ceva într-un dosar. Doar Radika era aproape de ea şi continua să-şi facă scenarii despre cum urma să fie timpul petrecut în Miami, în cele mai multe rânduri menționând locuri de văzut cu Lester. Într-adevăr, cât fuseseră plecați, în acei patru ani, în Miami apăruseră noi parcuri de distracții, noi terase, baruri vechi fuseseră închise şi înlocuite cu cafenele. Cel puțin, cam asta reuşise să observe Blaineley cât parcursese drumul către firmă. Marea ei curiozitate se lega, însă, de vechiul depozit. Fusese înlocuit sau era tot acelaşi? Dar dacă puținul curaj pe care îl avea ținea cu ea, atunci s-ar fi dus să vadă cu proprii ochii. Iar o altă întrebare se lega de bărbatul bătrân, cu părul cărunt şi privirea blândă. Oare bunicul mai stătea în fața acelui bloc, aşteptând?
— Blaineley, ai dormit bine aseară? o întrebă Radika şi Lester le făcuse semn să-l urmeze.
Nu prea, venise răspunsul în mintea ei şi mişcă din cap afirmativ. Ce-i drept, ochii ei nu arătau aşa de bine. Pungile de sub ei îi dădeau acel aer obosit. Radika doar schiță un zâmbet fals şi înaintă în tăcere în spatele celorlalți. Când Lester se întoarse, cei trei se loviseră de el, fiecare fiind prea ocupat cu propriile gânduri.
— Stați uşor! strigă el, dându-l la o parte pe Dylan. Fiecare are câte o ocupație aici, Blaineley, Dylan, voi doi trebuie să mergeți la etaj. Acolo vă aşteaptă Carlos. Radika, îi atrase atenția şatenei, noi mergem la contabilitate.
Dylan închise dosarul şi îi făcu semn din cap lui Blaineley către lift. Fata doar clipi de câteva ori şi o luă înaintea lui spre locul srpe care acesta o direcționa. Când Lester şi Radika rămăseseră singuri, fata profită de situație şi îşi reglă glasul:
— Eu şi Blaineley trebuia să-l cunoaştem pe italian, nu? îşi întrebă iubitul, privindu-i zâmbetul tâmp.
— Da.
— Ai făcut asta intenționat, nu?
— Da, continuă, zâmbind la fiecare răspuns afirmativ.
— Dylan ştie?
— Nu.
— Crezi că şi-a dat seama de asta?
— Probabil.
— E sus cine cred eu că e?
Lester zâmbise, privindu-şi iubita pe sub gene. Ştia că nu putea s-o păcălească atât de uşor pe cât ar fi vrut. Acesta se apropie de ea şi îi sărută umărul, ca mai apoi să-i şoptească mieros la ureche:
— Mai mult ca sigur, replică şi privi către expresia lui Radika.
Fata nu ştia dacă să se bucure pentru că făcuse asta sau să se ducă după prietena ei. Dar Lester avea dreptatea lui, dacă destinul îi va vrea pe Moon şi Blaineley împreună, cei doi se vor întâlni. Dacă nu, ei bine, aveau la dispoziție treizeci de zile ca să arate cum va continua povestea lor: despărțiți pe veci sau împreună pentru totdeauna.
— Ştii că şi dacă aş fi de acord cu asta, în cazul în care Blaineley vine tristă, tu o pățeşti?
Lester zâmbise amar şi îşi petrecuse brațul după gâtul Rdikăi.
— Ce ar fi viața dacă nu ne-am asuma riscuri?
— Mai ştii şi că Moon o poate vedea cu Dylan, nu?
— Iubito, m-am gândit la toate. Haide să vedem cum le explicăm la contabilitate lipsa lui Dylan, nu-ți face griji pentru ei.
— Dacă nu am înnebunit până acum, fii sigur că o s-o fac din vina ta.
— Şi o să-ți placă, continuă şi încercă s-o sărute, dar Radika îl lovi peste vârful nasului.
— La o parte, High
Lester High, gândi el, mai bine aşa decât pe pe adevăratul prenume, se gândi el şi o urmă pe femeia îmbrăcată în rochie.
*
Blaineley şi Dylan tocmai ce ieşiseră din lift. Bruenta încerca să se familiarizeze cu locul, dar tot ce vedea erau multe holuri, birouri şi oameni care mergeau grăbiți dintr-o parte în alta.
— Blaineley Forks şi Radika Hiraani, tu eşti una din ele, dar el nu arată ca o indiancă, spuse şi făcu semn către Dylan.
Blaineley privi cu atenție spre roşcata înaltă din fața lor. Era mai mare decât ea cu câțiva centimetri, iar tocurile negre din picioare îi mai dădeau un plus. Era îmbrăcată într-o fustă neagră şi o cămăşuță albă din in, cu mâneci trei sferturi. Părul de un roşu aprins stătea prins într-o împletitură frumoasă. Nu părea prea exagerată în ceea ce privea machiajul, de abia se observa rimelul de pe genele ei destul de lungi şi luciul de pe buze.
— Sunt Dylan Hills, domnișoara Hiraani este la contabilitate.
— Din câte se pare nu e nevoie de tine aici, ci, mai degrabă, acolo, replică tăios femeia şi îi aruncă o privire de gheață.
Dylan îşi încordă maxilarul şi strânse dosarul. Ştia asta, dar voia mai mult timp cu ea. O privi pe Blaineley cu coada ochiului, observând felul în care o analiza pe roşcată. El şția că Danielle Turner e o femeie fără suflet când venea vorba de viața profesională, dar nu credea că în realitate poate fi aşa o acritură. Însă aia era şi cheia afacerilor, să nu ai suflet.
— Nu am fost prea clară? Pleacă, începu din nou Danielle şi îi arătă cu privirea liftul.
— Mă întorc repede, o asigură pe Blaineley şi plecă, dar nu înainte de a-i arunca o privire urâtă lui Danielle, aceasta îi aruncă un zâmbet forțat, scuturându-şi degetele în aer. Îl urmări cu privirea până când uşile liftului se închiseră.
Expiră, încercând să-şi recapete calmul şi o scurtă din priviri pe Blaineley.
— Sunt Danielle Turner, avocata firmei, se prezentă şi îi întinsă mâna. Blaineley o privi timid şi îi prinsă mână, scuturând-o uşor. Am luat la cunoştiința problema ta, deci nu e nevoie să te simți prost în momentul ăsta, Blaineley.
Numele ieşit de pe buzele ei se simțea ca un glonț cu traiectoria direct în cap. Nu ştia ce avea mai special femeia din fața ei, dar se putea simte aerul de superioritate din jur. Însă nici Blaineley nu se lăsase mai prejos şi îi oferise un zâmbet ceva mai sigur. Danielle îi observase schimbarea bruscă din privire şi ceva îi spunea că, lăsând la o parte muțenia ei, fata blândă din fața ei e o luptătoare pe măsura ei. În sfârşit, îşi spuse şi îi întoarse spatele.
— Urmează-mă, o să-l cunoşti mai târziu pe Carlos. Momentan e ocupat cu modelele, se pare că sunt probleme la repetiții, spuse şi câte chicoteli îi părăsiră gura. Aşa e când vrei totul perfect, continuă, înaintând pe un hol.
Blaineley îşi lăsase privirea în pământ, privind direcția în care mergeau pantofii ei.
— Reține drumul, cred că ăsta e cel mai important. Dacă ai nevoie vreodată ceva, vei fi cu prietena ei. Mi-ar plăcea să-ți fac turul întregii firme, dar, având în vedere că tu te ocupi de desene, nu ai de ce să alergi după restul. Mai degrabă ei o să vină după tine, explică foarte calmă şi împinse o uşă care o aduse într-o încăpere foarte mare. După cum spun mereu, nu ai de ce să pierzi timp, odată ce lucrurile pe care vrei să le faci nu-ți sunt de trebuință.
Blaineley îşi fixă privirea asupra biroului uriaş din fața ei. Din exterior părea imens, pe uşa care ducea în interior scria cu litere mari: DIRECTOR, iar prin geamurile, care se presupune că înlocuiesc pereții care împrejuresc interiorul şi exterior, nu poți privi în biroul directorului, deoarece nişte jaluzele - închise - pe mărimea geamurilor te împiedicau. Blaineley înghițise în sec, încercând să-şi imagineze cum era conducătorul firmei. În mintea ei îşi formase imaginea unui bărbat trecut de treizeci de ani, gras şi cu puțin început de chelie. Nu auzise nimic de el, cu excepția faptului că e extrem de rece cu restul şi foarte fix în alegerile lui. Nici măcar ziarele nu vorbeau despre el, deoarece el îşi ținea identitatea anonimă, motivând asta necesar din cauza unor arsuri pe care le căpătase pe față din copilărie. Copilărie grea, maturitate solitară, gândise şi reveni cu privirea asupra lui Danielle, care o privea ceva mai uimită acum.
Blaineley ridică din sprâncene în semn de întrebare, iar roşcata scutură din cap, revenindu-şi.
— Iartă-mi lipsa de atenție, mă gândeam la nişte acte pe care trebuie să le aduc, se scuză. În colo e biroul vostru, spuse şi arată în partea dreaptă. Un holuleț îngust conducea spre o uşă din lemn. Iar în partea stângă e al meu. Şeful a decis asta, sunteți noi şi cel mai bine să fiți mai aproape de noi. Reprezentații din celelalte filiale au mai fost pe aici, deci cunosc. La voi e prima oară, deci nu dați greş.
Inspiră şi expiră mai rar, i se părea că prin acele cuvinte tăioase, Danielle încerca să-i transmită cu totul altceva decât ceea ce trebuia. Însă, nu o luă în seamă şi privi din nou către biroul, care mai mult ca sigur era la fel de întunecos ca interiorul unei peşteri.
— Şi încă ceva, înainte să plec, reluă, lipindu-şi palma de unul din geamuri, fix lângă capul lui Blaineley. Niciodată să nu intri aici, spuse şi bătu cu vârful unghilor geamul. Doar eu şi încă două persoane putem intra, nu-i place să vadă fețe noi şi nici să apară oameni diferiți la fiecare zece minute. Aşa că tot ce faceți va fi preluat de mine, având în vedere că sunt aşa aproape. Şi nu încerca să iei tot ce ți-am spus în nume de rău, e mai degrabă un sfat. Devine nervos când nu-i sunt urmate sfaturile.
Blaineley mişcă din cap, în semn că a înțeles ceea ce voia să-i spună.
— Foarte bine atunci, până apare prietena ta şi Carlos, poți să te faci comodă în birou. Apropo, Blaineley, din nou, simțise acel cuțit lovind-o, te admir pentru decizia asta. Ce-i drept, eu nu pot să tac, mai ales când ştiu că am dreptate. Dar poate mai intervine şi profesia pe care am ales-o, nu e uşor să ajungi aici, de asta mai bine te arăți rece şi de neîvins, decât slab, luă o pauză în care parcă se pierduse. O țintă uşor de nimerit în ochii altora, continuă într-un sfârşit, iar Blaineley strângea din dinți. Cum îți aşezi, aşa dormi, o bătuse pe umăr şi, în treacăt, îi şoptise: observi? Mi-am pierdut minutele în care puteam să plec şi să mă întorc, ca să-ți spun asta. Aşa că încearcă şi nu mă face să cred că mi-am pierdut timpul pentru ceva nefolositor.
Danielle îşi îndreptă spatele şi se întoarse pe drumul pe care a venit, la fiecare pas, expresia ei devenid mai tristă. Blaineley rămăsese cu capul plecat în acelaşi loc, cuvintele lui Danielle, învârtindu-i-se în mână. Expiră tot aerul pe care-l ținuse în ea din momentul în care se apropiase de ea. Ura să fie demoralizată de restul, dar mai presus ura ca restul să-i pună calitățile la îndoială din cauza alegerii ei. Poate că era o mută pentru Danielle, pentru bărbatul care se ascundea în spatele acelor geamuri, pentru toți oameni care o cunoşteau, însă, pentru ea, acesta nu era un defect, ci era um motiv în plus să dovedească, că nimic nu e imposibil. Ridică privirea din pământ, privindu-se în reflexia din geam. Chiar arăta obosită şi puțin cam deprimată, dar chiar şi aşa nu-i va permite lui Danielle să-i pună abilitățile la îndoială. Sub învelişul subțire, se ascundea ceva tare. Ea o dovedise de atâtea ori. Toți o considerau speriată şi temătoare, dar ea nu era aşa, ea avea nevoie de un motiv ca să lupte şi să demonstreze contrariul.
Nu voi mai permite nimănui să ma rănească, îşi spuse foarte sigură pe ea, lipindu-şi palma de geam.
Fără să-şi dea seama, îşi spuse motivul ei de luptă. Pe deasupra, în timp ce ea continua să privească expresia tristă a fetei ce se oglindea în geam, în spatele acelor geamuri se afla Moon. Privea spre ecranul laptopului fata scundă din afara biroului său. Îşi lipise mâna, în locul unde o altă mână se vedea pe geam, dar cu grijă, astfel încât ea să nu observe. Chiar o făcuse, alesese să rămână.