Iubind în tăcere

Capitolul 83

Dumnezeu te iubește.

Dumnezeu te ascultă.

Dumnezeu e mereu acolo pentru tine.

Dumnezeu știe ce e mai bine pentru tine.

În cele din urmă, Dumnezeu îți știe durerile, suferințele și toată amărăciunea pe care o cari la tine în suflet. De aceea, așteaptă, El te face mai puternic pentru început, apoi îți dă tot ce ai nevoie.

Tu Îl mai poți învinovăți. Urli după el atunci când ceva nu e bine, îi plângi, implorându-l să-ți curme durerea. El e acolo, știe de existența ta, știe că ai nevoie de el și mai știe că în tine zace o putere, pe care așteaptă s-o lași la iveală și să te zbați.

Nu sfârși lupta pentru ca nu ai primit ce-ți doreai, probabil El a căutat să-ți dea ce ai nevoie.

Când avea zece ani frecventa biserica, întrebându-se mereu de ce trebuia să îndure toată acea durere? De ce încă își mai simțea sufletul greu și de nu putea să se întâmple o minune și mama și tatăl ei să se întoarcă la ea? Voia să îi mai simtă măcar o dată mângâirea mamei ei. Pastorul obișnuia să-i repete aceste cuvinte, știind că în sufletul său de copil se afla o furtună greu de potolit. În școala generală avea o colegă care era foarte reticentă cu părinții săi, neînțelegând că ea era o norocoasă. Părinții ei mai trăiau.

Părinții ei putea s-o ajute.

Părinții ei o încurajau în tot ce făcea.

Părinții ei ar fi făcut orice ca ea să fie fericită.

Și ea nu-i aprecia. Blaineley ar fi dat orice să mai fie ,,stresată" , după cum spun unii, de părinții ei. Să fi spus sau făcut orice, numai să fie prezenți. Asta o interesa pe ea, prezența lor. Să le mai simtă căldura, parfumul, iubirea.

Din inimă mi-aș rupe să fiți aici, aș da orice, își spuse în timp ce își lipi fruntea de geamul mașinii. Era întuneric, nu știa unde urmau să meargă, dar îl lăsa pe bunicul s-o ducă acolo unde voia el. Se simțea goală pe interior, nici măcar modul în care respira nu mai era același, acum era o apăsare cruntă pe piept. Până și să respire era greu. Pe obrajii săi lacrimile încă mai șiroiau, pur și simplu nu reușea să accepte moartea altcuiva.

Trupul îi tremura din toate încheieturile.

Dumnezeu te iubește.

Dumnezeu te ascultă.

Dumnezeu e mereu acolo pentru tine.

Dumnezeu știe ce e mai bine pentru tine.

Își repetă din nou vorbele în minte, dar chiar atunci îi venea greu să mai creadă în ele. Nu mai voia suferință, acela era capătul puterilor ei.

Doamne, te implor, nu mai suport. Acelea erau vorbele pe care le repetase și înainte, aproape în fiecare seară din viața ei. Existase măcar o zi din viața ei în care să se simtă pe deplin fericită? O zi în care să nu se întâmple nimic neprevăzut? Nu prea credea, dar avusese puterea să închiă ochii și să meargă mai departe. Acum totul se revărsa asupra ei cu atât de multă ardoare că îi făcea pieptul să vibreze. Rememora fiecare episod din viața ei care o marcase, fiecare luptă interioară, cât și cu cei din jur. Nu mai avea resurse, era goală în fața bătăii gloanțelor venite din celelalte părți.

Nu mai vreau să fiu aici, scânci printre lacrimi, știa că era un păcat să spună asta, dar la capătul puterilor tot ce și-ar fi dorit ar fi fost să poată da timpul înapoi până în ziua aceea și să abandoneze lupta. Dacă Moon nu ar fi trăit aici, clar nu ar mai fi suportat nici măcar să clipească.