Iubind în tăcere

Capitolul 31

Telefonul începuse să-i vibreze în buzunarul pantalonilor de trening. Moon ieşise din reverira care pusese stăpânire pe el şi se grăbi să vadă cine îl căuta. În general nu avea o obsesise față de telefon, putea trăi şi fără el, dar acum, când el e plecat şi Blaineley singură, îşi verifică mai des telefonul. Gândul că dobitocul de Henry le-ar putea lăsa singure pe cele două, îl măcina pe interior.

Când văzu numele apelantului, expiră cu putere. Mama lui era cea care îl căuta, îşi dădu ochii peste cap şi se gândi de două ori înainte să răspundă. Dacă mama lui îşi făcea timp să sune -fiind plecată din oraş- însemna că era ceva important... important pentru ea şi interesele ei.

— Da, răspunse uşor deranjat.

— Uşor, scumpule, deja simt cum scoți fum.

Mârâi apreciativ simțind sarcasmul din cuvintele mamei sale.

— Ce vrei? O întrebă direct.

— Sunt foarte bine şi eu şi tatăl tău, mulțumim de întrebare.

Dacă mama lui continua, mai mult ca sigur urma să scoată fum. Simțea față de ea o înstrăinare puternică, după ce reuşise să simtă cum e să ştii că cineva ține la tine şi îi pasă, realizase că mama lui nu-i împărtăşise niciodată acest sentiment. Acea răceală de caracter, moştenindu-se.

— Nu te-am întrebat ce faci.

— Nu am voie să-mi sun fiul, să văd dacă e bine?

Sângele lui Moon fierbea la propriu, falsa atitudine de mamă grijulie îl enerva. Doamna Taison văzuse afacerile mai importante decât familia. Pe parcursul anilor, Moon a încercat să-i găsească scuze ca: mama munceşte pentru mine, ca să-mi fie bine. Sau cel puțin asta îi spuneau bonele sau prietenii de familie, care văzuseră în ochii micuțului băiat blond nevoia de iubire părintească. Dar când, gândirea s-a maturizat, a realizat că ei nu au probleme grave, iar ziua, care l-a dărâmat complet şi l-a adus pentru câteva momente în pragul adevărului şi al nebuniei, nu a întârziat să apară.

Tocmai pleca de la şcoală, când şi-a văzut unul din colegii de clasă împreună cu familia. Moon îl ştia pe băiat şi mai ştia că nu are o situație financiară bună, dar băiatul părea mereu fericit. Pe când unul din angajații casei venise cu maşina după el, mama şi tatăl băiatului au apărut pentru a-şi lua copilul. Moon a văzut atunci imaginea, care greu i se mai şterge din minte. Pe când mama lui era o doamnă cu clasă, îmbrăcată frumos şi cu gusturi rafinate, iar tatăl lui un bărbat serios, perfect pentru doamna Taison, părinții băiatului erau nişte oameni simpli şi modeşti.

După chipurile lor se putea observa oboseala şi oricine îşi dădea seama că sunt nişte oameni care muncesc din greu. Moon realizase atunci ce înseamnă a munci. Față de ai lui, părinții băiatului continuau să-i zâmbească, chiar dacă în spatele fericirii lor se aflau greutați.

Imaginea familii fericite, îi inundase sufletul lui Moon cu amărăciune. Tot în acea zi refuzase să mănănce şi rupsese în bucățele fotografia cu familia lui, pe care o ținea sub perină noaptea, când cei doi plecau la câte o petrecere sau în vreo vizită.

Avusese totul, cu excepția unei familii... şi a iubirii.

— Treci la subiect.

Doamna Taison oftase în telefon.

— Nu am cum să aflu Beth, pentru că, ei bine, e cu... , şi făcuse o pauză.

— Blaineley. Completă Moon.

— Cu ea, iar ea nu-mi poate spune prea multe. De fapt nici nu vreau să ştiu prea multe despre ea. Singurul lucru care mă interesează, şi are legătură cu ea, e când vei scăpa de ea?!