Capitolul 62

3.3K 293 81
                                    

— Deci, cum a fost? întrebă Radika, imediat ce întră în camera lui Blaineley.

Bruneta tocmai ce îşi aranja ultimul rând de haine când o surprinse pe prietena sa intrând agitată. Chiar se întrebase cum a putut Radika să stea aşa de calmă, ştiind că ea mersese doar cu Dylan la mare şi nu avea de la cine să primească vreun raport cu privirea la acțiunile ei. Însă cea mai amuzantă parte din momentul acela era că ea o întreba cum a fost, cu toate că Blaineley nu putea să-i răspundă. Fata observă felul în care era privită, aşa că oftă şi se aşeză pe pat.

— Scuze, dar sunt entuziasmată. Mai bine zis, chiar vreau să te văd fericită alături de cineva.

Şi mai bine zis, fierbi în curiozitate, gândi în timp ce-şi aşeză pe umeraş o geacă.

— Până la urmă, va fi posibil ceva între voi?

Blaineley ridică din umeri şi se concentră asupra hainelor sale. Dylan era un băiat bun, cu toate că ea nu prea îi oferise şanse şi preferase să fie nişte simple cunoştințe, în ochii băiatului lucrurile mergeau altfel... el vedea relația lor ca una de prietenie. Asta chiar dacă ea nu dăduse vreun semn de apropiere sau orice altceva care să-i comfirme lui ,,conexiunea". De când îl cunoscuse fusese extrem de respingătoare şi căuta tot felul de pretexte pentru a-l ține departe, dar, după plimbarea de pe mal, ar fi putut să-l vadă ca pe unul din prietenii ei. Radika strânse din buze şi se ridică, observase că ea nu se simțea în apele ei. Era ceva care o presea de când ajunseseră, mai exact prezența cuiva. Înaintă spre Blaineley şi îşi aşeză mâinile pe umerii ei, atrăgându-i atenția. Cele două îşi priveau reflexia care se propagase în oglindă ataşată de una din uşile dulapului.

În ochii indiencei, Blaineley se schimbase extrem de mult. Lăsa la o parte aspectul fizic, dar ceva din înfățişarea ei n-o mai ducea cu gândul la fata de atunci patru ani. Oricât de mult se chinuise să ascundă anumite neplăceri, ele reuşiseră să iasă la suprafață şi să-şi lase amprenta asupra ei exact ca o cicatrice. Blaineley purtase acea cicatrice în ea, dar când nu mai avusese parte de propriul antindot, semnul începuse s-o poarte pe Blaineley. Ceva din ochii o întruchipau slăbită şi obosită, ea nu mai zâmbea, cel puțin cu ochii n-o mai făcea. Radika îi prinse bărbia cu vârful degetelor şi o ridică puțin mai sus. Îşi duse degetele la colțurile gurii ei şi le ridică de asemenea, apoi se retrase. Oftă la vederea acelei imagini, iar mai mult ca sigur Blaineley conştientiza ce urma să-i spună după gesturile pe care le făcuse.

— Vezi? Oricât încerci să arăția asta, şi degetul i se opri asupra buzelor ei acum arcuite într-un zâmbet, oamenii mereu se vor uita la asta, continuă şi îşi ridică arătătorul la nivelul ochilor săi albaştrii. Nu încerca să te ascunzi, dacă nu-ți pun în vedere lucrurile astea, nu înseamnă că nu sunt conştientă de ele.

Radila se depărtă de prietena ei, care continua să-şi privească reflexia, şi se apropie de ultimul rând de haine rămas pe pat. Trase de un material albastru pe care-l strânse în pumn.

— Mi-am dat seama că plimbarea voastră nu dă nicio undă verde, dacă s-ar fi întâmplat, nu cred că mai puteai să stai aşa focusată. De când te cunosc am văzut numai fețe, dar niciodată pe cea adevarată.

Trase de acel material şi analiză cu atenție articolul vestimentar, ca mai apoi să i-l întindă lui Blaineley.

— Ochii tăi au rămas aceeaşi. Chiar mai rău de când te-am văzut prima dată, nu ştiu ce vede Lester, dar pe mine nu mă poți păcăli. Poate e ceva specific... stătu o clipă pe gânduri, prietenelor? întrebă cu una din sprâncene ridicate.

Blaineley atingea cu vârful degetelor materialul, ascultând cu inima strânsă cuvinetele Radikăi. Nu ar fi putut s-o privească în ochi atunci, pentru că sigur ar fi văzut că-i dă dreptate. Tăcerea se aşterunse între cele două. Bruneta fusese conştientă de atenția pe care Radika o dădea detaliilor, dar sper că nu se va lua niciodată de acele aspecte minore.

Iubind în tăcereUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum