Iubind în tăcere

Capitolul 32

Moon îl mai privi o dată pe Lester, imaginea fostului său bun prieten, rânjind cu sângele prelingându-se din buza inferioară, îi lăsa o senzație ciudată. Părea ciudat, aproape imposibil, ca cei doi să fi fost prieteni în copilărie, dar era adevărat. Lester şi Moon au fost cei mai buni prieteni o perioadă îndelungată. Se ajutau la greu, se înjurau şi amenițau în certuri, ca mai apoi să ajungă să-şi vorbească de parcă nimic nu se întâmplase. Pe atunci, atât Moon cât şi Lester erau diferiți; Moon era mai tolerant cu restul, lipsit de aroganță, iar Lester nu era personajul negativ.

Se cunoşteau din adolescență, Lester e cu doi ani mai mare decât Moon, dar cu toate astea, Moon îl bătuse într-un meci. La început îi purta ură pentru asta, totul până la venirea unor tipi noi la depozit. Moon era un începător, dar cum orgoliul său era mult prea mare pentru a se da în spate de la provocări, a acceptat propunerea unuia de a se lupta. Meciul începuse bine, Moon reuşise să-l lovească de tare pe adversar, dar la rândul său primise lovituri puternice. Când toți credeau că e pierdut, Moon şi-a arătat ambiția şi nu s-a lăsat bătut.

Atunci situația s-a întors în favoarea lui, îl dăduse gata pe adversar, dar unul din prietenii săi intrase în ring şi îl îndepărtase pe Moon. O luptă doi contra unu nu era ceva corect, mai ales pentru un începător. Lumea este foarte nedreaptă, aşa că era ceva normal ca în orice loc să existe arta trişatului. Trişatul chiar era o artă, nu mulți reuşeau s-o stăpânească, şi de cele mai multe ori, unii pierdeau din cauza asta.

Nimeni din jur nu se încumetase pentru a-l ajuta pe Moon, atunci nu era aşa cunoscut şi apreciat ca atunci. Doar Lester se gândise de mai multe ori înainte de a se ridica de pe locul său şi a intra în ring pentru Moon. Din nou echilibrată balanță, au reuşit să-şi învingă adversarii şi au câştigat nu numai un renume printre restul, ci şi o prietenie.

Totul era bine, până când echilibrul fusese zdruncinat de o persoană, o femeie mai bine zis. Când doi prieteni ajung să iubească aceeaşi femeie, lucrurile devin tensionate şi fără soluție.

Ea era o fată frumoasă şi misterioasă, avea acel ceva intrigant pentru amândoi.

Lester era genul de băiat care se purta dulce cu fetele, era atent cu ea, asta o făcea să-l apropie.

Moon era la fel de rece şi cu o atitudine plictisită, ceea ce îi stârnea interesul.

Obişnuita regulă cu fata care ar rămâne cu una din băieți, fusese încălcată. Fata îi părăsise, lăsând în urmă doar ură între doi băieți, care cândva fuseseră prieteni. Uitaseră tot ajutorul acordat, de întâmplările amuzante... uitaseră de prietenia şi declanşaseră un război. Moon nu mai voia prieteni, iar femeia începuse să reprezinte pentru el o simplă ființă care apărea când luna răsărea, şi dispărea când soarele începea să strălucească. Lester intrase în anturaje ciudate, uitase de tot, având o singură dorință: să se răzbune de cel pe care-l numise cândva ,,prieten".

Caracterul lui Moon era greu de înțeles, astfel că nu-i găsea punctul slab. Nu mai iubea, față de familie avea aceeaşi atitudine rece, prieteniile noi nu erau adevărate, iar sufletul i se pierduse în întuneric. Toate astea până la apariția micii stele, dacă a rezistat aşa mult cu el şi nu a fugit, sigur e ceva între ei. Aşteptase mult în umbră, acum era momentul răzbunării.

— Dacă tot n-o iubeşti, ce cauți în apropiere? Nu trebuia să pleci? Spuse, ştergându-şi sângele de pe bărbie.

Moon strâmbase din nas, putea să plece oricând şi oriunde departe de Blaineley, el tot ar fi fost alături de ea. Implantat undeva în inimă şi în gândire.

— Nu-i treaba ta, fă bine şi stai departe. Îl amenință cu degetul arătător ridicat.

— De ce? N-o iubeşti, repetă.