Iubind în tăcere

Capitolul 84 - partea a II-a

Încă de când se reîntâlniseră în fața secției de poliție, un sentiment ciudat îi cutreiera întreg trupul și începea să-i îngenuncheze sufletul. Era o stare ciudată care o invadase, parcă brusc îi venise dor orașul ei natal, de părinți, până și fața de Lester începuse să abiă un sentiment ciudat în capul pieptului. Ca o apăsare, care devenea mai accentuată cu fiecare minute care trecea. Mama ei avea senzații de genul, ultima dată când simțise o durere puternică în capul pieptului, Radika aproape își pierduse viața într-un accident de mașină. De fiecare dată când mama ei simțea acea durere, știa că una din odraslele ei urma să fie în pericol.

Universul se ocupă cu asta: îți transmite mesaje pe care ești dator să le traduci, dacă nu le bagi de seamă, atunci de ce îți mai lovești genunchii de asfalt, întrebându-te ce-ai făcut să meriți asta? Iar Radika ar fi vrut să fugă atunci, mai ales că-l privea în continuu pe Lester, rememorând momentul din dimineața aceea.

Îi părea rău că prietena ei trecea prin acel Iad, dar ziua aceea nu putea rămâne decât una dintre cele mai frumoase zile din viața ei. Se luptase și câștigase. Iubirea poate fi ceva ușor de obținut, mai ales când în ecuație se presupune că apar două persoane cu sentimente. Într-adevăr, iubirea e ușor de obținut, dar greu de păstrat. Oamenii, din nefericire, nu mai luptă, ci pur și simplu dispar, ca mai apoi să se întoarcă. Să se întoarcă atunci când te aștepți mai puțin.

Radika obișnuia să-și spună că nu merită iubirea celor din jur, că ea va rămâne singură. Până la urmă pe asta se bazase viața ei până la Lester, la singurătate. Se învinovățea atât de tare atunci când un alt om dispărea din viața ei. Continua să-și repete că nu merită iubire, iar asta a făcut-o să izgonească oamenii din jurul ei.

Ba chiar încercase asta și cu Lester, asta când realizase că de la mici flirturi, totul se apropia spre ceva mult mai serios decât ea crezuse că va fi. Încercase să-l dea afară din viața ei, din sufletul ei, din tot, dar nu reușise. Cuvintele lui Lester din acele zile îi vor rămâne mereu întipărite în minte.

- De ce ai vrea să rămâi alături de mine? Nu-ți ofer nimic din ce ai nevoie! țipase, simțindu-și lacrimile în ochi.

- Poate pentru fericirea pe care mi-o provoci de fiecare dată când ești în jurul meu!

Și îi mulțumea. Dumnezeule! Avea impresia că o să plângă din nou, dacă nu era omul acela, ea ar fi fost din nou singură. Lester fusese unul din puțini oameni care nu o părăsiseră nici măcar atunci când ea îi ceruse. Lester era tot ce avea nevoie.

Lester era doar al ei și numai pentru ea. 

În timpul pe care îl petrecuseră împreună, Lester o învățase cum stătea de fapt treaba cu această iubire a cărei sens lumea îl căuta. Anume, nu iubești din obligație, nu iubești din lipsă de atenție, nu iubești din interes, iubești pentru că ajungi să te simți complet alături de persoana pe care fără să realizezi ai căutat în mii de oameni, pentru că numai alături de ea ai ajuns să te simți complet. Iubești pentru că acest sentiment te face să simți că trăiești. Uneori se întreba cum de Blaineley reușea să suporte tot ceea ce Moon făcea, de ce nu fugea de acel om care îi făcuse atât de mult rău? Răspunsul era chiar la ochii ei, dar de multe ori prefera să nu-l vadă. Să nu-l accepte. Blaineley era o fată minunată cu un suflet de fier. Ce dacă nu vorbea, în timp s-ar fi găsit cineva care să iubească așa cum era, pentru că, spre deosebire de altele, Blaineley chiar merita. 

Răspunsul se afla chiar la nasul ei, dar refuza de cele mai multe ori să-l accepte... Blaineley iubea. Iubea atât de mult încât era capabilă să ierte aproape orice. Inclusiv modul în care fusese izgonită de cel pentru care și-ar fi dat și viața. Iubea atât de mult încât nu vedea nimic în fața ochilor, cu excepția ei și a lui Moon.

Încă speră că va putea fi fericită alături de el, gândi  după ce îi zâmbi călduros înainte să intre într-o încăpere plină cu praf și multe foi. Nu putea să nege că de multe ori se gândise că niciodată nu ar fi putut să ierte atât de mult pe cât o făcuse ea. Se supăra de fiecare dată când Lester îi închidea telefonul în nas, dar să accepte ca el să-i plănuiască plecarea? Nu s-ar mai fi uitat a doua oară înapoi. Dar acum era vorba de Blaineley, fata care acceptase atât de multe și toate astea pentru că iubea.

Merită să-ți dai și ultimul gram de speranță pentru oamenii pe care-i iubești?

- Sper din suflet să rezolvăm și problem asta, îi întrerupse Mia șirul gândurilor. Blaineley merită să i se facă dreptate.

- Crede-mă, dacă ar fi după Blaineley, aceasta ar prefera să nu afle nimic, numai ca Moon să fie bine și nimeni să nu-i mai pună viața în pericol. Nu știu cu ce a greșit fata asta atât de tare în viață  încât să primească toate astea. Mai întâi părinții ei, apoi unchiul, acum Moon, cine mai urmează?

- Nu știu, dar e cineva care tot ce își dorește este ca e să sufere. Mai dureros decât a-ți pierde viața e să vezi cum cei dragi dispar rând pe rând chiar în fața ta. În locul ei aveam de mult un revolver pus la tâmplă.

Și eu, completă în gând continuând să caute printre hârtii.

- Blaineley e puternică, poate mulți ar judeca-o fiindcă alege să tacă și pentru că nu fuge de tot ce se întâmplă. Crezi că nu i-ar fi simplu să dispară? În schimb ea rămâne și se luptă. Sunt mândră să am o așa prietenă ca ea. Blaineley e modelul meu, spuse în timp ce luă la întâmplare o foaie de pe unul din rafturi, citind la întâmplare câteva rânduri.

- Nu te contrazic.

Aș face orice ca pe chipul ei să nu mai existe lacrimi. Prietenia nu este numai o simplă înțelegere între oameni cu păreri comune, este o legătura indestructibilă care se formează atunci când îi dorești celui de lângă tine mai mult bine decât ție. 

Toți avem cunoștințe, puțini mai avem prieteni.