Iubind în tăcere

Capitolul 86

Am senzația că nu mai cunosc atât de bine persoana care se înfățișează în oglindă. Simt că undeva m-am pierdut și nu pot realiza mai exact unde am reușit să fac asta. Sa fi fost după moarte familiei mele? După ce unchiul a încetat să mă mai chinuiască pentru că viața i-a fost luată atunci când nu se aștepta? Sau după ce Radika a fost ucisă? Cred că până la urmă m-am pierdut câte puțin după fiecare astfel de moment, altfel nu-mi pot explica cum de nu mă mai simt aceeași. În ultimul timp am pierdut atât de multe persoane importante din viața mea, încăt până și respiratul a început să mă amorțească. Tot ce mi-aș dori chiar acum e o simplă pauză, exact un time out între tot ce se întâmplă, între toate aceste realități care tot continuă să apară și să mă lovească. Tata avea o vorbă, ca să te maturizezi ai nevoie de aceste lovituri venite din partea vieții exact așa cum ai nevoie de aer. Ei bine, află, că eu am nevoie de acele persoane pe care le-am pierdut, mai mult decât am nevoie de aer. Poate m-ai înțelege greu, dar amorțeala pe care o simt chiar acum e mai grea decât orice sentiment l-am încercat vreodată pe acest pământ. E mai rea decât moartea și, poate, mai crudă decât viața. Să văd atâta durere, e ca și cum o lamă continuă să mă taie adânc în piele. Din ce în ce mai adânc, până când nu va mai rămâne nimeni pentru care să am răni. Poate că atunci îmi va urma și mie sfârșitul, asta e pedeapsa mea, pedeapsa pentru ceva pe care l-am făcut. Păcat că nu știu ce am făcut atât de rău încât alții să merite să moară în locul meu, iar eu să fiu lăsată tocmai pentru final. 

E atât de amuzant, nu? Acum eu ți-aș putea vorbi, aș putea chiar să-ți spun foarte multe, dar acum tu nu o poți face. Am fost puși într-o asemenea situație că nici măcar noi doi nu am realizat cât de tare destinul nu ne vrea unul lângă altul și cu toate astea, uită-te la noi. Acum câțiva ani, eu eram cea tăcută, acum tu ești acela. Aș da orice să întorc timpul și să revenim la acele zile. Chiar dacă au fost foarte grele pentru noi, măcar am fi fost noi doi. Poate e vina mea, poate nu ar fi trebuit să plec atunci când tu m-ai izgonit. Poate ar fi trebuit să rămân. Poate totul ar fi stat altfel.

Observi, Moon? Mă mint din nou singură, dacă ai fost aici, mi-ai fi atras din nou atenția ca unui copil să nu mai fac asta. Dacă ai fi fost aici, măcar o parte din întreaga asta amorțeală s-ar fi simțit ceva mai diferit decât acum. Lester e distrus, au trecut doar două săptămâni, dar pare că pentru el a trecut o eternitate și îl înțeleg, în ziua când tu ai avut accidentul am simțit că ceva din mine a murit înainte să știu măcar ce s-a întâmplat cu tine. Nu iese deloc din camera Radikăi, are chiar momente când te strigă, Moon. 

Cred că începe să realizeze că în atât de puțin timp și-a pierdut jumătatea, iar prietenul său duce în continuu o luptă cu viața. Îmi pare rău, îmi pare rău și îmi pare iarăși rău, Moon, toți suferiți acum din cauza mea, chiar dacă nu aveți nicio vină în toată povestea asta. Aș vrea să fac ceva, dar nu știu ce. Poate suna egoist din partea mea acum, dar vreau să fiu acolo când vei deschide ochii. Pentru că ceva din mine îmi spune că o vei face, vei reuși să treci și peste acest moment critic și vei fi bine din nou, vreau să sper în continuare, chiar dacă pare atât de greu în aceste momente. Vreau să cred. 

Am nevoie de tine, Moon, am nevoie să fii prezent aici din nou ca înainte și să-mi vorbești. Asta e tot ce-mi doresc. doar să-ți mai aud vocea din nou. Cân viața mea a luat toată această întorsătură? Obișnuiam să-ți scriu lucruri din dragoste, acum simt că îți scriu într-un moment de disperare. Vreau ca totul să fie ca înainte. Doar cinci minute să treacă și trecutul să revină odată așa cum era. Să fim din nou amândoi în acel apartament, pe acel balcon, îmbrățișați și, totuși, fericiți.

Ai avut dreptate într-o privință atunci, din dorința mea de a ajunge la stele, am ajuns doar să cunosc pământul.