Iubind în tăcere

Capitolul 84 - partea I

Cu privirea deja începuse să caute printre miile de documente, poate dacă se chinuia puțin reușea să ajungă și la niște documente care să aibă legătură cu rudele ei pe care nu le cunoscuse. În ciuda faptului că în sufletul ei se instalase multă lumină, nu putea să nu se gândească la toată suferința pe care prietena ei o resimțea chiar în acele momente. Lester o ceruse înainte cu o zi, totul fusese specific lui, o invitase la o întâlnire - pe care inițial o refuzase pentru că voia să mai petreacă timp cu Blaineley - , dar acesta devenise agitat și îi spusese că dacă vrea să salveze într-un fel sau altul relația lor, trebuia să vină pentru că pe el îl măcina un gând de ceva timp.

Deja conștientizase ce urma, Lester voia să îi dea papucii, chiar atunci picioarele îi deveniseră niște jeleuri. După patru ani în care trecuseră atâtea, anii în care acceptase momentele lui de tăcere, de pierdere și în care, practic, îi cerea să aibă încredere în ea pentru că nu avea de gând să-l înșele sau să-l părăsească. Toate acele greutăti pe care le caraseră împreună, aveau să nu mai capete niciun sens dacă el alegea asta.

Dacă tu îți faci impresia că am să te las așa cu una, cu două, te înșeli, era prima frază pe care o ținea pregătită înainte de întâlnirea lor. Însă când se lovise de privirea lui rece, simțea că îi vine greață din cauza nodului pe care îl avea în stomac. Vocea îi tremura și ochii se împluseră de lacrimi, tot curajul dispărurse în cele din urmă.

Nu putea, simțea că îl iubea și o rănea ideea că el ar vrea să o părăsească. Cum rămânea cu ea? Cu inima ei? Nu înțelesese cât de mult îl poate iubi pe Lester până când despărțirea nu se simțise asemenea unui vârf de cuțit care te împunge la spate din ce în ce mai mult și mai des. Așa se întâmplă cu iubirea, când realizezi cât de aproape ești ca ea să se sfârșească, simți că te sufoci. Inima te doare și începe să-ți urle în piept, problema e că numai tu o auzi, cel din fața ta doar privește. E martorul propriei tale decăderi și atunci vine întrebarea: oare lui nu-i pasă?

Fiindcă alea erau singurele gânduri ale Radikăi în momentul în care Lester îi vorbea, aproape că se îneca cu lacrimile. Uitase de tot și de toate, iar amintirile alături de Lester începuseră să o cutreiere.

Oare ea nu era de-ajuns?

Oare nu mai vedea nimic atractiv la ea?

Oare găsise ceva mai bun?

Oare o iubise vreodată?

Oare ea fusese numai un mod prin care el să umple un gol, până când avea să găsească ce-și dorea la altă femeie?

Lacrimile deja îi pătau obrajii, dar Lester părea că nu-l deranjează că ea plângea în fața lui. Se întâlnise cu el, iar din primele cuvinte: uite ce e, Radika, deja realizase ce avea să urmeze.

- Cred că ar trebui să ne oferim șansa de a fi liberi, spuse, iar Radika nici măcar nu știa cum ar putea să-i răspundă, era terifiată.

- Liberi? șopti printre lacrimi.

Ce însemna libertatea pentru el? Pentru că, pentru ea, el era libertate.

- Nu vreau să mă urăști, zâmbise trist, dar poate că ne-am grăbit.

Tu te-ai grăbit, idiotule, gândise și când momente cu ei începuseră să-i reapară în minte, se ridică în picioare fără să mai țină cont că în jurul ei se aflau și oameni. 

- Liberi! strigă, stând cu spatele la el, o spui de parcă ți-am pus lesă și te-am ținut legat de mine. Am trecut peste tot, de ce naiba nu m-ai lăsat să fiu liberă atunci când Angel a venit? Puteam să fiu liberă în țara mea acum, tu m-ai ținut lângă tine strâns, nu eu.

Cuvintele pe care le rostea erau greu de procesat. În fond, nici măcar nu înțelegea ce ar fi mai bine să-i spună prima și prima dată, cât de greu acceptase schimbările lui? De câte ori simțise că ceva se rupe în interiorul ei atunci când acorda atenție altcuiva? Că a avut o groază de momente de panică, când nu știa care alegere era mai bună; să plece sau să rămână? Fiindcă dragostea nu era un joc pe care să-l poți câștiga ușor sau prea repede, era vorba de două persoane care se acceptă, se iartă, se iubesc, se ascultă reciproc și trec cu bine peste fiecare greutate care le este scoasă în cale, la final rămânând amândoi să-și curețe rănile și mintea de acel sentiment pe care oamenii îl numesc durere.

Uneori ea te arde sau te ustură, dar poate și să te unească mai tare cu cel de lângă tine, asta numai dacă EL este persoana potrivită.

Lester o lăsase să vorbească până când vorbele ei s-au pierdut și ea a amuțit. La un moment dat chiar începuse să scoată pe gură cuvinte aiurea, nereușind să mai lege propoziții. Oamenii din local o priveau cu multă compătimire, să știi că ți-ai dat inima întreagă pe tavă, ca să o primești înapoi pe bucăți, nu era cel mai romantic lucru de pe pământ. Poate că uneori aveai nevoie de asta, fiindcă e necesar să conștientizezi că viața îți vine la pachet cu dureri, dezamăgiri, bucuri, pe care tu trebuie să știi cum să le gestionezi. Dacă nu reueșești să treci repede peste acest dezechilibru psihic, niciodată nu vei cunoaște cum e să trăiești cu adevărat, căci viața ta se poate schimba în câteva secunde. Poți trece ușor de la fericire la durere și asta doar prin câteva cuvinte, la fel cum și Radika simțise că pământul îi fuguise de sub picioare ca în secunda doi să aibă impresia că zboară, căci ce alt sentiment ar fi putut-o copleși atunci când bărbatul iubit se așeză în genunchi în fața ei rostind următoarele:

- Haide să fim liberi, Radika. Liberi să ne iubim mai mult decât până acum, liberi să ne cunoaștem mai mult, să greșim mai mult, să iertăm mai mult și să trecem cu bine peste ceea ce viața ne oferă. Așa că, domnișoară Hiraani, ți-ar face plăcere să fii liberă alături de mine atât cât suntem în viață și dincolo de ea?