Capitolul 9

6.1K 705 127
                                    

Continua să-şi țină capul întors, chinuindu-se cu greu să-şi accepte soarta grea. Cât de greu să fie asta? Să-ți doreşti să țipi după ajutor, dar să nu poți. Să simți cum un nod ți se pune în gât, cum gura ți se închide uşor parcă cusute, iar în fiecare moment în care acul pătrunde prin piele să mai scapi câte o lacrimă.

Îşi imagina că acum era pe drumul spre casă, ar fi ajuns cu bine. Din livingul spațios s-ar fi auzit zgomete, iar Moon apărea fericit să o vadă. Asta era o lume imaginară în care ea trăia, punându-şi în continuarea speranțele în joc.

Pentru un moment deschise ochii, se întoarse spre cu fața văzând că timpul încetase uşor, şi lovitura de grație din partea necunoscutului nu mai venise. Împietri la vederea lamei ascuțite la doar câțiva centimetri de ea, dar ce făcea mâna să stea oprită?

Cerceta cu privirea în sus, până ce dăduse de o mână mare prinsă cu putere în jurului antebrațului băiatului străin. Stărui o clipă, după care continuase să-şi ridice privirea. Recunoscuse uşor acest trup încordat şi tensionat. Printre firile de păr blond, Blaineley zărise privirea întunecată, un amănunt pe care nu îl văzuse până acum la Moon. Noaptea trecută, când între cei doi avusese loc acee îmbrățişare, iar Moon o îndepărtase brutal, nu văzuse privirea aia atât de profundă.

Moon îl zmucise pe băiat, până ce briceagul îi căzu din mână, la doar câțiva centimetri de Blaineley. Undeva în spate, Violet şi Henry se amuzeau copios pe seama mutei care tremura de frică în fața unui drogat.

Moon nu realiza ce se întâmplă în jurul său, întreaga atenție fiindu-i fixată pe cel care îndrăznise să se ia de Blaineley. Ura astfel de persoane. Îl dezgustau, aceste specimene mai fricoase decât victima lor. Dacă erau aşa curajoşi cum pretind, de ce nu se puneau cu cineva pe măsura lor?

Între ura lui Moon şi el se dezbineau lucruri ciudate. Moon ura oamenii care se iau de cei mai slabi ca el, dar în acelaşi timp şi el îi aruncase mule vorbe grele lui Blaineley, o jinea, îşi bătea joc de ea... diferența era că înauntrul său ceva se zbătea, ceva îi spunea să înceteze. El alegea să nu ascultă acea voce, continua să se ia de ea. Oare Moon se ura pentru asta? Se privea în oglindă şi îşi arunca vina asupra-i? Sau pur şi simplu rămânea nepăsător, accepta că e imperfect şi continua? Poate că asta era...

Ce sigur nu ar fi putut accepta, a fost să o vadă pe Blaineley amenințată.

Moon e diferit.

Moon nu ar recurge la un cuțit.

Moon ucisese în trecut, dar apropierea dintre el şi Blaineley, îi făcea misiunea din ce în ce mai grea.

Moon se simițise înjughiat pe sine de acel briceag când a văzut scena derulându-se.

Strâmbase din nas la vederea acelui chip. Cicatricea de pe fața băiatului era de ajuns pentru el cât să realizeze că mai avusese probleme în trecut. Iar din momentul în care i-a tăiat calea lui Blaineley, el a devenit problema lui Moon.

— Patetic, şoptise pe un ton jos.

Fără prea multă grijă îl aruncă pe băiat în partea opusă. Nu dorea ca Blaineley să-l vadă bătându-l, îi era frică că poate nu se va putea controla. Blaineley va interveni şi el îi va arunca din nou vorbe murdare.

Auzise râsetele celor din spate, dar nu îi luă în seamă. Pentru cei doi, răul provocat altora era un subiect amuzant. Moon privi în direcția băiatului care se ridicase şi îşi scutura hainele, a fost destul să îi arunce o privire ca băiatul să înțeleagă că poate intra într-o mare belea, aşa că se retrăsese. Moon îl privi până se îndepărtă considerabil, după care îşi întoarse capul.

Iubind în tăcereUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum