Capitolul 91

1K 139 4
                                    

Din perspectiva lui Blaineley

Nu știu dacă în secundele care urmează tot ce-și dorește Violet este să se joace cu mintea mea, dar nu prea mai simt că pot avea răbdare în momente ca astea. Îmi e destul de greu să stau aici să o ascult și să o mai și cred, dar nu mă pot împotrivi acolo unde inima și simțurile mele dictează. Ceva din ochii ei îmi spune că ea chiar nu e aici să-mi facă vreun rău, așa că aleg să o cred, oricât de greu este asta pentru mine. Față de trecut, acum ochii săi par mult mai sinceri și mai spășiți. După cum a spus și ea, nu mai am nimic de pierdut în clipele astea. Moon încă e în comă, Radika nu mai e, familia mea a murit de mult, iar pe mine m-am pierdut în stupida încercare de a mă lupta să cred că totul din jurul meu este bun, păcat că nu a fost așa. Pentru toate astea am avut de plătit cel mai mare preț... timpul. Am pierdut atâtea, secunde, minute, ore, zile, luni, ani, iar toate astea au devenit irecuperabile în prezent. În loc să fiu fericită, aceste momente s-au scurs doar în lacrimi. Nu știu cât timp mai există pentru mine, dar voi face orice ca să fie suficient cât să-i las pe ceilalți în siguranță. 

- Nu cred că mă ajută tot ce-mi arăți în clipele astea, spun, arătând spre păpușa din mâinile ei. Cum nici nu cred că mai avem atât de mult timp de ghicitori.

- Am fost acolo în seara aia, Blaineley.

Inima îmi bate mai tare, l-am văzut pe Henry, dar el era singur. Sigur mi-ar fi rămas bine întipărită în minte prezența lui Violet, mai ales pentru că asta ar fi însemnat să mă ajute, ceea ce Violet nu prea face.

- Nu am vrut să-l las singur pe Henry, dar nici să mă implic prea mult acolo unde nu sunt dorită. Am stat pe bancheta din spate a mașinii lui Henry, chiar dacă nu vă puteam da o mână de ajutor în locul propriu-zis, măcar puteam să vă scot pe o parte din voi în caz că poliția urma să apară.

Am fost mult prea bulversată, prea nepregătită pe moment ca să mai observ și o altă mașină în seara aia, cu toate că îmi e teamă că aș putea fi mințită și acum, doar strâng din buze la cele spuse și ascult mai departe. Unul din marile mele talente, este în continuare acela de a tăcea.

- Dacă nu păpușa asta nu te ajută să descoperi către cine bat, arătându-ți-o, atunci îți voi explica tot ceea ce eu am văzut și aflat în seara aia. Hai să recapitulăm totul, vă aruncați într-un plan făcut pe grabă, sunteți prea multe persoane implicate într-o chestiune pe care un singur om o poate face și asta fără să intre prin efracție. Una din prietenele tale este împușcată mortal, iar cealaltă se alege cu un glonț în braț.

- Mia, e primul nume care îmi scapă când înțeleg aluzia dintre brațul ciudat al păpușii și Mia, care a fost împușcată în același braț.

- E prea târziu, acum, te rog, revino pentru maxim 20 de minute la Blaineley cea tăcută pe care o știam cu toții și doar ascultă.

Aproape că icnesc la cuvintele ei, dar aleg să tac. Îmi trag unul dintre scaunele de pe holul spitalului, fiindcă simt cum această discuție mă va pune puțin prea mult pe ace în cele ce urmează de-acum înainte. Nu știu la ce mă pot aștepta din partea lui Violet, ceva la ea s-a schimbat extrem de mult.

- Dacă tot mica mea încercare de a te face să înțelegi a prins roade, îți voi spune de ce păpușa și de ce Mia. Femeia asta ți-a prins ușor încrederea, probabil că în seara aia atât de tumultoasă, gândul că aveți de partea voastră un om al legii, a însemnat foarte mult. Practic, ea e persoana în care ai avea mare încredere pe parte legală. Cu toate astea, Mia nu a făcut nimic legal, chiar crezi că în atâția ani petrecuți printre atâția oameni, nu putea face rost de filmări? Putea apela și la șarmul ei, la duritatea ei sau la pistolul pe care îl poartă mereu la brâu.

Iubind în tăcereUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum