Iubind în tăcere

Capitolul 90

Din perspectiva lui Moon

Privesc încurcat către toți cei prezenți ăn camera mea, dintre toate lucrurile pe care voiam să le văd azi, o păpușă și prietenul meu, care pare că a fost călcat de tren. Mă chinui să îi privesc serios pe cei doi, decât să vină cu jucării la mine, mai bine mi-ar spune cum am ajuns aici. Știu că am vrut să ajung cât se putea de repede la prezentare, fiindcă primisem o groază de imagini cu Blaineley și Dylan. Păreau mult prea fericiți, iar orgoliul meu și alcoolul care îmi vuia prin vene la momentul acela și-au spus cuvântul, dar oricât de băut aș fi fost în acea seară, nu aș fi ajuns în starea asta de unul singur, imaginea camionetei negre care mă urmărea se află încă în mintea mea. Dar asta mai poate aștepta, figura tuturor pare că ascunde ceva, iar eu trebuie să aflu.

- Prietene, dacă vrei, putem să ne jucăm cu Beth mai târziu, cred că acum sunt lucruri mult mai importante de clarificat.

Lester încă e mut, după ce aproape m-a lăsat fără aer de la îmbrățișarea lui, acum a tăcut, ține păpușa în mâini, mângâindu-i părul. Mama și tata au trimis-o pe Beth afară cu una din asistente, acum că am rămas numai noi, mă pregătesc psihic pentru ce urmează. Singurul motiv pentru care nu înnebunesc fiindcă nu știu unde e iubita mea, e imaginea lui Lester distrus, ceea ce îmi spune că ar trebui să am puțină răbdare.

- Cred că a venit momentul să dăm mai multe cărți pe față, scumpule, preia mama inițiativa, apropiindu-se de patul meu.

După mult timp, momentul în care degetele ei le prind pe ale mele într-o strângere ușoară, îmi transmite o căldură greu de descris. Simt că sunt multe lucruri pe care nu le știu, dar, de data asta, aleg să am răbdare fiindcă în tot acest timp am acționat doar sub impulsuri nervoase, de asta mă aflu acum într-un pat de spital, iubita mea nu vrea să știe nimic de mine și a ieșit la întâlnire cu acel Dylan, iar prietenii mei s-au îndepărtat de mine, numindu-mă laș. Dacă am mai avut încă o șansă la viață, atunci ăsta e momentul să profit la maxim de ea și să-mi repar fiecare greșeală. 

- Sunt numai urechi, spun, încercând să par calm, chiar dacă e greu fiindcă prietenul meu e distrus și o păpușă hidoasă îmi atrage atenția de la tot ce se petrece în jurul meu în aceste momente.

E prima oară când o văd pe mama încercând să-și găsească, cuvintele potrivite, ceea ce-mi pune răbdarea la grea încercare.

- Mamă, e totul în regulă? 

- Cred că ar trebui să scoatem problema cu tot cu rădăcini, nu să tăiem deasupra lor.

Tata e cel care preia acum discuția, atrăgând până și atenția lui Lester, dacă te-ai uita atent la membrii familiei Taison, ai spune că noi suntem familia din acele seriale polițiste, unde soția e cea care ia mereu inițiativa, iar soțul e cel care tace mereu, lăsând să pară că e doar alt nătărău condus de nevastă. Poate așa ar părea familia mea din exterior, Judd Taison, pumnul de fier al familiei, iar Patrick Taison un simplu pion, dar nu chiar așa funcționează lucrurile în familia mea. Tata doar tace în mare parte din timp, lăsând-o pe mama să se afirme atât cât își dorește, dar asta nu-l face pe el un fraier. Am învățat că atunci când Patrick Taison are ceva de spus, înseamnă că situația e prea gravă, fie prea dureroasă ca mama să-i poată da cuvânt. 

Da, asta chiar este familia mea.

- Aștept să faci asta de mult timp.

Tata vine în fața patului meu, iar pumnii i se strâng pe lângă corp. Până și bărbații se mai tem uneori.

- Să începem cu faptul că tu ești adoptat.

Tensiunea care se lasă în aer ajunge la fiecare dintre noi, îl privesc adânc în ochi pe tata, după care un râs necontrolat pune stăpânire asupra mea. Îmi duc mâna la coaste, fiindcă simt scurte înțepături venite din zona aia.  Ăsta e cel mai amuzant lucru pe care l-am auzit în ultimul timp.