Iubind în tăcere

Epilog

În prezent

Viața nu vine pentru nimeni asemenea ca un lucru garantat, ea ne este pur și simplu oferită fără a cunoaște vreo dată de expirare; misiunea noastră nu este să aflăm când ar fi acel moment, ci pur și simplu să trăim din plin. Fără a fi măca anunțați, acel moment vine de nicăieri, lovind atunci când te aștepți mai puțin. În momente ca acelea, absolut nimic nu mai contează, totul s-a terminat... într-un asemenea moment, te-ai ruga până și pentru cea mai mică gură de aer; atunci, până și o secundă pare o eternitate. Durerea și suferință ajung să lovească din plin, dar nici măcar nu mai înțelegi ce se întâmplă atunci, mai aes când știi că nu-ți mai rămâne nimic de făcut; îți întrevezi pentru ultima oară trecutul și pur și simplu de stingi; de parcă nu ai însemnat nimic pentru nimeni. Mai apoi oamenii încep să sufere și să-ți ducă dorul mai tare ca niciodată; după ce mori ești considerat un om bun care nu merita o astfel de soartă, de către aceea care te-au uitat, lăsându-te să te ofilești într-un colț. 

După ce mori, lumea ajunge să realizeze cât de mult te-a iubit de fapt.

Fapt care era valabil atât în cazul lui Blaineley, cât și în al lui Moon. În ciuda faptului că fuseseră la un pas de moarte, soarta ținuse cu ei în acele clipe; soarta și Lester. Trecuse aproape o lună din ziua în care prietenul său se pusese în calea glonțului sortit lui Blaineley. Nu realizase cum acele fracțiuni de secundă trecuseră, cert era că nu simțise nicio durere, ci doar căldura unui corp, care a căzut peste al său; protejându-i astfel pe amândoi. Relația dintre el și Moon nu fusese întocmai cea mai perfectă prietenie, pentru un timp îndelungat, cei doi se urâseră din cauza unei femei și își doriseră răul reciproc, numai că ceva se întâmplase. Cineva apăruse în viața lor și îi ocrotise, atât pe e, cât și pe Lester. Fata pentru care Moon ajunsese să se schimbe atât de tare, cea care îl făcuse să iubească viața din nou și readusese pofta de viață.

Acea fată era chiar Blaineley.

Prin ochii lui, aceasta avea o putere de neimaginat pentru că înfrânsese cu atât de mult curaj umbrele trecutului și nu renunțase niciodată, asta cu toate că, ocaziile fuseseră destule. Multe dintre acestea, chiar el i le pusese la îndemână, dar, în ciuda a tot ce ar fi putut să facă; sfârșea prin a se întoarce de fiecare dată la el. Mai puternică decât atunci când plecase, mai sigură de ea și de sentimentele ei. Până și el ajunsese să aibă propriile temeri în legătură cu modul în care aceasta începuse să-l privească. Se temuse mai tare decât putea să creadă de iubirea ei și modul prin care ar fi putut să-l învăluiască. Într-adevăr fusese un laș să privească lucrurile într-un asemenea fel, dar ce vină avea el când toată viața lui se învârtise în jurul singurătății și a suferinței. În acele clipe, pentru el, iubirea nu reprezenta unicul inamic, care ar fi putut să-l distrugă cu atât de puțină ușurință, dacă chiar și-ar fi dorit una ca asta.

Ea nu venise pentru asta, ci voia să-l repare. Să lipească toate acele bucățele care rămăseseră din inima lui, înainte ca aceasta să se frângă pentru prima oară.

Înghițise în sec, respirând sacadat. Nu fusese capabil să meargă la înmormântarea prietenului său. Lester trebuia să rămână în mintea lui exact așa cum îl știa; dacă sufletul său îi părăsise trupul, în urma lui nu putuse să rămână decât o carapace goală, iar aceea clar nu era prietenul lui. 

Edward, prenumele lui adevărat, nu cel după care fusese botezat în ring. Uitase de cât timp nu-i mai zisese așa, dar nu mai conta asta. Îl iertase pentru tot și spera din tot sufletul că și el făcuse la fel. Era convins că avea să fie mult mai fericit unde se afla acum, cu toate că îl durea conștientizarea asta, nu putea să nege. Lester nu mai vedea viața la fel,nu fără Radika cel puțin. Îi înțelegea durerea, în acele clipe de groază, mintea îi fusese invadată de atât de multe gânduri rele, încât ajunsese la concluzia că, fie să dacă avea să supraviețuiască acelei zile, iar Blainelet nu, ar fi ajuns să-și ia viață.