Marco

Capitolul VII

        Astăzi aveam programată o vizită la una dintre hale. Vorbisem și cu ai mei mai devreme, insistau ca de obicei să trec mai des pe acasă, dar numai eu știam câtă treabă aveam acum. Reușisem să închei contractul cu soții Oscar, din partea cărora am luat un procent frumos, dar salonul de înfrumusețare al Oliviei și service-urile lui Marco nu îmi dădeau răgaz. Eram într-un triunghi al Bermudelor obositor, dar îmi plăcea că viziunile mele erau mereu îndeplinite în proporții de peste nouăzeci la sută, restul fiind detalii tehnice care nu se puteau modela după imaginația mea. Aveam să îl văd și pe el și trebuia să recunosc că aveam emoții.

        Când am parcat în curtea halei, i-am văzut mașina, asta însemna că era deja aici. Mi-am luat planurile și am ieșit, îndreptându-mă cu inima strânsă spre clădire.

        Vreo douăzeci de muncitori lucrau la exterior, în timp ce înăuntru încă vreo treizeci se ocupau de izolație, conducte, țevi, scheletul electric și tot ceea ce ținea de acestea. Hala nu mai arăta ca o imensă cameră, acum era compartimentată după planurile mele si aprobările domnului Sima, pe care tocmai îl vedeam.

        Marco ținea o placă mare în mână ajutând unul dintre muncitori să o prindă de perete. Cu blugii strâmți pe coapse, cu mânecile bluzei sufulcate și brațele încordate, pline de tatuaje și cu tendoanele proeminente, mă făcu să inspir adânc. L-am văzut privindu-mă când tocurile mele au răsunat pe betonul de pe jos. De data aceasta purtam o pereche de pantaloni office și o bluza cu guler fals, alb, pentru a-mi acoperi fiecare centimetru de piele, și un sacou gros pentru că era rece afară. Vedeam cu coada ochiului cum mă urmărește și am încercat să rămân demnă. M-am îndreptat spre șeful echipei noastre de construcții și ne-am salutat.

       - Ce avem aici? l-am întrebat.

        - După cum vezi, băieții fac o treabă foarte bună. Exteriorul e imediat gata, izolația la fel si ne rămâne să finisăm totul.

       - Terminăm până la Crăciun?

        Bărbatul dădu din cap.

       - Din păcate, nu.

       - Mă gândeam eu, am oftat. Dar, vreau să verificăm împreună dacă racordările respectă planurile.

       - Desigur, după tine.

        Mi-a făcut semn să o iau înainte și am trecut pe lângă Marco, privindu-l scurt.

       - Domule Sima, am spus în loc de salut.

       - Domnișoară Maier, replică el și ceva din vocea lui suna a amenințare. Știam că am să regret asta mai târziu.

        Am mers cu șeful echipei din încăpere în încăpere, verificând totul până în ultim detaliu și peste mai bine de o oră, am hotărât că totul merge conform planului.

        Întoarsă înapoi în încăperea din față, l-am găsit pe Marco la fel cum îl lăsasem: muncind. Îmi plăcea asta la el, faptul că muncea cot la cot cu echipa.

        O bubuitură se auzi undeva afară și am privit toți speriați în jur, apoi am fugit să identificăm sursa zgomotului. Una din îmbinarile țevilor de gaz avuse scăpări și produse o explozie slabă, din fericire pentru noi. Însă continua să scape gaz și am sunat imediat compania care se ocupa cu asta.

        Peste o jumătate de oră au ajuns și ei, însă se pare că țeava era fisurată pe interior pe o lungime de patru metrii. Lucrurile începeau să se complice și nu îmi plăcea asta.

        M-am hotărât să mai stau un timp prin preajmă, așa că mi-am luat rapoartele ce le aveam de completat și m-am așezat într-un fotoliu ponosit, pentru a le scrie. Marco se apropie de mine și se așeză pe scaunul din fața mea.