Marco

Capitolul VII

       - Doar nu o să-l lași să se bată astăzi, fără să îl susți! exclamă Maria.

        Prietena mea venise ca să mă ia, conviinsă fiind că vreau să merg să îmi văd iubitul snopindu-se în bătaie cu cine știe cine.

       - Se rănește, Maria! Și o face intenționat!

       - Te-ai gândit că poate asta îl ajută să se descarce și poate îl ține și ocupat de la... știi tu...

        Dependența lui Marco încă era un lucru greu de procesat pentru mine, deși de când s-a bătut ultima dată, nu l-am mai văzut așa. Poate că Maria avea dreptate, într-un fel.

       - Nu știu dacă pot să îl văd așa. I-am spus și lui asta, am zis tristă.

       - Are nevoie de tine, de asta sunt sigură. Crezi că se va putea concentra acolo, dacă e mereu cu gândul la tine?

        Cu această frază mă convinse. Am luat o pereche de jeanși, o bluză cu mânecă lungă și un cardigan peste, știam din experiență cât de rece este acolo, adidașii mei nike și un mic ghiozdănel în care mi-am aruncat telefonul, portofelul și un pachet de șervețele și am coborât la parter.

       - Unde mergeți? ne întrebă mama, care se uita cu tata la un film pe canapea.

       - Este ziua unei foste colege din liceu, mergem și noi la petrecere, spuse Maria senină și am expirat încet.

       - Bine, distracție plăcută, ne ură ea și tata ne făcu cu mâna.

        Am ieșit ușurate și ne-am urcat în mașina ei mică. În treizeci de minute am ajuns în fața sălii.

        Trei bărbați băuți se sprijineau de peretele sălii.

       - Hei, fetelor, stâlci unul dintre ei cuvintele. Căutați puțină distracție?

       - Îs numai două, tâmpitule, bolborosi un altul.

       - Noi știm să împărțim, răspunse celălalt, rânjind.

       - Iar ea e propietatea lui Marco Sima. Poate îi spuneți chiar lui asta, răspunse Maria răstindu-se și nu știam de unde avea atâta curaj, dar imediat ce am văzut reacția lor, am înțeles.

       - Noi nu vrem probleme, spuse unul dintre ei și Maria mă prinse de mână, deschizând cu putere ușa de la intrare.

        Înainte de a se închide, l-am auzit pe unul dintre ei mormăind: "Puștiul ăla e dat naibii!"

        Am intrat în sala în care, cu două zile în urmă, fusesem cu Marco. Aceeași mulțime înbulzită, aceași pariori, doar că acum era mult mai multă lume în jurul ringului. Se pare că meciul deja începuse și în mine se luptau acum două sentimente contradictorii. Nu voiam să îl văd bătându-se iar și jumătate din mine voia să fug, dar eram și atât de îngrijorată pentru el, încât cealaltă jumătate mă trăgea mai departe spre ring.

        Se pare că a doua jumătate era mai puternică, pentru că continuam să îmi fac loc cu coatele printre oameni, până am ajuns lângă ring. Marco nu era în regulă, era distras și nu mai avea energia de data trecută. Părul mare și-l prinse în vârful capului, iar acum purta o pereche de pantaloni negri de trening din bumbac și era la bustul și picioarele goale. Cum nu observasem  că nu foloseau mănuși? Se luptau cu pumnii goi.

        Adversarul lui era un brunet musculos, tuns extrem de scurt. Era puternic, se vedea asta, iar după ochiul puțin umflat și deja negru al lui Marco, mă gândeam că e în avantaj.