Marco

Capitolul XV

       - Domnișoară Maier, puteți să îmi spuneți ce aveți aici?

        Eram cofuză.

       - Tema pentru astăzi, am răspuns.

       - Și, unde sunt punctele patru și cinci?

         Am închis ochii pentru o clipă, dar nu îmi aminteam să le fi văzut și pe acelea.

       - Îmi pare rău, am spus rușinată. Nu le-am văzut.

        Profesoara mă privi pe deasupra ochelarilor, cu buzele țuguiate.

       - Ai primul punct negru luat vreodată la materia mea și poate primul din viața ta. Nu sunt deloc mândră de această premieră, mă dojeni ea și mie îmi venea să intru în pământ de rușine.

        Nici eu nu eram.

        Din ziua incidentului cu motocicleta eram mereu îngrijorată, mă temeam de faptul că Paul îi va face rău lui Marco, pentru că era răzbunător și crud. O dovedise din plin.

        Dar, faptul că mintea mea era ocupată cu aceste lucruri, nu mă ajuta deloc. Doar săptămâna asta îmi uitasem proiectul la Geografie acasă, întarziasem cu terminarea cărții de citit și acum asta.

       - Ești bine? mă întrebă în șoaptă Maria, după ce m-am așezat.

       - Da, i-am răspuns și mi-am dat toată silința să fiu atentă la orele ce au urmat.

        L-am găsit pe Marco în atelier, lucrând ceva sub o mașină. Purta o salopetă comună, albastră, cu bretelele lăsate și un maieu alb. Am profitat de faptul că nu era întors spre mine și l-am cercetat atentă cu privirea. Brațele lui musculoase erau încordate, încercând să desfacă ceva, punându-i în evidență fiecare mușchi. Pieptul lat îi cobora și urca din cauza respirației din când în când întrerupte, iar pete mari de ulei și urme negre de degete îi acopereau îmbrăcămintea, făcandu-l să pară mult mai sexy.

        Un fior de dorință îmi trecu prin stomac și am înghițit în sec.

         Marco se întinse după ceea ce părea o cheie franceză mare și mă observă într-un final.

       - Hei, spuse el surprins. De când stai acolo?

       - Nu de mult, am mințit, îmbujorandu-mă.

         El îmi trimise un zâmbet șiret.

       - Îți place ce vezi? vorbi și rozul din obraji deveni un roșu aprins. Sper că da, pentru că iți aparține.

        Se apropie de mine și se aplecă să mă sărute încet, tachinându-mă.

       - Mi-a fost dor de tine, mărturisi el.

       - Și mie, am șoptit, aflată sub vraja lui.

        Se aplecă spre pachetul de tigări de pe jos si își fixă o țigară între buze. Îmi făcu semn spre scaunul de lângă mine.

       - Îmi dai, te rog, bricheta?

        M-am uitat printre lucrurile aruncate pe scaun și am văzut un pachet de cărți, câteva șurube, o bască și sub ea am găsit o brichetă din metal. Am luat-o în mană și am simțit cu degetele niște șanțuri. Era gravată, avea inițialele lui pe ea. "M.S.", Marco Sima.

       - E frumoasă, am spus și i-am înmanat-o.

       - E un cadou de la mama, îmi explică el.