Marco

Capitolul IX

        Pentru a doua oară în puțin de o lună, mă aflam iar la spital. Mă plimbam pe coridor, adâncită în gânduri, mai îngrijorată decât am fost vreodată în viața mea, pentru că nu știam nimic de el. Când ambulanța venise, paramedicii se năpustiseră asupra lui, îi făcuseră câteva injecții și îl conectaseră la oxigen. Mă lăsaseră să îl însoțesc, dar de când am ajuns la spital, îl băgaseră într-o camera împreună cu o grămadă de medici și asistente și mi s-a interzis să intru. Mi-au spus că mă anunță ei când totul e în regulă, dar eu nu mă simțeam deloc în regulă!

        Am inspirat și expirat adânc de câteva ori, sperând că asta mă va ajuta, dar golul din sufletul meu era tot acolo. Dacă pățea ceva din cauza acelor nenorocite de droguri? Trebuia să insist mai mult, să mă cert cu el dacă trebuie, poate așa nu ajungeam aici. Dacă pățește ceva...

        Oh, Dumnezeule, nu pot să îl pierd! Pur și simplu nu pot!

        M-am așezat pe un scaun și mi-am lăsat capul în mâini. Simțeam cum disperarea și teama pun stăpânire pe mine și începeam să intru în panică.

"Doamne, știu că nu vorbesc cu tine atât de des pe cât ai vrea tu să mă auzi, și mai știu și că nu am nici un drept să îți cer nimic. Dar, cu sfială vin înaintea ta și te rog ceva nu pentru mine, ci pentru băiatul care mi-a furat inima. Ține-l în viață. Știu că te sfidează mai mereu și că probabil te face să îți dai ochii peste cap de fiecare dată când deschide gura, dar merită să trăiască, pentru că dintre toate relele, el a ales cel mai mare bine pe care Tu ni l-ai trimis vreodată. A învățat să iubească."

        Mi-am întrerupt rugăciunea, pentru că lacrimile mi-au umplut ochii și mi-au distras concentrarea. Era atât de greu!

        Nu știu cât timp a trecut de când am stat așa, cu capul în mâini, dar am tresărit puternic când am auzit o voce de bărbat spunând:

       - Pentru Marco Sima?

        M-am ridicat în picioare și m-am apropiat cu teamă.

       - Sunteți rudă? mă întrebă medicul blând. 

        Ce aveau toți cu rudele aici?

       - Sunt iubita lui, m-am bâlbâit, dându-mi seama că nu anunțasem pe nimeni despre faptul că Marco era în spital, nici măcar pe mama lui.

       - Înțeleg, spuse el privindu-mi ochii umflați și roșii de plâns. Domnul Sima a fost adus aici din cauza unei supradoze, dar drogul pe care l-a luat este unul nou pe piață și foarte periculos. Ai idee de unde a făcut rost de el?

        Felul în care vorbea îmi dădea de înțeles faptul că mă suspecta și pe mine că fac asta.

       - Eu nu iau așa ceva, am spus. L-am văzut pe băiatul care i le-a dat, dar nu știu cine este.

        Știam că în asemenea momente, adevărul era cea mai bună cale.

       - Am înțeles. Dar, să știi că ar înfunda mulți ani de închisoare pentru asta. Acum, despre starea domnului Sima. I-au fost efectuate o serie de manevre pentru a elimina cât mai repede drogul din organism, pentru că starea lui se deteriora rapid. Dar, am reușit să îl stabilizăm și acum este inconștient, dar se va face bine.

        Am închis ochii ușurată, mulțumindu-i în gând lui Dumnezeu de mii de ori.

       - Mulțumesc, am șoptit, înnecându-mă cu propriile lacrimi. Pot să îl văd?

       - Da, dar doar pentru câteva minute, pentru că urmează să fie mutat. Între timp, ar trebui să îi aduci niște pijamale de schimb și obiecte de uz personal. Cred că ar trebui să îi chemi și părinții.