Marco

Capitolul V

        Astăzi era marți și oficial, ziua mea. Imensa noastră sufragerie se transformase din primitoare, în extravagantă. Mama angajase o firmă care se ocupa cu decorațiunile interioare pentru a aranja camera și făcuseră o treabă excelentă. Ghirlande aurii atârnau din tavan și baloane de aceeași culoare pluteau în aer, ajutate de heliul cu care erau umflate. Vaze mari cu trandafiri roșii umpleau camera cu un miros care te îmbăta și muzica mergea deja în surdină.

        Acest decor mă surprinse când m-am întors de la coafor. Părul meu era prins acum într-un coc voluminos, care părea lejer datorită câtorva bucle mici și tine din jurul feței.

       - Deci, ce spui? mă întrebă mama entuziasmată, venind spre mine.

       - Este absolut superb, am spus, privind încă o dată sufrageria.

       - Mă bucur că îți place. Acum, fuguța sus, în mai puțin de o oră vor apărea invitații!

        Am urcat în camera mea, unde am folosit pentru prima dată după mult timp puțin fond de ten, pentru a ascunde imperfecțiunile, mi-am conturat ușor sprâncenele și am aplicat mascara apoi am trasat o linie de un negru intens de tuș. Am ales un ruj bordo exact în nuanța rochiei și am îmbrăcat-o cu grijă, apoi mi-am pus pantofii și am luat plicul în care era telefonul și un mic portofel.

        Rezultatul final din oglindă mă șocă puțin. Arătam schimbată. Nu mai eram doar o adolescentă drăguță, acum arătam ca o femeie frumoasă și senzuală. Am zâmbit mulțumită de rezultat și am verificat ceasul. Era nouăsprezece și douăzeci, întârziasem deja. Am ieșit din camera mea, închizând ușa în urmă.

        Jos mă așteptau părinții mei, eleganți și zâmbitori, care mă felicitară primii, apoi am salutat câteva grupuri de oameni care erau formate din colegii și prietenii părinților mei. Am zărit-o pe Maria și Andrei, care erau la patru ace și care au venit spre mine, zâmbindu-mi cald.

       - Pur și simplu, wow! exclamă prietena mea și am chicotit.

       - Arăți uimitor, afirmă și Andrei și i-am pupat pe amândoi. Acesta este din partea noastră.

        Băiatul îmi întinse un mic cadou împachetat frumos. Aveam o masă pentru cadouri care deja era aproape plină, dar mă bucuram că mi-l înmânase personal. Chiar voiam să îl deschid în fața lor, așa era politicos.

        Am tras de hârtia argintie și am lăsat să se vadă imaginea unei camere "Instax".

       - Pentru momente care țin o viață, spuse Maria și am simțit cum o lacrimă încercă să scape.

       - Nu mă face să îmi stric machiajul, am spus zâmbind și am întins mâinile, pentru a-i putea îmbrățișa pe amândoi. Mulțumesc mult! Tată, stai! l-am oprit, văzandu-l trecând pe lângă noi. Ne faci o poză, te rog?

        M-am poziționat între ei și i-am întins tatei aparatul, care ne surprinse zâmbetele largi într-o poză instantă. Am privit-o împreună și am râs fericiți.

        Soneria se auzi și inima mea începu să bată mai repede.

       - Du-te, poate a ajuns și el, mă îndemnă Andrei și am roșit auzindu-l.

        Am deschis ușa și Cristian îmi zâmbi în prag cu un buchet format din nouăsprezece trandafiri roșii. Nu arătau prea diferit de cei din sufragerie, însă nu am spus nimic, i-am luat și l-am pupat pe obraz în timp ce îmi ura "La Mulți Ani!". Am încercat să îmi ascund dezamăgirea și l-am invitat în casă, indicându-i locul unde se aflau Maria și Andrei, dar nu înainte de a face un selfie cu noua cameră. O țineam în mână, chiar aveam de gând să o folosesc și să îmi formez amintiri palpabile. Cele din trecut se puteau șterge mult prea ușor.