Marco

Capitolul XXII

        Mă pregăteam pentru școală în grabă. Eram îmbrăcată și tocmai îmi pregăteam repede ghiozdanul. Ținând cont că era ultima săptămână, nu mai aveam nevoie de atât de multe lucruri.

        Am coborât grăbită scările și mi-am îndesat picioarele în teniși, apoi am ieșit închizând ușa în urma mea. Maria mă aștepta deja în mașina ei mică și mă făcea să mă întreb a nu știu câta oară dacă ar trebui să îmi iau și eu permisul.

       - Unde ați fost ieri? Vreau toate detaliile, altfel te dau jos! mă amenință ea.

        Am zambit roșind.

       - Elena Maier, roșești cumva? mă cicăli ea și am râs amandouă. Ați luat o cină romantică și apoi ați făcut dragoste până dimineață?

       - Nu cred că mai este necesar să iți răspund, am spus încet. Oricum, ai nimerit doar una dintre ele.

       - Reao, rânji ea. Este mai intereseant să îmi povestești tu!

       - Acum, tu ești indecentă, am râs.

        Eram vesele și chiar aveam de ce. Examenele finale se apropiau, asta însemna că urma o vacanță lungă si binemeritată, înainte de a începe facultatea. Lucrurile s-au simplificat extrem de mult și aveam o vară întreagă de petrecut alături de atrăgătorul meu zeu.

        Am coborât amandouă zâmbind din mașină, când Maria mă opri.

       - Acela nu e tatăl tău?

        Am privit în direcția indicată și am constatat că avea dreptate. Tatăl meu tocmai ieșea pe poarta mare a liceului. I-am făcut cu mâna și m-am apropiat de el.

       - Tată, ce faci aici? l-am întrebat.

       - Elena, dragă, putem să vorbim între patru ochi, te rog?

       - Ne vedem înăuntru, spuse Maria, care înțelese aluzia și am dat din cap, privind-o cum se îndepărtează.

       - Profesoara ta cheamă toți părinții la final de an, pentru a le prezenta acestora situația copiilor. Mi-a spus că ai fost cea mai bună din clasa ta, din școală chiar, dar spre final de an, lucrurile s-au schimbat drastic. Cam de când l-ai întalnit pe Marco.

        Ascultam ceea ce spunea și simțeam cum mi se strange inima tot mai tare, după fiecare cuvânt.

       - Nu spun că este vina lui, îmi place Marco. Dar, m-aș prosti pe mine dacă aș nega realitatea. Ca să mai intri la facultatea de arhitectură, ai nevoie de note aproape perfecte la examenele finale, altfel greșelile făcute în ultimul timp vor trage prea greu la cântar.

        Oftă greu și nu puteam să îl privesc în ochi. Îmi era prea rușine cu mine.

       - Am avut o singură dorință, vorbi el trist. Să nu se schimbe nimic la școală.

       - Știu, am șoptit. Îmi pare atât, atât de rău!

        Simțeam cum lacrimile îmi înțeapă ochii, dar la ce îmi folosea să îmi plang de milă acum? Sau să îmi găsesc scuze? Faptele erau deja consumate, indiferent de cât de rău mă simțeam acum.

       - O să fac tot posibilul să nu te dezamăgesc, am spus cu voce tremurandă.

       - Din păacate, am mai auzit promisiunea asta o dată, spuse el. Du-te la ore, să nu întarzii. Ne vedem acasă.

        Tata mă pupă pe frunte și se urcă în mașina lui.

        L-am privit îndepărtandu-se și simțeam cum sufletul mă durea atât de tare, încat nu mai aveam aer. În clasă, i-am spus Mariei în linii mari ce s-a întamplat și ea nu spusese nimic, doar își răzemă capul de umărul meu și mă pupă pe obraz, încercand să îmi fie cumva aproape. Apreciam asta, dar nu eram în stare să îi arăt acum.