Marco

Capitolul II

        Iată-mă în fața casei părinților mei. Mă simțeam atât de ciudat după tot acest timp, încât am sunat la usă și am așteptat. După puțin timp, Ana îmi deschise.

       - Domnișoară Elena, cât mă bucur să vă văd! exclamă ea și mă îmbrățișă cu drag.

       - Și eu mă bucur să te văd, Ana! 

       - S-a întors fata mea! l-am auzit pe tata din spatele ei și femeia îmi dădu drumul, pentru a-i da voie tatei să mă strângă în brațe, ridicându-mă în aer și învârtindu-mă o dată.

       - Mi-a fost dor de tine, tată! am exclamat și am clipit pentru a alunga lacrimile.

       - Și mie, draga mea. Și mie.

        M-a eliberat la timp pentru a o vedea pe mama apropiindu-se.

       - Mă bucur să te văd. Bine ai venit acasă, spuse ea și eu i-am zâmbit.

        Am mers și am îmbrățișat-o și pe ea, ce-i drept mult mai reținută decât pe ceilalți.

       - Vino, Ana a pregătit o cină specială pentru noi.

       Și avea dreptate, Ana parcă se întrecuse pe ea. Preparase un steak de vită cu sos de piper roșu, piure de cartofi dulci și unt condimentat. Arăta și mirosea incredibil.

       - Vreau să te văd că mănânci tot, spuse tata după ce ne-am așezat, privindu-mă nemulțumit. Încă nu ți-ai recăpătat kilogramele.

       - Mă simt bine în pielea mea, tată, am zâmbit.

       - Mă bucur să aud asta, dar tot trebuie să mănânci tot.

        Cina fusese relativ liniștită, am răspuns la multitudinea de întrebări despre facultate, despre Cristian de care le povestisem alor mei și care devenise singura persoană despre care mai vorbeam înafară de mine când eram la facultate.

       - Voi ce ați mai făcut? i-am întrebat.

       - Doar un nou proiect cu o casă de vacanță, nimic special, răspunse tata oferindu-i farfuria Anei pentru a ne putea aduce desertul.

        Crema de zahăr ars fusese delicioasă și la final m-am scuzat, retrăgându-mă în camera mea. Oboseala de peste zi și călătoria își făcuseră simțită prezența.

        Doar când am intrat în camera mea am început să mă simt cu adevărat acasă. Deși, o dată ce am deschis ușa, parcă am deschis și poarta spre întreaga mea suferință din trecut, și o adevărată melancolie puse stăpânire pe mine.

        M-am dus să fac un duș fierbinte și am ieșit din baie îmbrăcată în pijamalele mele formate dintr-un maieu și pantaloni scurți, apoi am luat peria de pe birou și am început să mă piaptăn.

* Marco *

        Aveam de gând să mai fac un afurisit de meci în seara asta, oricum nu aveam nimic bun de făcut noaptea. Treceam din când în când prin fața casei ei în drum spre sală, poate pentru a mă convinge că a plecat cu adevărat, că nu o voi mai revedea niciodată. Deși, încă continuam să trec pe acolo din când în când.

        Eram aproape de casa ei când am vazut lumină la etaj, venind dinspre camera ei. Inima mea s-a oprit o secundă, ca mai apoi să bată ca după resuscitare. Nu se poate... Poate a intrat mama ei să șteargă praful, sau mai știu eu ce. La zece noaptea.

        Nu, nu era posibil. Am încetinit motorul, parcă nevrând să fiu auzit și m-am apropiat încet, până am ajuns în dreptul geamului și am văzut mișcare. Era ea, statea în picioare și își pieptăna părul lung și frumos.