Marco

Capitolul XV

       - Aș putea să o cunosc... cândva? l-am întrebat.

        Marco ridică din sprâncene.

       - Ți-ar plăcea?

       - Nu vorbești des despre ea, dar și când o faci, ai toată admirația pentru ea. Deci da, mi-ar face plăcere.

        Marco mă pupă pe frunte, apoi îmi dădu un sărut marca: "Fluturi in stomac".

       - Intră și ia loc pe canapea, mă invită el. Mă duc să mă spăl și să mă schimb, promit că nu stau mult.

        L-am ascultat și am intrat în micul birou unde se afla, bineînțeles, un birou plin cu acte, un dulap mare cu sertare, o canapea și un dulap descoperit plin cu tot felul de scule bărbătești. Nu am așteptat mult, pentru că Marco se întoarse repede, schimbat și curat.

       - Unde mergem? mă întrebă el, luându-mă de mână și împletindu-și degetele cu ale mele.

       - Mi-e foame, ce spui să mergem la Mc?

        L-am văzut încruntându-se puțin.

       - Cred că glumești, întrebă Marco, privindu-mă. Orice ai cumpăra de acolo, vine în miniatură. Trebuie să mănânc înainte acasă, ca să mă pot sătura.

        Am început să râd în timp ce el iși argumenta reacția.

       - Oh, haide! Fă-mi pe plac de data aceasta, mie îmi place mâncarea de acolo.

        Marco mă privi din cap pană în picioare, cu o privire nerușinată.

       - Nu se vede, deduse el.

       - Pentru că nu merg atât de des pe cât mi-aș dori, chicotesc la complimentul său indirect. Mergem?

        El oftă, dar nu mai spuse nimic și i-am mulțumit, sărutându-l pe obraz.

        Marco parcă motocicleta în parcarea fast-food-ului și intră resemnat. Era aglomerat, ca de fiecare dată, așa că mă întrebă din timp ce doresc. La casă se afla un băiat îmbrăcat în uniformă corespunzătoare și cu bască în cap.

       - Cu ce vă putem servi astăzi? mă întrebă el, zambindu-mi larg.

        Nu mă deranja să comand eu, așa că tocmai deschideam gura să vorbesc, când Marco mi-o luă înainte.

       - Vrem două sandwici-uri Big Mac, un Chicken Grill, două porții mari de cartofi, două Cola medii și să îți ștergi zâmbetul ăla tâmpit de pe față.

        Băiatul rămase încremenit câteva secunde și îl înțelegeam perfect. La fel eram și eu.

        L-am privit cu ochi mari pe Marco, care stătea drept si își privea victima tastând pe ecranul tactil comanda noastră.

       - Vă mai pot ajuta cu ceva? întrebă el zambind iar, dar mai reținut, ce e drept.

       - Nu, răspunse Marco scurt și băiatul se întoarse pentru a ne pregăti comanda.

       - Ce a fost asta? l-am întrebat, dar nu îmi răspunse.

       - Comanda dumneavoastră este gata, spuse el, întinzandu-mi tava și continuă privindu-mă: dacă mai aveți nevoie de ceva, sunt aici.

        Nu știam ce să răspund, în schimb Marco îi luă tava din mană și o trânti jos cu zgomot, ochii câtorva persoane întorcandu-se spre noi și făcându-mă să roșesc. Apoi, întinse mâna și își pocni degetele în fața lui, pentru a-i atrage atenția.