Marco

Capitolul I

       - Alt baiat, Maria? Serios? Câți au fost luna asta, trei?

       - Nepotrivire de caracter, zâmbi ea malefic. Haide, nu te supăra!

       - Ar trebui să înveți mai mult! De fapt daca mă gândesc mai bine chiar mi-ai promis asta!

       - Știu, știu, dar chiar îmi place băiatul ăsta. Are el ceva ce mă atrage, iar dacă te face sa te simți mai bine, oftă ea resemnată, dându-și ochii peste cap când îmi văzu expresia, o să stau doar puțin, apoi vin sa învățăm. E bine așa?

       - Mult mai bine, am spus zâmbind triumfătoare. Vezi că te aștept! am spus întinzând un deget spre ea, apoi am pupat-o de rămas bun.

        Maria era o prietena bună, foarte bună, doar ca avea slăbiciunea băieților si a petrecerilor, în care mă târa după ea de fiecare dată când prindea ocazia. Am dat din cap zâmbind. Poate asta ne face si prietene atat de bune, faptul că suntem diferite si totuși avem o chimie extraordinară.

        Ai mei nu erau acasă, munceau mult, în special tata. Era arhitect si pot să spun ca lui ii datorăm totul. Casa mare cu etaj, cele două masini, vacanțele în străinătate... Și mama muncea, însă salariul ei era pentru banii ei de buzunar. Cel puțin, așa spunea tata că se numeste suma modestă pe care ea o primea de la editura la care lucra. De ce muncea?Din plictiseală probabil, din respect pentru sine... nu știu. Cert era că mă înțelegeam mult mai bine cu tata decat cu ea, se obișnuise cu răsfățul și viața bună pe care tata i-o crease și devenise o "doamna a societății", cum ii plăcea ei să își spună.

        Iar eu... eu aveam doar optsprezece ani, eram în ultimul an de liceu și voiam să învăț din greu pentru a avea o carieră strălucită, la fel ca tata. Așa că nu am mai asteptat-o pe Maria și m-am pus să învăț. Tocmai terminasem un eseu, când prietena mea apăru la ușă.

        I-am deschis și era toată numai un zâmbet.

       - Oh, Elena, habar nu ai ce super e băiatul ăsta, păcat ca a trebuit să vin să învăț, se posomorî ea dintr-o dată, fluturând din gene spre mine.

       - Sunt sigură că o să fie la fel de "super", am spus accentuând ultimul cuvânt, și data viitoare. Acum, ne așteaptă Geometria! I-am aruncat în brațe o carte și o culegere suficient de groase, cât să o văd strâmbând din nas.

       - Super, bombăni ea nemulțumită.

        Am tras-o de mână până sus în camera mea si ne-am pus amândouă pe jos, înconjurate de cărți și de caiete. Am stat în liniște un timp, încercând să rezolvăm problemele dificile cu o grămadă de subpuncte.

       - Aș fi vrut să fi și tu cu mine, Elena, vorbi ea iar într-un final. Se vedea clar că mintea ei zbura în altă parte. Andrei e foarte draguț și are chiar un prieten foarte arătos, îl cheamă Marco.

       - Îhî...

       - Hei, tocmai ți-am spus că are un prieten!

       - Ști că nu mă interesează, Maria. Un băiat doar ar complica lucrurile si mi-ar distrage atenția de la ceea ce mi-am plănuit de mult timp.

       - Dar, e atât de placut să ți se distragă atenția câteodată, zâmbi ea cu subînțeles și am pufnit în râs amândouă.

        Aproape se înserase când Maria își pregăti ghiozdanul ca să se întoarcă acasă, deși nu plecă până nu mă puse să îi promit că îl voi cunoaște și eu pe Andrei al ei. I-am promis mai mult pentru a scăpa de insistențele ei și așa m-am trezit cu ziua de mâine programată fără voia mea.

        Mi-am așezat cu grijă hainele pentru mâine, imediat cum am ieșit din duș. Am apăsat pe butonul "play" al casetofonul cu CD cumpărat acum câțiva ani și care, prin nu știu ce minune, încă mai mergea. Camera era inundată de acordurile fine a unei melodii de dragoste, iar un mic oftat mi-a scăpat printre buze.

        Da, poate că era o senzație plăcută să te plimbi cu cineva de mână, el să îți fure un sărut, să te privească timid și să se bâlbâie din cauza fiorilor primei iubiri. Cineva atent și grijuliu.

        Mi-am scuturat ușor capul. Da, se vede că este târziu. Încep să am idei tot mai prostești.

        M-am întins în pat și am lăsat somnul să mă fure pe nesimțite.