Iubind în tăcere

Capitolul 27

— Mă voi întoarce. Îi spune după ce se desprind din sărut.

Blaineley ținu ochii închişi şi respiră cu putere, astfel că Moon îi putea auzi bătăile inimii mai accelerate. Ştia că se va întoarce la ea, dar îi era greu să-l lase să plece. Înghiți în sec şi deschise ochii, zâmbi cu o urmă de supărare şi îşi înfăşură mâinile în jurul lui Moon. Acesta o trase în poala lui şi îi răspunse la îmbrățişare, dacă unul dintre punctele de pe listă fusese efectuat, acum urma ce era mai greu... sosirea lui Beth.

                            *

Aruncase în rucsac câteva schimburi şi încărcătorul telefonului. Mai devreme îi ceruse lui Blaineley telefonul ei şi îşi salvase numărul în contacte, acelaşi lucru făcând cu numărul ei.

— Vei vedea că zilele trec pe neştiute. Îi spuse fetei care îl privea tristă de pe pat.

Ea încercă să-i dea dreptate şi se ridică. Moon o trase în brațele lui şi îi sărută creştetul capului, Blaineley ținându-şi cu greu o lacrimă.

Cineva începuse să bată la uşă, lucru care o agită pe Blaineley pentru că, credea că Beth şi doamna Taison au ajuns mai devreme. Moon îi făcu semn să stea calmă şi se îndreptară împreună spre uşă. Continuă să priveadcă nedumerită, până ce Moon deschise uşa, lăsându-l la iveală pe Henry.

Nu, orice, dar nu asta. Îşi spuse făcând un pas în spate.

— Şi mie îmi pare bine să te văd, Blaineley. I se adresă şi intră în apartament.

— Henry va sta cu voi până o să mă întorc, nu vreau ca vreun musafir neaşteptat să vă tulbure liniştea.

Moon îl luase în calcul pe Lester, putea să afle că el are nişte treabă şi să profite de asta. Nici Henry nu pare alegerea bună, asta se poate vedea din modul în care-l priveşte, dar mai bine Henry decât Lester.

— Nu-ți fă griji, de data asta va fi foarte cuminte, nu-i aşa? Îşi întrebă prietenul privindu-l cu una din sprâncene ridicate.

— Foarte, voi face la nisip dacă e nevoie.

Moon îl lovi peste cap, lucru care-i adusă câteva înjurături înfundate. Nu era o alegere tocmai bună, dar Henry ştia de ce e Moon în stare dacă întrece limita, aşa că mai bine şi-ar ține mâinile acasă. Oricum şi Blaineley dovedise că se poate apăra în seara aceea.

— Prieteni? O întrebă pe Blaineley în timp ce îşi întinse mâna spre ea.

Ezită câtev clipe, dar nu avea încotro decât să accepte, Henry urma să-i dea raportul lui Moon cu privirea la tot ce se întâmplă. Îi prinse mâna şi o scutură uşor, Henry răsuflă mult mai uşurat şi îşi făcu loc către canapeaua din sufragerie.

Rămaşi singuri, Blaineley începu să se lase când pe un picior, când pe altul. Se simțea ciudat, avea nevoia de a-şi descărca tristețea şi golul care se instalase în suflet.

Patru zile vor trece repede.

Patru zile fără el, doar cu Beth... şi Henry.

Patru zile fără luna mea.

Moon strânse din buze şi o privi, îi era greu să plece, dar urma să se întoarcă şi nu o va mai lăsa. Dacă vreodată va mai fi nevoie să plece, o va lua cu el. Chiar se întrebase de ce nu îi spuse să vină cu el.

Luase şi această obțiune în calcul, dar nu ar fi ajuns la nimic. Se gândise că ar aduce mai multe supărări, aşa că mai bine îşi ia la revedere aşa, fără vreo ceartă la mijloc.

— Patru zile, îngere, după nu o să mai plec.

Îi depuse un sărut pe frunte şi deschise uşa, ura atât de mult o despărțire, încât prefera să dispară măi repede decât s-o mai privească. Putea da înapoi foarte uşor şi să-l trimită acasă pe Henry, dar voia să-şi ducă la final planurile. Părăsi apartamentul fără a mai privi înapoi şi începu să coboare repede treptele, doar că la sfârşitul lor, sunetul altor paşi îi atrase atenția.

Se învârti pe călcâie, fix când Blaineley sări în brațele lui de pe ultimele trepte ale scării. Acesta o prinse cu grijă şi o strânse la piept, cu ea până şi aceste despărțiri insuportabile, deveneau suportabile. Blaineley lăsă de această dată câteva lacrimi să-i evadeze din ochi. Moon le observă şi îşi ridică mâna pentru a le şterge, dar ea acționă mai repede şi se ridică pe vârfuri pentru a-l sărută.

Moon rămase surprins, dar îi răspunse la sărut. La naiba, dacă vii după mine şi la următoarea scară coborâtă, sunt gata să nu mai plec. Îşi spuse, în timp ce îi sărută ambii obraji şi îi şterse lacrimile.

Blaineley scânci înfundat, iar Moon se apropie de urechea ei.

— Nu uita, te simt.

~ Nu a ieşit chiar ce mi-am dorit, dar sper să vă placă. Până la urmă are planuri, dar ce planuri?