Iubind în tăcere

Capitolul 27

— Crezi că e o alegere bună? O întrebă în timp ce îşi întinse mâna pe umerii ei şi o trase mai aproape.

Fata aprobă cu o mişcare sigură din cap şi îi zâmbi. Nu avea ce să meargă prost, poate la început va fi mai complicat, dar sigur vor ajunge să se înțeleagă.

— Mhh... eu... eu voi plecat vreo trei-patru zile. Spune scărpinându-şi ceafa.

Ea se încruntă şi îl privi tristă, să plece? S-o lase singură? Nu reprezenta o problemă să stea cu sora lui, dar să plece era ceva nefavorabil, asta mai ales când Beth are să vină. Sunt frați, iar dacă ea nu îl va vedea aici, poate va crede că a plecat din vina ei. Blaineley îi eliberă mână şi îşi ridică genele, Moon oftă şi îl luă înapoi mâna.

— E vorba de nişte meciuri, voi fi plecat în alt oraş.

Din nou, Blaineley îi eliberă mână şi îl privi dezamăgită. Lasă totul pentru un meciu aiurit, din care nu poate câştiga altceva decât nişte vânătăi în plus.

— Haide, nu te supăra. Îi spune, observând expresia pe care o adoptase.

De ar şti ea de fapt care e motivul plecării, cu siguranță nimic nu ar mai putea fi o surpriză. De aseară îi veniseră ideile, iar acum nu vrea să renunțe la ele, totuşi patru zile nu e un interval prea lung de timp, va avea destul timp să se obişnuiască cu Beth.

Cum să nu mă supăr? Pleci pentru nimicuri. Îşi spuse în minte şi îşi împreună mâinile la piept. Prea multe gânduri şi griji o invadau, totuşi, va pleca în alt oraş pentru un meci. Va risca să lupte cu acei oameni, îşi va pune viața în pericol. Acest domeniu, al bătăilor, nu era sigur. O lovitură bine calculată e de ajuns ca să nu te mai ridici, pe deasupra, dacă va câştiga o să strângă multă ură din pertea celorlalți şi tot va ajunge să fie pus în pericol pentru că mai nimeni nu suportă să fie învins. Nu ştie în ce grupuri va ajunge, dacă vor mai fi şi alți prieteni de ai lui acolo în cazul problemelor.

— Uite cum facem, o să fac tot ce pot să mă întorc mai repede.

Minte, desigur, trei zile erau oricum prea puține pentru el, dar mai bine atât decât nimic.

Blaineley îşi menținu supărarea, ocolindu-i privirea lui Moon. Cu mai multe argumente şi cu acei ochi reci va reuşi s-o convingă.

— Blainely. Îi rosti numele şi începu să-şi rotească pe deget una din şuvițele ei.

Nu apelase niciodată la rugăminți pentru a face ceva, de fapt nu cerea permisie. Dar acum situați devenise mai delicată, acea rebelitate se dizolva câte puțin când venea vorba de Blaineley. Ascundea asta pe cât putea, dar ea observase cum se schimba de pe o zi pe alta. Acel caracter rece devenea mai cald, cel puțin asta o făcea să simtă. Nici ea şi nici el nu s-au gândit că pot deveni apropiați, că se vor înțelege sau că vor ajunge să se întrebe ce simte unul pentru celălalt.

Sentimentele nu deveniseră prea concludente sau ei nu voiau să recunoască ce simt. Prefereau să facă totul fără mărturisiri cu privirea la felul în care inimile lor bat când sunt aproape. Evenimentele se întâmplau mult mai uşor în tăcere. Oricum Blaineley nu i-ar putea spune nimic din ce simte, numai cu gândul simte că devine cu adevărat mută când încearcă să vadă mai bine sensul lor. Moon s-ar afla în aceeaşi situație, doar muțenia lor ar țipa tot ce simt, liniştea ar fi zgomotul de fundal, iar luna ar fi spectatoarea.

După ce îşi tot feri privirea, Moon o prinse de bărbie şi o întoarse cu fața spre el. Îi privi ochii trişti pentru câteva momente, după care o trase spre el. Buzele li se uniră într-un sărut apăsat şi rece.