Strangeam cu putere telefonul a carui carcasa incepea sa se deformeze din cauza actiunii mele. Difuzorul zvacnea pe ritmul acelei melodii pe care o ascultam inca de cand el o postase.Cu o seara in urma. Corpul meu acum zacea in mijlocul camerei mele in valuri de amintiri. Lumina soarelui ce lasa urme pe parchet, ma facea sa raman cu ochii inchisi. Negru. O grimasa imi cuprinsese fata si transforma linia muta si nesigura a gurii mele, intr-una scarbita, dureroasa, veninoasa. Plangeam.
And finally when I let myself fall hard for you
I see you trying to pretend
Like I'm making it up
This is what it feels like
This is what it feels like
Simteam cum traiam fiecare cuvant rostit, fiecare vers ce isi lasa ecoul in gandurile mele. Am inceput sa ma zvarcolesc de o durere interioara, muta ce imi luase fiinta cu asalt la fiecare ''replay'' pe care degetul meu aratator il seta si reseta. M-a facut sa iubesc melodia de la primele acorduri, de la vibe-ul bun pe care il regaseam pe buzele mele incepand sa invat refrenul. Si durea. Era o durere nesigura, ciudata si straina. De ce straina? Hmm, probabil ca toate astea ar fi trebuit sa fie adresate catre Bogdan, dar nu. E vorba de Alex. Pur si simplu melodia descria starea mea. Ritmul, bataile, versurile si stilul ma facea sa imi curbez spatele la fiecare parte a refrenului. Il vedeam in fata ochilor, melodia de fundal rasunand goala, iar eu zacand pe o banca la liceu si privindu-l. Apoi aparea Bogdan si un sentiment de mustrare imi pata aliura. Cu siguranta Bogdan era cel care ma facea sa trec de la o stare la alta, insa Alex devenise cel care imi dinamizse viata, fie ca fusese un marlan cu diploma. Poate chiar baietii rai atrag fetele bune!
- Mayla!? Intra mama, speriendu-ma, eu ascunzandu-mi fata in covorul moale.
- Ce-i?
- Ai ceva de spalat?
- Ti le las la usa, imediat.
Si a iesit, inchizand usa cu zgomot.
Mi-am sters lacrimile, muscandu-mi buzele. Nu suportam sa plang insa ma complaceam in situatiile de genul. Imi placea sa simt eliberarea de dupa ce plangeam, calmul acela care ma cuprindea. Era linistitor. Pana la urma sunt adolescenta, umana chiar!
Si astfel mi-am petrecut weekend-ul visand. Am ascultat fiecare vers de parca mi se preda lectia la fizica. Asteptam cu nerabdare ca aceste doua saptamani sa treaca si sa ii revad. Ca deobicei, sictiriti, cu glumele, lor inspirandu-ma si trezind in mine diverse sentimente.
Si totusi sentimentele mele pentru Alex ma macinau. Ma macina faptul ca existau, faptul ca pe sira spinarii ma zdruncina acel fior amarui si rece. Ma simteam ca si cum tradam alt sentiment mai pur si virgin. Era ca si cum calcam stramb in fata cuiva si nu voiam sa cred ca acel snetiment are destinatia lui Bogdan. Mi-am strans buzele la gandul ca as putea sa ma indragostesc de Alex, la fel cum o facusem cu Bogdan. Insa parea o scapare. Cea mai buna scapare dupa care sufletul meu urla. Era baiatul simplu, care degaja o atitudine copilaroasa, usor de marlan sictirit si plictisit de viata, cand sub toata armura zacea dupa parertea mea un suflet bun, caruia ii place sa aiba grija de familia sa.
∞
Avusesem si eu dreptate. Am facut cateva cercetari, ca o adolescenta decsurcareata ce detine puterea internetului din secolul 21 si i-am gasit proiectul lui Alex creat acum 2 ani, de cand era el de clasa a zecea in engleza.
Cateva lacrimi mi-au patat coltul biroului unde se afla laptop-ul inca de la primele randuri.
'' Ma numesc Alexandru Cocu si am 17 ani. Ador sporturile extreme, cross-urile si sa fac orice fel de miscare, mai ales alaturi de tatal meu, alaturi de care impartasesc aceleasi paisuni. Invat la Colegiul National Bacovia de doi ani si sunt extrem de mandru de asta.
